Teme


Împlinirea legii prin Hristos

... O, poporul Meu, M-am născut acum două mii de ani într-o iesle săracă, în staulul boilor, pentru a creşte ca om, ca să nu Mă ştie satana că am venit să mântui pe om. Irod s-a mâniat şi a venit să Mă omoare, şi în orbirea lui a ucis paisprezece mii de prunci. O, cum era să-Mi ia zilele Mele când Eu sunt Stăpânul zilelor şi al nopţilor, când Eu sunt Stăpânul vieţii?


***

Eu sunt Cel ce am fost cu trup şi M-am pogorât în iadul cel mai întunecat, de am scos pe cei iubiţi ai Mei. Am zdrobit porţile iadului, am iertat orice păcat, cu sângele de pe cruce, şi am trecut din legea veche în legea nouă, în cer şi pe pământ. Nu am murit, ci a fost o lucrare mare. Am avut putere să ridic sabie asupra fariseilor şi să le zdrobesc lucrarea.


***

... Îmi amintesc când Tatăl ceresc Mi-a spus că voi fi prunc mic şi Mă voi naşte pe pământ şi voi fi sămânţă semănată pe ogoare şi voi fi un Miel mititel şi voi fi junghiat de un mişel; şi nu am spus nimic. Am ascultat. Nu am spus că nu trebuie să fiu pe lume, ci am zis: „Tată, fie voia Ta“.


***

... Tot ce s-a profeţit în Vechiul, s-a împlinit. Şi după Vechiul, a venit Domnul Iisus Hristos şi a pus o lege nouă, şi sfântul Ioan Botezătorul a fost învrednicit prin faptă să-L boteze pe Mântuitorul, şi el a fost înaintemergător.


***

Eu sunt Cel ce am întins mâinile pe cruce. În Duh sunt. Hrana Mea a fost mai mult postul. Cine ştia când Mă răzbea foamea? Aveam mulţime de popor care se ţinea după Mine şi pe cel mai înalt munte. Dacă Eu nu mâncam o săptămână, nu mâncau nici ei. Tare aş vrea să am şi acum aşa popor.


***

Când am venit întrupat pe pământ, M-am smerit sub lege ca să las pilda smereniei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a coborât din cer pentru cei apăsaţi. M-am coborât de lângă Tatăl Meu şi nu venisem să stric legea, şi venisem s-o desăvârşesc, să pun dragostea în faţă şi să desăvârşesc legea Tatălui Meu. Am venit şi M-am supus legii şi M-am făcut ascultător celor ce cunoşteau cuvintele legii, ca să-i ruşinez pe cei ce cunoşteau şi nu împlineau legea, şi M-am supus ca să rămână de mărturie peste veacurile toate, mărturie împotriva celor ce nu stăteau aşezaţi în legile Tatălui Meu, care au fost scrise cu foc şi luate de Moise şi date spre împlinire lui Israel, şi Tatăl Meu a descoperit goliciunea învăţătorilor legii, care nici cu vârful degetelor nu voiau să atingă sfinţenia legii, căci Eu am venit şi M-am supus legii, spre judecata judecătorilor lui Israel, care n-au primit pe Stăpânul lor, Cel ce făcuse legea.


***

Eu sunt Fiul Treimii cereşti, Care M-am coborât din cer, şi prin cuvânt M-am întrupat în pântecele Fecioarei cea proorocită, ca să iau trup şi să fiu Dumnezeu şi Om, şi ca să fiu răstignit, în numele păcatelor făpturii lui Dumnezeu, şi ca să înviez după trei zile, în numele învierii făpturii lui Dumnezeu; trei zile, după numărul celui de trei ori neamul lui Dumnezeu, de la Adam şi până la întruparea în om a Fiului Treimii cereşti. Şi, iarăşi, Eu sunt Fiul Treimii cereşti, Care M-am coborât din cer ca să Mă înalţ după înviere iarăşi la cer, ca să stau iarăşi de-a dreapta Tatălui, şi apoi iarăşi să vin să cercetez viii şi morţii, şi să aduc cu Mine împărăţia fără de sfârşit apoi.


***

Când am venit întrupat în lume ca să lucrez lucrarea cu care Mă trimisese Tatăl, n-am încăput cu ea în cei de atunci, că n-au cunoscut aceia vremea cercetării care venise cu Mine de la Tatăl. Şi dacă toţi au dat să Mă stârpească, aşa le-am spus: «Voi vreţi să Mă ucideţi, pentru că nu încape în voi cuvântul Meu, pentru că voi nu sunteţi din Tatăl Meu, că dacă aţi fi din Tatăl, aţi cunoaşte că de la Tatăl am venit şi că El M-a trimis».


***

Din Adam a luat Domnul pe femeie, şi acest trup s-a numit apoi bărbat şi femeie. Din Fecioară a luat Domnul pe om, ca să fie Domnul cu oamenii, ca să coboare Domnul până la om şi ca să-l ridice iar la ceruri pe om, şi i-am dat iarăşi omului naştere de sus. Şi prin ce i-am dat? Prin credinţa în Dumnezeu Iisus Hristos, Care prin naşterea Sa din om a reparat lucrarea de pieire a omului, a trupului omului, prin credinţa omului în Cel coborât din cer în om.


***

Eu de aceea am venit de la Tatăl şi am luat trup, ca să arăt la oameni ce va să zică firea dumnezeiască în om. Am luat asupra Mea toată firea omenească pentru ca să pot risipi păcatele oamenilor osândindu-le în trupul Meu, şi să le osândească şi oamenii apoi în trupul lor, dar oamenii au rămas uniţi tot cu păcatele, pentru că oamenii n-au luat de la Mine chipul firii dumnezeieşti.

O, ce lecţii de fire dumnezeiască am lăsat Eu la oameni, dar oamenii nu s-au folosit de această minune, căci Eu am fost minunea întrupată a lui Dumnezeu în om, şi am devenit apoi calea oamenilor spre împărăţia Tatălui Meu, Care M-a mărturisit pe Mine din cer ca Fiu al Său în vremea botezului Meu prin Ioan.


***

Poruncile n-au fost niciodată urmate, şi le-am scris pe pământ pentru că nu sunt urmate, pentru că de la început au fost desfiinţate, şi iată, omul nu ştie ce înseamnă zi de odihnă, căci când vezi porunca cea care zice: «Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea», asta înseamnă să-şi aducă omul aminte de ziua cea de atunci când Eu M-am odihnit în om după ce pe toate le-am întocmit, şi pe om apoi l-am întocmit, şi apoi M-am odihnit. Dar numai un pic M-am odihnit, tată, un pic, şi după aceea nu M-am mai odihnit, şi am tras din greu pe lângă om, şi apoi am rupt pe Fiul Meu de la sânul Meu şi I-am dat trup şi L-am pus să moară ca să plătească preţul morţii omului, şi să scoată pe om de la vrăjmaşul său.

Am fost cu Fiul Meu între oameni şi am lucrat, şi apoi a murit Fiul Meu, şi când a murit, a strigat: «Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?». În clipa aceea L-am părăsit, tată, căci dacă Eu nu-L părăseam, nu se apropia vrăjmaşul de El ca să-L omoare, ca să moară El pentru omul cel căzut din viaţă. L-am părăsit o clipă. O clipă am plâns singur. Şi după ce Fiul Meu a murit, am fost iar întru El, şi El a fost iar întru Mine, şi am fost puterea Lui. Când Fiul Meu a murit, am tras de lângă El şi pe îngeri. M-am tras din El, ca să aibă moartea putere asupra Lui şi ca să întocmesc răscumpărarea omului, şi apoi iar L-am făcut pe Fiul Meu. L-am luat dintre morţi şi L-am înviat, şi S-a făcut El Mântuitor omului care a gustat moartea, căci Fiul Meu a gustat moartea pentru fiecare om.


***

Iată, fiilor, ce să spuneţi voi celor ce nu ştiu să preţuiască ziua întâi. În ziua întâi a făcut Dumnezeu lumina. În ziua întâi s-a făcut lumină la învierea Mea din morţi. Ziua întâi este ziua când sărbătorim facerea luminii.


***

Ziua întâi este cea mai mare zi, pentru că în ziua întâi a făcut Dumnezeu lumina. Aşa să spuneţi voi celor ce nu preţuiesc taina luminii, taina zilei. Aceia nu Mă preţuiesc pe Mine, Cel născut din Tatăl, Lumină din Lumină. Scris este: «Eu sunt Lumina lumii», şi sunt Lumină din Lumină, şi M-am arătat peste pământ Lumină în ziua întâi, măi fiilor. În ziua întâi s-a făcut lumină la început şi la sfârşit, căci la sfârşit Eu M-am ridicat din noaptea morţii în ziua întâi din săptămână.


***

O, câtă iubire am pus pentru oameni! căci omul a căzut din veşnicie şi din feciorie. De ce, tată, n-a înţeles omul câtă iubire am pus Eu pentru om? Mai întâi am creat toate frumuseţile, tot ce poate fi mai frumos şi mai fericit, şi apoi M-am aşezat şi am lucrat cu mâna pe om, ca să am cui să-i dau tot ce am creat. O, câtă durere M-a cuprins pe Mine, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt! Câtă suferinţă pe Mine când am văzut pe om că a căzut din binele cel ceresc! O, poporul Meu, câtă iubire am amestecat cu durerea Mea şi cât am suferit iubind, iubind şi aşteptând să-l văd din nou pe om lângă Dumnezeu! Am lucrat apoi cinci mii de ani ca să repar pe cele stricate de om. M-am sălăşluit prin cuvânt în prooroci şi am lăsat ungerea Mea între oameni, căci proorocii şi unşii Mei au lucrat cu cuvântul Meu în ei cinci mii de ani, poporul Meu. La început am lucrat cinci zile, şi a şasea zi l-am făcut pe om ca să-i dau cele ce le lucrasem timp de cinci zile, şi omul le-a strivit pe toate, a strivit viaţa cea veşnică a celor create de Mine. Am lucrat apoi cinci mii de ani ca să-l sui pe om din nou la veşnicie, iar în a şasea mie de ani am lucrat om nou. O, poporul Meu, cum am făcut Eu aceasta? Iată, Eu am fost Omul, că M-am făcut Eu Fiul Omului în a şasea mie de ani. M-am făcut Om ca să ştie omul cum trebuia să fie, cum trebuia să se înmulţească şi cum trebuia să lucreze înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, în a şaptea mie de ani Eu sunt cu cuvântul peste pământ, şi nimeni nu e pregătit pentru această iubire, pentru această coborâre de iubire.


***

Am trimis pe înger şi am cerut-o pe Fecioară ca să Mă însămânţez în ea, şi ea M-a primit. Prin ce M-a primit? Prin cuvântul ei M-a primit, şi a spus: «Iată roaba Domnului», şi în clipa aceea Cuvântul S-a zămislit şi a crescut şi S-a născut; prin uşă închisă S-a născut, căci uşa aceasta a rămas neumblată, şi Fecioara a rămas fecioară. Iată, aşa a lucrat Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi pe om. A lucrat Dumnezeu naştere din Fecioară şi n-a stricat fecioria prin naştere, dar omul nu mai are înţelepciune.


***

Dar Eu am făcut în al şaselea veac o lucrare mare, rostită de Mine prin prooroci. Am venit şi M-am însămânţat în Fecioară, şi sămânţa Eu am fost, Eu, venit din cer; şi M-am înfiinţat Om în Fecioară şi M-am născut prunc şi am crescut Om desăvârşit, şi apoi cu multă iubire M-am aşezat să gust moartea ca un om şi să frâng puterea ei prin învierea Mea din moarte.

Poporul Meu, poporul Meu, cine poate înţelege ce am făcut Eu în al şaselea veac? L-am făcut pe Omul Cel nou, născut şi nu făcut. Am făcut lucrarea de naştere a Omului Cel nou. Am coborât din cer între oameni, aşa cum trebuia să-l nasc Eu pe fiecare om din Mine; din Mine, nu din om; din Mine prin om, prin lucrul mâinilor lui Dumnezeu. Omul cel dintâi a fost lucrul mâinilor lui Dumnezeu, şi tot aşa voiesc să fac lucrare şi la sfârşit. La început a fost facere de om, facere lucrată, iar la sfârşit este naştere de om, naştere prin cuvânt, nu prin om; naştere din cer pe pământ, după cum este scris: «Cine nu se naşte de sus, din cer, nu poate intra cu împărăţia lui Dumnezeu».


***

Eu M-am născut din trup de Fecioară pentru oamenii care vor vrea să creadă în Cel venit de la Tatăl. Dar M-am născut în Fecioară, şi asta este mai înainte de orice naştere. M-am născut în inima ei. Inima ei M-a născut în ea încă de pe când ea citea în profeţii despre Fiul lui Dumnezeu, Care va veni să scape lumea de la pierzarea cea veşnică. Mă purta în inima ei, care Mă născuse în ea, şi M-a crescut în ea până ce a venit arhanghelul şi a vestit că Mă voi face trup în ea. Şi aşa S-a făcut trup Fiul lui Dumnezeu, Care S-a numit Cuvântul.


***

Când am vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, tu ştii ce am spus Eu atunci. Am spus că va veni ceasul când adevăraţii închinători nu se vor mai închina nici în muntele de închinare şi nici în Ierusalim, ci în Duhul Adevărului, în Duhul lui Dumnezeu, în Hristos se vor închina Tatălui. Această Scriptură este mare, şi taina ei este greu de înţeles chiar şi pentru cei credincioşi lui Dumnezeu.


***

O, ce înţeleaptă a fost femeia aceea samarineancă! Ce bine M-am înţeles Eu cu ea, că mare este darul înţelepciunii care vine de la credinţa în Dumnezeu, în Duhul lui Dumnezeu, Care a grăit şi grăieşte în prooroci. Ea aşa Mi-a spus: «Doamne, părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi, iudeii, ziceţi că în Ierusalim este locul de închinare». Şi Eu i-am zis: «Femeie, o să vină ceasul, pentru adevăraţii închinători, că nici în muntele acesta, nici în Ierusalim nu se vor mai închina, ci în duh şi în adevăr se vor închina Tatălui, că aşa închinători voieşte Tatăl. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi, dar noi ne închinăm Căruia ştim, căci din iudei vine mântuirea, dar vine ceasul când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină Lui, se închină în duh şi în adevăr». Ea era înţeleaptă şi a înţeles despre ce adevăr al Duhului grăiesc Eu cu ea, şi atunci a spus: «Ştim că are să vină Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi Acela când va veni ne va învăţa toate». O, şi ce bucurie a fost pe ea când Eu i-am spus: «Acela sunt Eu, Cel ce grăiesc cu tine».


***

Ieşisem cu această fântână înaintea femeii din Samaria, ieşisem cu cuvântul Meu înaintea ei, şi ce frumoasă a fost vorbirea Mea cu ea! Şi apoi i-am dat apă din fântâna cuvântului Meu, i-am dat duh şi adevăr, şi s-a făcut în ea izvor de apă vie, că Eu aşa i-am spus: «Cine bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta niciodată, şi se va face în el izvor de apă vie», duh şi adevăr se va face în el apa Mea cea vie.


***

Lucram peste ea ca să-i deschid înţelepciunea şi cunoştinţa, că era înţeleaptă, şi ea Mi-a zis: «Doamne, fântâna e adâncă, şi nici n-ai vas ca să scoţi apă. De unde ai Tu apa cea vie? Oare, eşti mai mare ca părintele Iacov, de la care avem fântâna aceasta din care a băut el şi fiii lui şi turmele lui?». Atunci i-am zis aşa: «Oricine bea din apa aceasta, iarăşi însetează şi iarăşi bea când însetează, dar cel ce bea din apa pe care Eu i-o dau, apa Mea se face în el izvor de apă, care curge spre viaţă veşnică». Eu lucram peste ea cu izvorul cuvântului Meu, ca să înţeleagă cine sunt, căci avea putere de credinţă şi de înţelepciune, iar ea a înţeles vorbirea Mea şi a zis apoi: «Doamne, dă-mi să beau din această apă, ca să nu mai însetez şi nici să mai scot apă de aici». Şi atunci am curăţit-o de păcatele pe care i le-am spus, şi ea a văzut în Mine un prooroc şi M-a întrebat de închinare, căci voia să se închine lui Dumnezeu şi să fie a lui Dumnezeu. Aşa a zis: «Părinţii noştri se închinau pe muntele acesta, iar voi ziceţi să ne închinăm în Ierusalim». Ea voia să priceapă cum să se închine Tatălui, şi Eu i-am descoperit închinarea cea adevărată şi i-am spus: «Tu, femeie, să crezi că vine ceasul că nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui, căci voi vă închinaţi căruia nu ştiţi, iar noi ne închinăm Căruia ştim, fiindcă din iudei este mântuirea. Dar vine ceasul când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci aşa închinători voieşte Tatăl. Dumnezeu este Duh, şi dacă I se închină cineva, în duh şi în adevăr trebuie să I se închine». Iar când femeia lua aminte la cuvintele vieţii, şi-a adus aminte de prooroci şi a zis: «Ştim că are să vină Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi când va veni, ne va vesti nouă toate». Iar când am auzit că ea a vorbit despre Mine, i-am zis: «Eu sunt Acela, Eu, Cel ce vorbesc cu tine». M-am descoperit ei, ca să ştie că am venit şi că o învăţ. Şi au venit ucenicii Mei cu merinde şi M-au văzut cu ea şi s-au mirat că vorbeam cu o femeie, dar nu M-au ispitit ce fac, iar ea a lăsat acolo cofiţa ei şi s-a dus în cetatea ei şi le-a spus la mulţi să vină la fântâna din Sihar, ca să-L vadă pe Hristos. Şi au venit samarinenii la fântână către Mine, şi Eu n-am mai voit să mănânc, căci ucenicii Îmi ziceau: „Mănâncă, Doamne“. Dar mâncarea Mea era atunci să fac voia Tatălui, Care M-a trimis din cer să fac lucrul Lui, şi le-am zis de lucrul secerişului şi de plata celor ce seceră, care primesc plată şi strâng roadă spre viaţă veşnică şi se bucură împreună cu cel ce seamănă, căci unul este semănătorul, şi altul secerătorul. Cel ce seceră nu este ca cel ce seamănă. Cel ce seamănă, acela munceşte mult, iar cel ce seceră intră în munca celui ce seamănă şi se trudeşte peste holda semănată, şi bucuria celor doi este laolaltă, căci la Dumnezeu este iubire, este plată peste secerători, căci ei încheie lucrul şi strâng rodul spre viaţă veşnică şi se bucură cu cel ce seamănă, secerătorul cu semănătorul.

Aşa au primit samarinenii pe Hristos, măi Israele. Aşa a fost venirea Mea spre ei,


***

Când M-am născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioară Prunc, la opt zile am fost tăiat împrejur ca să am pe trupul Meu semnul lui Israel şi ca să pot lucra peste Israel ca unul ridicat din mijlocul lui. Israel era tăiat împrejur în trup, dar era netăiat împrejur la inimă şi la urechi şi n-a primit sosirea Celui Drept. M-am făcut Om din om, şi M-am tăiat împrejur a opta zi ca să-i răscumpăr pe cei netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, care pururea au stat şi stau împotriva Duhului Sfânt, şi iată, tăierea împrejur nu este nimic, n-are nici o putere decât să-L răstignească pe Dumnezeu. M-am tăiat împrejur, ca atunci când era să Mă arăt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat să se ştie că am venit din cer şi că M-am făcut Om, iar tăierea Mea împrejur a dovedit firea Mea omenească alături de firea dumnezeiască. Dar pe cel necredincios, pe cel tare la cerbice nici un adevăr nu-l biruieşte, şi fapta legii îl învăluieşte ca într-o orbire, şi nu este credinţă pe pământ.


***

Gavriil, înger al darului, M-a dăruit pe Mine Fecioarei care M-a primit ca să iau trup din trupul ei şi să Mă nasc din ea Om între oameni, că milă Mi-a fost de om, şi am venit prin Fecioară ca să Mă arăt oamenilor şi să-i fac să creadă în Mine, Fiul Tatălui Savaot, coborât pe pământ prin cuvântul arhanghelului Gavriil. Îngerul darului venise cu darul credinţei ca să-l aşeze în Fecioara cea Născătoare de Dumnezeu, iar când darul credinţei s-a însămânţat în inima ei, ea s-a supus apoi vestirii îngerului şi M-a primit zicând: «Iată roaba Domnului Care Se va naşte din mine. Fie mie după cuvântul acesta». Cerul de sus şi pământul de jos s-au unit atunci în lucrare cerească, şi Eu M-am născut Om între oameni, ca să Mă binevestesc apoi Dumnezeu prin înviere. Mulţi au crezut în Mine şi până în înviere, dar prin înviere am pecetluit credinţa omului în Mine, şi cel ce voieşte să Mă cunoască, acela crede în Mine, şi Eu Mă descopăr aceluia. Am venit Dumnezeu din Dumnezeu, născut între oameni, şi am dovedit lumii prin înviere că sunt Dumnezeu din Dumnezeu.


***

De aceea mâna omului Mi-a bătut cuie în mâini şi în picioare în ceasul al şaselea din zi, asemănându-se cu Adam şi cu fapta sa, ridicând mâna asupra Mea în ceasul al şaselea din zi. Atunci s-a făcut întuneric mare până la ceasul al nouălea, şi Adam a fost scos din rai prin însăşi fapta sa, fapta neascultării de Dumnezeu. Eu de atunci nu mai am odihnă şi umblu suspinând între cer şi pământ, căutând după omul cel lucrat de mâna Mea, omul cel întâi zidit, omul prin care neamul omenesc şi-a pierdut nestricăciunea şi fericirea cea din rai. Tatăl M-a trimis din cer pe pământ acum două mii de ani, ca să iau asupra Mea firea cea căzută a omului, şi am luat-o pe deplin, căci în ceasul al şaselea din zi când omul cel întâi zidit a întins mâna asupra Mea ca să ia cunoaşterea Mea, Eu am fost întins pe cruce şi pironit de mâna omului căzut, iar în ceasul al nouălea când omul a fost căzut din rai prin fapta nesupunerii, Eu, Domnul, fiind pe cruce, Mi-am dat sufletul şi Duhul în mâna Tatălui Meu, pentru răscumpărarea omului cel zidit de Dumnezeu.

Am venit pe pământ ca să mor ca omul, iar înainte de patima Mea cea care a şters păcatul lui Adam, Eu am postit patruzeci de zile rugându-Mă Tatălui pentru ca să se şteargă păcatul omului cel întâi zidit, care n-a voit să postească de neascultare, care n-a voit să nu mănânce neascultare. De ce i-am spus Eu lui Adam să nu mănânce fruct din pomul cunoaşterii? Pentru că era a lui Dumnezeu cunoaşterea, nu a omului, pentru că nu voia Domnul să moară omul prin cunoaştere. Eu aşa i-am spus omului: «Dacă vei întinde mâna să iei din pomul cunoaşterii binelui şi răului, vei muri negreşit».


***

La prima Mea venire am venit ca învăţător al mântuirii omului. L-am învăţat pe om până ce am şi plătit răscumpărarea omului prin jertfa Mea pe cruce, doar-doar o vrea omul să fie credincios prin împlinirea Mea în el,


***

Am dus crucea pe umeri acum două mii de ani, şi am căzut sub ea când am dus-o. Oare, n-am avut putere s-o duc de am căzut sub ea? O, nu de asta am căzut sub ea. Am căzut de jale, căci ochiul Meu umbla peste timp, şi am văzut omul de atunci şi până azi, şi inima Mea suferea de jalea aceasta, şi tânguindu-se ea de durerea de la om, am căzut sub această durere. Omul cel de atunci şi până azi a apăsat pe crucea Mea, pe răscumpărarea lui. A fugit omul de darul vieţii veşnice a lui. Venisem să plătesc înaintea Tatălui darul pentru suirea omului în cer, ca să vadă diavolul că-l plătesc şi că omul este lucru întocmit de Mine, lucrat cu mâna Mea din pământ, ca să fac din el cer şi scaun de domnie pentru Dumnezeu, căci omul a fost să fie scaunul Meu de domnie.


***

Iată cuvântul Meu despre Scripturi, despre cartea care se numeşte Biblie, şi pe care am scris-o Eu prin mâna omului sfânt, căruia i-am spus să scrie şi să mărturisească faptele lui Dumnezeu. Eu am grăit din Scripturi în vremea trupului Meu, şi le-am adeverit. Am vorbit despre Scripturile facerii, am vorbit despre toate Scripturile. Am citit din ele în templu şi am despecetluit adevărul cel ascuns în ele, căci despre Mine au mărturisit ele. Am grăit din Scripturi în vremea trupului Meu, şi le-am împlinit, căci Duhul lui Dumnezeu le-a făcut pe ele, nu Avraam, nu Moise, nu Isaia, nu Ieremia, nu David, nu Zaharia. Nu. Duhul Meu, Duhul lui Dumnezeu; Duhul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh le-a întocmit pe ele, şi sunt Scripturile Domnului, nu ale omului.


***

Mama Mea cea pururea Fecioară se îndulceşte cu venirea Mea la ieslea de la voi. Acum două mii de ani, după ce Eu M-am născut ieşind din pântecele ei prin minune, au venit la ea mângâietori păstorii şi magii şi au binecuvântat-o pe ea pentru Mine. Cel mai mare dar pe care Eu şi cu mama Mea l-am primit atunci a fost credinţa în naşterea Mea, credinţa celor trimişi de cei din cer la ieslea naşterii Mele din Betleem. Aceştia au mărturisit apoi, şi s-a întins peste timp minunea naşterii Fiului lui Dumnezeu prin Maică pururea Fecioară. Pecetea fecioriei ei n-a fost atinsă, căci Eu am ieşit prin pântece încuiat, şi n-am stricat încuietorile, aşa cum şi la învierea Mea n-am stricat pecetea lui Caiafa înaintea celor ce păzeau mormântul Meu cel ferecat, dar am ieşit biruitor din mormânt, ca şi la naşterea Mea din pântecele cel fecioresc.


***

Mă fac la voi cuvânt de aducere-aminte, cuvânt cu slavă, căci slava Mea a cuprins cetatea Ierusalimului acum două mii de ani, după ce Eu, Domnul, l-am înviat cu cuvântul pe Lazăr, fratele Martei şi al Mariei. Învierea lui avea să ajute pe ucenicii Mei să creadă apoi în învierea Mea, căci omul trebuie ajutat de Dumnezeu să creadă. Şi trecuse ziua învierii lui Lazăr, iar a doua zi, pentru că venise ceasul să Mă preaslăvesc ca un Dumnezeu ce eram, iarăşi am lucrat la întărirea credinţei ucenicilor Mei şi le-am spus să meargă să-Mi aducă măgăruşul pe care trebuia să Mă aşez, căci era scris în prooroci să se bucure Ierusalimul de Împăratul Care vine călare pe asină, pe mânz de asină, drept şi biruitor şi smerit pe mânzul asinei de sub jug, căci am zis proorocilor: «Ziceţi Sionului: Mântuitorul tău vine cu plata, şi răsplătirile Lui merg înaintea Lui».

Aşa strigau mulţimile care mergeau înaintea Mea când am intrat în Ierusalim pe mânzul asinei: «Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!», iar cetatea s-a cutremurat toată, şi zicea: «Cine este Acesta?», şi mulţimile răspundeau: «Este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii». Am intrat în cetate şi am intrat în templu şi am răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, şi am zis: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema. Nu faceţi din ea peşteră de tâlhari». O, venise ceasul să Mă preaslăvesc, iar Duhul Tatălui Meu a suflat cu putere peste fiii Ierusalimului, şi aceştia au strigat: «Binecuvântat este Împăratul Care vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!».

Venise ceasul să Mă aplec sub cruce şi s-o ridic pe umeri. Venise ceasul să dau preţul pentru viaţa omului, să dau morţii viaţa Mea şi să Mă duc în locuinţa morţilor după om şi să-l răscumpăr cu viaţa Mea. Şi iată, n-au trecut multe zile şi iarăşi strigau mulţimile din Ierusalim înaintea Mea şi în urma Mea; strigau zicând judecătorului: «Ia-L, ia-L! Răstigneşte-L!». Toate florile şi toate cuvintele de «Osana!» s-au schimbat, în aceleaşi mâini şi guri, în spini şi în hule şi în strigări pentru moartea Mea pe cruce. Venise ceasul să Mă preaslăvesc prin moarte, să Mă mărturisesc pe Mine Însumi Mântuitorul Care vine, precum era scris în cărţile profeţilor cei din vreme trimişi. Venise vremea să înţeleagă ucenicii Mei că Eu voi muri şi voi învia şi voi fi cu ei apoi până la sfârşitul timpului, lucrând puterea Tatălui Meu prin ei, spre mărturia venirii Mele de la Tatăl pentru răscumpărarea făpturii care suspinând aşteaptă pe Domnul.


***

Când am înviat din răstignire, M-am dus după om în locuinţa morţilor şi l-am făcut adevăr al Meu pe omul cel zidit de mâna Mea, căci Eu eram după înviere plinirea Tatălui, Omul Cel nou, cu duh dătător de viaţă, şi i-am dat viaţă din cer omului cel zidit din pământ la început, şi M-am făcut începătură a învierii morţilor. Frumoasă este taina învierii morţilor, dar ce puţin este pricepută ea de fiii oamenilor, ce puţin este ea lucrată de fiii oamenilor, de cei care n-au învăţat de şapte mii de ani decât să moară! Dar Eu am venit în lume ca să mărturisesc adevărul şi să-l audă omul, şi să se lase omul născut din adevăr, începătură nouă să se lase omul, uşă deschisă înaintea Mea să fie omul pe pământ. Amin.

Voiesc să înţeleagă tot omul de la margini la margini că Eu am înviat dintre cei morţi ca să-i scol şi pe morţi, căci spre aceasta M-am născut şi spre aceasta am venit pe lume. Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta, dar Eu am venit în lume ca să aduc cu Mine împărăţia Mea pe pământ, împărăţia cerurilor, ca să fie cu omul pe pământ. Mulţi au fost cei care Mă voiau rege pe pământ. Până şi Pilat a scris deasupra capului Meu cel răstignit pe cruce: „Iisus Nazarineanul, regele iudeilor“, şi apoi a spus celor ce se împotriveau: „Ce am scris am scris“. Dar împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Eu vin cu ea din cer, nu din lume, şi sunt Împăratul slavei şi nu am nici un amestec cu slava cea omenească.


***

Iată sărbătoarea naşterii Mele de acum două mii de ani. Se purta Măicuţa Mea din loc în loc prin lume şi nu găsea pe cineva s-o primească şi să Mă nască, şi să-L primească omul pe Dumnezeu în casa lui şi să-L aibă apoi. Tot aşa a fost şi azi. Nu e loc pe pământ, nu e om pe pământ să ştie şi să poată să Mă primească în casa lui, să Mă nasc Eu cu naşterea Mea în om, ca să ştie omul apoi ce este sărbătoarea naşterii Mele cu omul.

Iată sărbătoare de naştere. Eu Însumi Mă mărturisesc cu voi şi în voi, căci în casele cele mari ale oamenilor nu voiesc să fiu. Eu Mi-am făcut locaş omul, şi apoi M-am odihnit în el. Apoi omul M-a alungat, şi s-a alungat pe sine din Mine, şi Eu am rămas cu suspin fără locaş după ce l-am făcut pe om. Dar am rostit atunci cuvânt tainic că Mă voi naşte Eu din om, că Mă voi face sămânţă în trup născător şi voi zdrobi pe duşmanul omului, şi iarăşi îl voi avea pe om, şi Mă voi naşte în el cu taina naşterii Mele, şi iarăşi Mă voi odihni, căci omul este casa Mea şi ieslea Mea şi odihna Mea.

Vă dau seminţe, ca la puişorii care cresc mâncând, fiilor copii. Vin la voi la iesle şi Mă fac hrană şi Mă fac cuvânt de naştere şi îl aştept pe om să înveţe în el taina naşterii Mele între oameni după două mii de ani de la naşterea Mea din Fecioara care a biruit pe şarpele cel de demult prin sămânţa Mea pusă în ea de la Tatăl şi de la Mine şi de la Duhul Sfânt, pentru ca să-l răscumpăr pe om venind după el pe pământ. Şi am venit, şi M-am făcut Om. Prunc mic M-am născut din om, ca şi omul, şi M-am numit apoi Fiul Omului. Eu Însumi am coborât din cer şi M-am făcut sămânţă mică şi M-am aşezat în trup de Fecioară ca să Mă fac prunc din ea, şi să cresc apoi între oameni şi să Mă îngrijească mama şi tata aşa cum creşte un copil între părinţii lui până se face mare. Atât de mic S-a făcut Dumnezeu ca să poată veni după om, ca să-l ridice pe om până la El din nou şi să-l facă asemenea Lui din nou pe om, căci când Tatăl Mi-a spus să vin pe pământ sămânţă din care să Mă fac prunc de om şi să cresc apoi ca omul şi să Mă las înjunghiat de om ca să-i dau omului viaţa Mea, când Tatăl Mi-a spus în cer taina naşterii Mele cea de acum două mii de ani, El a grăit cu Mine ca la începutul cel dintâi, iar Eu L-am ascultat şi I-am zis: «Tată, vom face om după chipul şi asemănarea Noastră, om cu duh dătător de viaţă. Eu Însumi Mă voi duce şi Mă voi face om pe pământ, Tată, şi iarăşi voi veni la Tine după ce-Mi voi da viaţa Mea omului, după ce voi plăti plata pentru om, Tată».


***

Iată taina vieţii omului. Ea este de la Dumnezeu, şi viaţa omului nu este a lui, dar cine să-i mai spună şi cine să-l mai înveţe pe om, pe omul care se naşte din om, şi apoi el nu mai ştie să se nască din Dumnezeu, şi Dumnezeu din el?

Eu, fiilor, pentru aceasta am venit pe pământ din nou şi Mă fac cuvânt la voi, ca să-l fac din nou pe omul cel vechi, vechi de şapte mii de ani, vechi de două mii de ani, că omul este vechi, şi tot aşa se naşte, şi este vechi chiar dacă viaţa lui este o zi. Toate cele vechi trec, iar Eu Mă port după om cu viaţa cea din cer ca să-l înnoiesc din ea şi să-l fac să se îmbrace cu ea şi să fie înghiţit de ea omul. Amin.

Eu sunt Omul Cel nou, cu Duh dătător de viaţă, şi voiesc să Mă dau omului de viaţă.


***

Eu de aceea am venit cuvânt pe pământ. Am venit să pregătesc loc pe el, ca să vin apoi şi să-i adun în el pe cei aleşi ai Mei, pe cei ce se lasă culeşi pentru ziua venirii Mele cu sfinţii în slavă văzută. Am venit să-l pregătesc pe om cu cuvântul Meu, care sfinţeşte şi care înnoieşte duhul omului şi care-Mi face Mie loc cu naşterea Mea în el. Naşterea Mea în om îl smulge pe om din cele pământeşti şi omeneşti şi îl face ceresc pe pământ şi îl face sfânt şi îl face casă a Mea şi îl face scară a Mea ca să vin din cer pe pământ. Naşterea Mea în om este salvarea omului, cu trupul şi cu sufletul şi cu duhul lui, şi omul se face purtător de Dumnezeu între oameni, şi se face lumină din cer pe pământ, şi se face omul locaş al venirii Mele cu sfinţii, împărăţie a cerurilor în mijlocul oamenilor. Naşterea Mea în om este împărăţia cerurilor înăuntrul omului, precum Eu am zis acum două mii de ani despre taina aceasta. Veni-va vremea şi a şi venit, şi se va vedea această taină; dar ea se vede bine, şi omul de pe pământ are ochi şi nu vede.

S-a smuls de tot din Mine omul, şi nu mai vede cu ochii lui. E prea lipit omul de cele ce trec, şi mereu le caută, că e lipsit omul de toate cele şi caută mereu, dar omul pe Mine Mă caută, şi el nu ştie ce caută. Când omul caută viaţa lui, şi pentru viaţa lui, pe Mine Mă caută, că numai Eu sunt viaţa omului, dar nimeni nu Mă vrea cu ea, că dacă vin cu ea la om ca să i-o dau, ea are în ea pe cele veşnice, pe cele care-l fac veşnic pe om, pe cele ce rămân. Taina vieţii n-o pricepe omul, căci el s-a luat din Mine, şi singur nu mai ştie, şi înţelepciunea lui îl scoate mereu din Mine, fiindcă omul mare se umple de sine şi nu se mai poate face prunc aşa cum M-am făcut Eu când am venit de la Tatăl ca să încep în om împărăţia cerurilor.

Taina vieţii omului Eu sunt. Cine vrea să aibă viaţă, Eu sunt taina vieţii omului, şi pentru aceasta M-am născut pe pământ. Cine se sfinţeşte pentru Mine, la acela Eu Mă duc şi Mă fac sămânţă în el, şi din ea creşte pom nou din pământ nou, om nou din Mine. Când Eu Mă sălăşluiesc în om cu sămânţa Mea cea veşnică, atunci Eu Mă fac prunc şi Mă dau omului să Mă crească, şi din Mine să se facă omul om nou, din Mine crescut, iar Eu sunt sămânţa lui.

M-am făcut prunc ca să încap în om. Mă fac mic ca să Mă primească omul, şi apoi să Mă fac mare în om cu mărirea Mea cea din cer, şi apoi să-l am pentru vecie pe om, că după om Mi-e tot un dor suspinul. Îl aud mereu pe om că Eu am venit şi M-am dat să fiu răstignit şi să mor pentru el. O, Eu am venit să Mă nasc pentru om, să Mă fac mic ca să încap în om, să Mă fac om, ca să fiu cu omul, şi el să fie cu Mine. Şi dacă omul nu M-a voit în el, şi dacă el n-a vrut să Mă cunoască prin naşterea Mea, Eu M-am lăsat atunci sub mâna lui, şi el M-a strivit. Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit. Am venit întru totul după om dacă am venit. Am trecut prin toate ale omului, numai să-l fac din nou pe om şi să nu piară omul.


***

Magii au venit din depărtări până la ieslea care Mă adăpostea pe Mine prunc în Betleem şi pe Măicuţa Mea, cea proorocită de Mine încă de la facerea omului când omul făcut s-a smuls din Mine şi M-a lăsat cu suspin. Dacă magii n-ar fi venit, dacă păstoraşii din munte n-ar fi coborât la vestea îngeraşilor care veneau din cer pentru naşterea Mea, o, dacă aceştia nu s-ar fi găsit lângă trupul Meu de prunc născut din Fecioară, cine, oare, ar fi lăsat pe pământ peste veacuri venirea Mea de la Tatăl acum două mii de ani? Magii au venit din pământuri străine şi s-au închinat naşterii Mele şi au crezut orânduielii cereşti care Mă trimisese pe Mine de la Tatăl, dar casa Tatălui Meu s-a sculat asupra Mea şi nu M-a primit poporul din care am răsărit. Aceasta este ruşinea lui Israel, care apoi M-a scos afară din mijlocul lui şi M-a trimis înapoi la Tatăl. Aşa şi azi, Mă duc cuvânt de vestire şi de înnoire şi de înviere peste tot, iar casa Tatălui Meu nu mai este a Lui, nu mai este a Mea, şi Mă trimite înapoi la Tatăl când vin, ca nu cumva să vin să-i izbăvesc, că ei zic că i-am izbăvit acum două mii de ani, dar când să vin să-Mi împlinesc Scripturile venirii Mele, nu Mă vor cu ei.


***

Iată, totul piere, dar Eu rămân, şi sunt. Eu sunt cerul pe pământ, precum am fost acum două mii de ani, după ce M-am născut prunc din Fecioară. Eu sunt cerul pe pământ, venit în cuvânt şi cuvântând facerea din nou a lumii, cer nou şi pământ nou, dar mai întâi om nou, sălaş al Meu pe pământ, că Eu l-am făcut pe om ca să Mă sălăşluiesc în el şi să fiu, şi să fie şi omul. Amin.

Nu poate omul să fie, să fie aşa cum este el. Omul trebuie să fie în Mine ca să fie, şi să fiu Eu în el ca să fie, căci altfel omul este el, şi el nu ştie să fie.


***

Mai înainte de a fi cerul şi pământul eram Noi şi toate câte sunt. Dar când l-am făcut pe om, a trebuit să le aducem în trup pe toate, şi pe om apoi, şi pe Dumnezeu apoi, Fiule scump, prin întruparea trupului Tău din trup de om, şi S-a făcut Dumnezeu Fiul Omului şi l-a învăţat pe om supunerea de la pământ şi până la cer. Dar iată, nu-i place omului sub voia Noastră, Fiule al Meu şi Fiule al omului.


***

L-am învăţat pe om la început, şi omul a scăzut în umilinţă, şi apoi a scăzut în credinţă, şi apoi a crezut în el omul, şi s-a închinat trupului lui. L-am învăţat pe om prin profeţi apoi, iar în al şaselea veac am venit Eu Însumi şi M-am făcut trup între cer şi pământ şi am vorbit cu omul faţă către faţă treizeci şi trei de ani în fel şi chip, ascunzându-Mi slava dumnezeirii ca să Mă poată omul privi şi să nu moară, că mila Mea de om a întrecut toate aşteptările.


***

Naşterea Mea din Fecioară a fost ascultare. Am ascultat Eu de M-am coborât în pântecele ei micindu-Mă pentru ca apoi să Mă nasc, să fiu Dumnezeu născut; şi a ascultat Fecioara mama Mea de M-a primit în ea ca să Mă nasc din ea prunc şi să fiu copil ascultător al ei, şi să fiu apoi Dumnezeu desăvârşit la arătarea Mea când Ioan M-a botezat în apa Iordanului ca să Mă mărturisească Tatăl Fiu al Său întru Care El binevoieşte.

Naşterea Mea a fost bucurie mare şi durere mare. Bucurie pentru cei ce credeau în prooroci aşteptând împlinirea proorociilor lor şi primindu-Mă cu credinţă şi cu dor şi cu închinare, şi durere a fost pentru cei ce erau stihiile lumii: împăraţi şi cărturari şi farisei şi saduchei şi tot ce înseamnă stihiile lumii. Naşterea Mea Eu n-o pot spune omului mai mult decât au spus-o în Scripturi proorocii, şi apoi evangheliştii Mei, că multă grijă am avut Eu ca să fiu crezut în lume Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. M-am arătat născut trup din trup, şi slăvit întru Duhul peste neamurile pământului până ce M-am înălţat întru slava Tatălui Meu, căci apostolii Mei au ascultat desăvârşit cuvântul Meu când le-am poruncit să meargă în toată lumea şi să propovăduiască Evanghelia cea despre Mine, cea despre împărăţia cerurilor pe pământ cu oamenii. Naşterea Mea din mama Fecioară a fost naştere din cer, nu naştere de pe pământ, şi ca şi în cer a fost. Amin.


***

Mi-e milă de om. E atât de vechi omul în firea lui care stă cu şi fără voia lui stăpân peste el! Mi-e tare milă de om când îl văd atât de puţin în cele noi pe care Eu le-am adus pe pământ odată cu naşterea Mea din trup omenesc, din trup de Fecioară, naştere din cer pe pământ ca să fie Dumnezeu Om, şi apoi omul să fie Dumnezeu. Şi iată, Eu am fost Dumnezeu din Tatăl, Dumnezeu Om şi Om Dumnezeu, fiindcă omul cel zidit de mâna Mea la început n-a voit să fie ascultător şi să aibă părinte dacă el a fost făcut om întreg, care poate naşte om ca să aibă moştenitor. Tatăl însă l-a făcut a doua oară pe om prin Mine, Fiul Său. M-a trimis să Mă aşez Eu însumi în pântece de Fecioară şi să Mă nasc la plinirea vremii prunc, şi să cresc cu trupul ca omul, ca pruncul cel născut, Dumnezeu născut, omul cel nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în chip desăvârşit. Amin.

O, poporul Meu, omul cel de la început n-a ascultat, şi a murit, aşa precum i-a spus Dumnezeu că va muri negreşit dacă nu va asculta. Iar Omul Cel de la sfârşit, Care S-a născut trimis de la Tatăl, Acela a fost Fiul Tatălui. Eu am fost Acela, Eu, Cel ce M-am supus Tatălui ca să vin pe pământ la plinirea vremii Dumnezeu născut din om, Dumnezeu Om, Fiu ascultător de Tatăl, şi apoi, de Fecioara mama Mea. Am ascultat de om aşa cum Tatăl a voit şi am arătat omului firea cea dumnezeiască, iar omul să ia din ea dacă vrea şi să fie fiu al Tatălui şi să-I zică Părinte, precum Eu îi zic. Amin. Nimeni nu poate să zică „tată” decât fiul. De aceea M-a trimis Tatăl în lume, M-a trimis ca să Mă sălăşluiesc în om, în inima omului, trimis al Tatălui, şi din om să strig la Tatăl pentru om, şi să strige omul la Tatăl prin Mine, numindu-L „Părinte” pe Tatăl Meu Savaot. Amin.


***

Fericiţi vor fi toţi cei ce vor şti să bea de la Mine, căci cei ce vor şti să bea sunt cei ce vor învia în duh de pocăinţă spre iertarea păcatelor, fiindcă Eu, Domnul, acum două mii de ani am venit pe pământ şi am împlinit toate Scripturile cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi, ca să propovăduiesc pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Amin.


***

Am coborât acum două mii de ani de lângă Tatăl şi M-am făcut Om întocmindu-Mă în trup de Fecioară ca să Mă nasc pe pământ cu trupul, ca să nu spună omul că nu poate să se facă Dumnezeu din Dumnezeu făcându-se un trup cu Mine prin Trupul Meu pe care l-am lăsat omului în chip tainic prin jertfa Mea de pe cruce, şi să-l fac pe om fiu al Tatălui, şi să-l trag la Tatăl apoi, căci M-am lăsat în om cu trupul Meu ca să-l îndumnezeiesc pe om prin harul cu care M-a trimis Tatăl după om. Amin.


***

Eram cu fiii lui Iosif teslarul când am început să-Mi strâng pe ucenici, şi apoi i-am făcut să Mă asculte şi să Mă urmeze pe pământ. Mergeam apoi din loc în loc cu ei, în Ierusalim, în Galileea şi în Samaria, şi lucram de lângă ei lucrarea Tatălui, Care M-a trimis. Eram trimisul Tatălui, precum şi astăzi sunt. Cuvântam cuvânt cu putere peste om, precum şi azi lucrez, iar Tatăl este în Mine, precum şi atunci era, căci El a fost şi este şi va fi, precum şi Eu sunt. Amin.


***

Acum două mii de ani când a venit vremea să vin de la Tatăl şi să Mă fac Fiul Omului, n-au vrut nici cărturarii, nici fariseii, nici învăţătorii legii, nici poporul Israel n-a vrut să înţeleagă venirea Mea care era scrisă în prooroci, şi îl aud şi azi pe Israel că va să vină Mesia. Dar Eu am venit atunci, şi nu M-au crezut decât câţiva, începând cu Zaharia şi Elisabeta, care pregătiseră pe Fecioara în care Eu, Fiul Tatălui Savaot, trebuia să cobor cu sămânţă de Duh Sfânt şi să Mă nasc Om între oameni, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat fiind. Şi M-a cunoscut Ioan Botezătorul apoi, care era cu puţin înainte de Mine întrupat de la Dumnezeu prin cuvânt, având de părinţi pe pământ pe Zaharia şi Elisabeta. Şi M-a cunoscut Fecioara mama Mea, şi M-au cunoscut apoi fraţii Mei, cei ce erau fiii lui Iosif, iar când eram prunc micuţ, M-au cunoscut păstorii cei trei de la oi, şi magii cei trei, şi Simeon cel bătrân de zile, şi Ana proorociţa. Şi apoi, fiilor, M-au cunoscut ucenicii Mei cei doisprezece, şi de la ei, M-au cunoscut iarăşi câţiva pe care-i trimiteam prin cetăţi ca să pot intra Eu apoi cu ucenicii şi ca să pot sta cu ei în mijlocul mulţimilor adesea, şi ca să-Mi fac lucrarea cea de trei ani şi jumătate, chemarea omului spre împărăţia cerurilor cu care venisem pe pământ în veacul al şaselea după ce l-am zidit pe om, şi apoi poporul Israel M-a pus pe cruce ca să mor şi ca să nu mai fiu. Dar dacă Eu sunt Cel ce sunt, tot aşa am fost şi atunci, şi moartea şi iadul au fost biruite de Mine, şi M-am sculat dintre morţi şi am împlinit lucrarea mântuirii lumii, şi apoi M-am aşezat din nou în cele ce nu se văd, de-a dreapta Tatălui Meu, locul Fiului Său. Amin.


***

O, ce frumos au crezut păstorii de oi în noaptea naşterii Mele! Am trimis pe îngerul Meu şi a făcut lumină mare în jurul lor şi Mi-a binevestit lor naşterea Mea, şi apoi oaste cerească s-a adunat la vestea îngerului Meu, şi cântau slavă în cer şi pe pământ Domnului, şi bunăvoire şi pace între oameni, şi s-au ridicat apoi îngerii de la ei la cer, şi ei au venit la Betleem şi M-au aflat şi au crezut şi au mărturisit cu bucurie mare vederea vestirii îngerului Meu. Amin.


***

Mă fac cuvânt de sărbătoare a pomenirii naşterii Mele din mamă Fecioară acum două mii de ani, căci scris este: «Lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, şi întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit; şi celor câţi L-au primit, care cred în El, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu». Amin, amin, amin.


***

O, ce dulce şi ce cu dor citea Scripturile venirii Mele mama Mea Fecioara, prin care Eu M-am făcut cunoscut pe pământ, şi L-am făcut şi pe Tatăl cunoscut, căci Ioan cel iubit a zis: «Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar Fiul Cel Unul născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut, căci Fiul şi Cuvântul Tatălui S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr». Amin.


***

O, Ierusalime, Eu am fost Dumnezeu Omul şi am fost ascultător pentru toată împlinirea cu care venisem. M-am născut din Fecioară, şi după opt zile de la naşterea Mea am primit numele Iisus, rostit de îngeri mai înainte de a Mă fi zămislit în pântece, şi am fost tăiat împrejur după lege, căci eram după trup israelit, prin trupul mamei Mele prin care M-am făcut om născut, pentru că Fecioara M-a purtat în pântece, şi apoi Eu am ieşit în chip minunat, fără să stric trupul Fecioarei mamă, căci Dumnezeu este minunat din veac şi până în veac, şi este fără de păcat, şi S-a zămislit în pântece, şi S-a născut, şi a crescut, şi S-a răstignit, şi a înviat, şi S-a înălţat întru slavă, şi toate fără de păcat. Amin, amin, amin.


***

Acum două mii de ani, după ce am ieşit din apa botezului Meu din Iordan, Tatăl a deschis cerurile şi a coborât peste Mine pe Duhul Sfânt, ca să Mă facă El cunoscut. Dacă cineva se întreabă de ce a trebuit să vină Ioan să boteze cu apă şi să se cheme botezător, găseşte răspunsul cel din gura lui când preoţii şi leviţii l-au întrebat: «Ce spui tu despre tine însuţi?», iar el le-a răspuns: «Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi. Acesta este despre Care eu am zis: după mine vine bărbat Care a ajuns să fie înaintea mea, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L cunoşteam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu cu botezul cu apă, şi am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: „Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt“. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu». Amin.

Ioan cel iubit mărturiseşte şi el şi spune: «Lumea prin El s-a făcut, şi lumea nu L-a cunoscut, şi întru ale Sale a venit, şi ai Săi nu L-au primit», iar botezătorul Meu M-a făcut cunoscut lumii prin botezul cu apă şi prin Duhul Cel venit de la Tatăl peste Mine şi peste ape, căci el boteza cu apă spre pocăinţă şi spre iertarea păcatelor, zicând tuturor că s-a apropiat împărăţia cerurilor.


***

Îmi amintesc de Avraam cum l-a întâmpinat Melchisedec şi i-a dat pâine şi vin, care însemna Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu, căci Melchisedec era preotul lui Dumnezeu, şi M-a purtat Avraam în pântecele lui, şi Eu am fost Acela Care S-a numit urmaşul lui, precum grăiesc Scripturile care spun despre Avraam: «Lui şi urmaşului lui». Amin.


***

Eram în Betania cu şase zile înainte de Paşti şi au venit mulţi dintre iudei ca să-l vadă pe Lazăr, pe care Eu l-am înviat, căci ei aflaseră că Eu Mă dusesem acolo, căci pentru învierea lui Lazăr iudei mulţi veneau să creadă în Mine. Arhiereii însă s-au vorbit între ei după ce au pus la cale răstignirea Mea, ca să-l omoare şi pe Lazăr, fiindcă îşi pierdeau poporul care se ridica să creadă.

M-am pregătit să merg la Ierusalim, fiindcă venise ceasul să Mă preaslăvească Tatăl. A doua zi mulţimea de iudei care au crezut în Mine, au luat ramuri de finic în mâini şi, ieşindu-Mi înainte, strigau: «Binecuvântat este Împăratul lui Israel, Cel ce vine întru numele Domnului!». Eu şezând pe asinul cel tânăr, după cum era scris în prooroci, mulţimile şi-au adus aminte că era scris: «Nu te teme, fiica Sionului, Împăratul tău vine pe mânzul asinei», şi strigau aşa, şi strigau: «Osana!». Când au văzut aceasta, fariseii le spuneau arhiereilor că nimic nu le este lor de folos dacă mulţimile se ţineau după Mine. Atunci Eu am zis: «Părinte! Preaslăveşte-Ţi numele!», iar Tatăl a răspuns cu glas din cer şi a zis: «Şi l-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi». Unii ziceau că a fost tunet; alţii, înger care Mi-a vorbit, dar Eu le-am zis: «Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi, şi acum este judecata acestei lumi, când stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară, iar Eu când Mă voi înălţa de pe pământ îi voi trage pe toţi la Mine». Mulţi dintre căpetenii au crezut în Mine, dar nu pe faţă, căci se temeau de farisei ca să nu-i scoată din sinagogă, şi atunci s-a împlinit cuvântul care spune: «Au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu». Dar Eu cuvântam şi le spuneam: «Dacă cineva aude cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec, căci Eu am venit să mântuiesc lumea, nu s-o judec, iar cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, are judecător cuvântul pe care l-am spus, şi acela îl va judeca în ziua cea de apoi». Amin.


***

Acest praznic al mamei Născătoare de Fiu al Tatălui Savaot, şi al Meu, Cel ce M-am zămislit în pântecele ei în ziua aceasta acum două mii de ani, e praznic de Duh Sfânt, căci El a fost vestitorul Cel de la Tatăl, iar îngerul a fost mijlocitorul, căci în mâna Tatălui stă tot ce este de lucrat din veac şi până în veac, iar Fiul Său, Cel slujit de îngeri, este purtat şi învăţat de Tatăl să lucreze împlinirea a toate cele din Tatăl. Amin, amin, amin.

Am ascultat de Tatăl, căci El Mi-a spus că Mă face Fiu al omului, că Mă voi naşte ca omul pe pământ şi că voi rămâne mic, ca toţi să aibă puterea să Mă aibă de la Tatăl, căci Tatăl prin Mine a împăcat cu El lumea, şi prin ascultarea Mea de El toate se împlinesc. Amin.


***

Cu dor am dorit să Mă fac cuvânt spre bucuria mironosiţelor patimilor, şi apoi ale învierii Mele dintre cei morţi. Dorul lor a fost aprins după Mine şi n-aveau pace fără Mine şi Mă căutau printre cei ce stăteau în morminte, fiindcă ele au avut credinţa cea neîndoielnică prin care au crezut că Eu, Cel iubit de inima lor, voi sta trei zile în mormânt şi Mă voi ridica nimicind moartea mai întâi, şi Mă voi arăta după trei zile înviat, după cum s-a şi petrecut, că nu este iotă în Scriptură care să fi proorocit despre Mine că voi fi de la Tatăl pe pământ cu oamenii şi să nu se fi împlinit. Iar după ce voi fi nimicit prin moarte pe cruce, voi învia ca biruitor al morţii şi al iadului; şi nu este cirtă în prooroci şi pe care Eu, Domnul, să nu o fi împlinit odată cu venirea Mea trup pe pământ, şi apoi înviat dintre morţi, şi pe nori apoi venind cu sfinţii, împlinind numărul celor şapte veacuri dumnezeieşti după care morţii vor învia prin venirea Mea cu sfinţii. Amin.


***

M-am oprit la fântâna din Sihar, la fântâna lui Iacov în vremea Mea cu ucenicii Mei cei din iudei, pe când Eu îi pregăteam pe ei pentru împărăţia lui Dumnezeu, care venise pe pământ odată cu naşterea Mea din Fecioară, Om între oameni, Dumnezeu din Dumnezeu, căci Tatăl Mă trimisese să Mă fac Fiu al omului pe pământ, şi apoi să Mă dau cu iubire jertfă de împăcare a omului cu Tatăl, prin răstignirea pe care Mi-a făcut-o poporul la care venisem să-l fac părtaş al harului învierii Mele dintre cei morţi şi al înălţării Mele în Tatăl, ca apoi să-i trag pe toţi la Tatăl, pe toţi cei care cu iubire vor bea din apa Mea, din izvorul vieţii, căci Eu sunt izvorul ei. Amin.

I-am spus samarinencei care venise să scoată apă: «Dă-Mi să beau!». Eram ostenit de drum când M-am oprit la fântână. Ea însă cunoscându-Mă că sunt din iudei Mi-a zis: «Cum ceri Tu să bei de la mine care sunt samarineancă, de vreme ce iudeii nu au amestec cu samarinenii?». Atunci Eu, Cel ce eram din Tatăl venit în mijlocul lui Israel, i-am zis ei: «Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau“, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie, căci oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică».

Am grăit cu ea în duhul proorociei, în duhul descoperirii, şi ea a cunoscut aceasta şi Mi-a zis: «Văd că Tu eşti prooroc». Şi, iarăşi, după ce i-am spus toate despre ea, Mi-a zis: «Ştiu că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi când va veni Acela, ne va vesti nouă toate». Atunci M-am descoperit şi i-am zis: «Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine». Apoi ea s-a dus în cetate şi M-a mărturisit, iar ucenicii Mei, care veniseră cu hrană şi care Mă văzuseră vorbind cu ea, Mi-au spus: «Învăţătorule, mănâncă!», dar Eu le-am spus lor: «Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş, iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţă veşnică, ca să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră».


***

O, ucenicilor, am umblat cu voi trei ani şi jumătate şi M-am arătat vouă Dumnezeu adevărat şi aţi văzut cum fariseii şi cărturarii veneau şi Mă ispiteau, dar Mie mai uşor Mi-a fost să-l biruiesc pe duhul cel potrivnic care M-a ispitit după patruzeci de zile de post, după rânduiala Tatălui, şi i-am spus apoi până în sfârşit: «Mergi, satano, că scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!”», şi atunci diavolul M-a ascultat şi M-a lăsat, şi au venit îngerii şi Mi-au slujit, şi am făcut lucrarea Tatălui înaintea oamenilor, iar îngerii coborau şi se suiau la Dumnezeu, se suiau şi coborau peste Mine şi lucrau la credinţa Mea, împlinind faptele ei. Amin.


***

E praznicul aducerii-aminte a slavei Mele când faţa Mea s-a făcut alta, şi cămaşa Mea, strălucitoare, iar cei doi martori cereşti, Moise şi Ilie, care s-au arătat în slavă, vorbeau cu Mine sfârşitul pe care aveam să-l împlinesc în cetatea Ierusalimului, căci Eu îi vestisem pe ucenici că voi pătimi mult, lepădat de mai-marii preoţilor, de bătrâni şi de cărturari, şi apoi voi fi omorât, şi a treia zi voi învia, şi le-am spus: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi în fiecare zi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze, căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde, dar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine, şi-l va mântui». Le-am spus acestea mai înainte să Mă arăt slăvit în faţa lor, după ce le-am vorbit de moartea Mea cea slăvită, ca atunci când vor vedea slava Mea, şi în ea pe Moise şi pe Ilie vorbind cu Mine înaintea lor pe cele ce voi pătimi, să creadă ei, căci Eu omului ales de Mine îi ajut credinţa prin faptele cele doveditoare prin slava Mea. Amin.

O, fiilor, slava Mea e grea de dus de om, iar vederea ei îl înspăimântă pe om. Când i-am luat pe cei trei ucenici şi M-am suit cu ei în munte ca să-L rog pe Tatăl să le arate lor slava Mea cea de la El şi să Mă mărturisească lor Tatăl că sunt Fiul Lui, ei au fost cuprinşi în slavă şi s-au spăimântat, căci un nor i-a umbrit, şi din nor Tatăl cu glas le-a spus: «El este Fiul Meu Cel ales, de El să ascultaţi!». Iar ei auzind glasul au căzut de spaimă cu feţele la pământ, dar Eu i-am atins şi le-am spus: «Ridicaţi-vă şi nu vă înspăimântaţi!», căci slava Mea trecuse şi rămăsesem doar Eu în ochii lor. Le-am spus apoi să nu se povestească la nimeni cu slava Mea văzută de ochii lor până ce Eu nu Mă voi scula din morţi. Dar ei, înţelegând venirea zilei Domnului şi ştiind că înaintea ei trebuie să vină Ilie să le spună tuturor de venirea Mea, M-au întrebat: «De ce zic cărturarii că trebuie să vină Ilie mai întâi?». Eu atunci le-am spus lor că vine cu adevărat Ilie şi pe toate le va aşeza, şi le-am mai spus că el a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, şi au făcut cu el câte au voit, şi aşa va să pătimească de la ei şi Fiul Omului. Atunci au înţeles ucenicii că Ioan a fost cel care a venit înaintea Mea cu vestea împărăţiei cerurilor pe care Eu venisem s-o aşez peste om şi să fie omul împărăţie a Mea. Amin.


***

Scripturile, poporul Meu, învăluie în taina cuvântului lor toate împlinirile lui, căci Eu acum două mii de ani am fost vestit de Tatăl şi de îngerul Meu că voi veni, şi când am venit, am împlinit toate Scripturile cele despre venirea Mea Dumnezeu din Dumnezeu şi Om desăvârşit între oameni, şi toată această minunată vreme a Scripturilor Mele, a cerului pe pământ şi a împărăţiei lui, a fost învăluită în mare taină şi minunat s-a împlinit, iar neamul cel de atunci de pe pământ a trecut pe lângă împlinirile Scripturilor şi n-a ştiut puterea şi lucrarea lor pe pământ, şi omul de atunci şi-a văzut înainte de ale omului, şi a fost neamul oamenilor de atunci ca mulţimea care iese de la vederea şi de la auzirea acelor împliniri, şi apoi ea se întoarce în ale ei de zi cu zi. Eu însă am lucrat atunci pentru toate veacurile care au fost înainte şi după vremea aceea, şi am rămas în cer şi pe pământ Dumnezeul Cel adevărat şi dovedit aşa prin împlinirea Scripturilor celor dinainte vestite pentru venirea Mea prin care M-am făcut om ca să sufăr în mijlocul oamenilor, ca să fiu dispreţuit de ei, şi odată cu aceasta să fiu de mulţi cunoscut prin credinţa lor, şi apoi prin cele mai presus de fire lucrări ale Mele în mijlocul lor, de la naşterea şi până la înălţarea Mea iarăşi întru Tatăl. Amin.

Toată viaţa Mea, toată calea Mea a fost cruce, poporul Meu, căci Eu pentru aceasta Mă făcusem om pe pământ de la Tatăl prin Fecioară, şi eram Fiul Tatălui Savaot şi eram sub cruce pe pământ.


***

Eu l-am iubit mult pe om. L-am iubit cel mai mult pe om în vremea Mea cea de sub crucea Mea cea de la om pentru Mine lucrată. L-am iubit pe om, şi iubirea de el Mi-a sfârşit cu totul puterea Mea cea de sub cruce, ca să vadă omul şi să vină să Mă ajute, şi apoi Eu să-l învăţ pe el să vină sub crucea Mea cu crucea lui, cu viaţa lui, cu mersul lui, cu trupul lui sub cruce. A venit Simon din Cirena şi Mi-a dus crucea ca să vadă omul că poate să ducă crucea Mea pentru iubirea Mea de el, iubirea care Mi-a sfârşit cu totul trupul, aşa cum omul ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu slăbindu-şi trupul şi dând putere iubirii cea pentru Mine în el, căci trupul omului pofteşte mereu împotriva iubirii cea pentru Mine în om, aşa cum iubirea Mea în om uită de om şi numai la Mine se suie din om, şi cu mare suferinţă iubeşte ea pe Dumnezeu în om, umplându-l pe el de chipul pocăinţei şi al umilinţei prin care omul iartă şi este iertat.


***

Naşterea Mea din Fecioară, minunea prin care Eu, Dumnezeu Fiul, M-am născut prunc pe pământ acum două mii de ani, a fost umilinţa Tatălui, minune care nu se suie la mintea omului, căci mintea lui este mică pentru ca să se poată umili când Dumnezeu îi grăieşte lui prin minuni, şi de aceea Dumnezeu a venit pe pământ şi S-a născut şi a crescut cu chip blând şi smerit înăuntru şi în afara Sa, acoperindu-Şi slava Sa, căci omul este mic şi nu este născut din cer ca să le poată pricepe pe cele cereşti venite pe pământ sub chipul umilinţei, acoperindu-şi slava lor înaintea omului, căci scris este: «Nu poate omul să-L vadă pe Dumnezeu în toată slava Sa şi să rămână viu omul». Sub chipul umilinţei Mele însă, omul M-a putut vedea treizeci şi trei de ani pe pământ, iar în cei ce Eu am pus darul umilinţei de duh, aceia M-au cunoscut că am fost Dumnezeu Fiul, trimisul Tatălui după om, şi Mi-am împlinit lucrarea, căci omul este cel ce împlineşte lucrările Mele pe pământ, şi fără om Eu nu le pot împlini, dar Îmi trebuie om blând şi smerit cu inima precum Eu sunt, căci dacă omul nu este aşa, nu poate să creadă în cele ce vin de la Dumnezeu între oameni acoperindu-şi slava lor ca să poată veni. Amin, amin, amin.

Amintirea naşterii Mele cea de acum două mii de ani ar fi să-l facă pe om mai umilit, mai încăpător în el însuşi pentru Dumnezeu, căci Eu M-am umilit cu totul pentru ca să vin pe pământ, dar dacă omul nu se suie cu mintea la umilinţa Mea, el se bucură, se măreşte în sine la amintirea minunilor lui Dumnezeu, şi face din zilele umilinţei Mele zile de bucurie pentru el, nu zile de umilinţă şi de rod de credinţă sfântă care să rodească în el darul umilinţei de duh, care l-ar învăţa pe el taina aceasta, că mare taină este darul umilinţei de duh şi nu se suie la mintea omului tainele cereşti care vin pe pământ pentru facerea omului, căci omul nu este făcut, nu are cine să-l facă pe om, şi făcut să fie apoi.


***

O, popor al cuvântului Meu, îţi spun mereu aşa ca să ştie neamul oamenilor că Eu sunt cuvânt peste om pe pământ, că Eu nu M-am schimbat, că Eu sunt Cel ce sunt şi împărăţesc în veac prin dreptate. Amin.

Am venit pe pământ şi M-am făcut Fiul Omului acum două mii de ani şi M-am dus spre Ioan, care împărţea la Iordan botezul pocăinţei, botezul cu apă spre iertarea păcatelor, şi apoi spre roade vrednice de pocăinţă. Am stat la rând împreună cu cei temători de Dumnezeu şi, iarăşi, cu cei ce fugeau de mânia ce avea să vină peste cei păcătoşi.

M-am aplecat cu ascultare de Tatăl şi M-am supus lui Ioan poruncindu-i lui să Mă boteze ca să poată Tatăl, pentru umilinţa Mea din mijlocul celor ce Mă vedeau la Iordan, să poată Tatăl să Mă mărturisească de Fiu al Său iubit întru Care El a binevoit, şi să vadă oamenii împărăţia cerurilor înăuntrul Meu, şi pe Tatăl vestindu-Mă de deasupra creştetului Meu, şi pe Duhul Sfânt botezându-Mă, pentru pecetluirea botezului cu apă, pe care Ioan îl împărţea celor ce se temeau de Dumnezeu şi de mânia cea pentru păcate, şi de care mulţi fugeau.


***

O, nu înţelege omul care s-a băgat de la el dorinţă să slujească numelui Meu înaintea oamenilor, nu înţelege acesta ce înseamnă puterea lui Dumnezeu în om. I-am iubit pe ai Mei care erau în lume, i-am iubit până la urmă, până la cina Mea cu ei când diavolul îi şoptise lui Iuda cugetul vânzării Mele. Le-am spălat la toţi picioarele, ca să le fac lor parte cu Mine, parte de Mine şi de cina Mea cu ei şi de umilinţa Mea în ei, şi le-am spus: «Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, aşa să vă faceţi şi voi unul altuia, căci v-am dat pildă să faceţi şi voi precum v-am făcut Eu, că nu se poate rob mai mare ca stăpânul său, nici sol mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Şi dacă ştiţi acum pe acestea, fericiţi sunteţi când le veţi face». Amin.

I-am iubit până la urmă pe ai Mei, iar înainte de cină le-am spus că unul dintre ei Mă va da spre răstignire. Ei însă nu pricepeau, şi iarăşi le-am spus: I-am dat apoi lui Iuda îmbucătura, şi atunci a intrat satana în el, iar Eu i-am spus: «Ce faci, fă mai curând». Şi el a ieşit. Toţi ucenicii cugetau că Iuda, având punga, s-a dus să cumpere cele pentru trebuinţă lor şi săracilor. El însă a luat în el puterea din mâna Mea şi a făcut cu ea moartea Mea pe cruce.

O, fiilor, nu înţelege omul care s-a băgat de la sine să slujească numelui Meu, nu înţelege ce înseamnă puterea lui Dumnezeu în om. Nu este putere mai mare ca Dumnezeu în om, dar omul trebuie să-Mi slujească Mie cu ea dacă i-o dau, nu lui pentru cele de pe pământ pentru el, ci pentru cele din cer, fiilor.

O, fiilor, v-am dat să aveţi pe Dumnezeu în voi şi Lui să-I slujiţi, şi să-L cunoaşteţi în voi, şi să vă cunoaşteţi în El.

«Eu în voi şi voi în Mine», aşa le-am spus ucenicilor Mei. O, aşa am stat Eu în Ioan, botezătorul Meu, şi am fost puterea lui, iar el a lucrat cu ea pentru slava Mea şi M-a cunoscut şi a spus că sunt Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii.


***

Lucrarea umilinţei de duh voiesc s-o aşez în om, căci de aceea M-a trimis Tatăl iarăşi după om. Mintea omenească însă nu Mă lasă să Mă lipesc de om şi să-l fac pe om dumnezeu din Dumnezeu, aşa cum Tatăl Mi-a spus Mie să fiu din El.

Am stat cu omul pe pământ treizeci şi trei de ani, ca să înveţe de la Dumnezeu omul care a crezut că Eu M-am născut din Dumnezeu. Am rămas pe pământ scris cu toată viaţa Mea, de la naşterea Mea şi până la suirea Mea la Tatăl. Am petrecut viaţa aşa cum voieşte Tatăl s-o petreacă şi omul, dar omul nu ştie să stea cu Dumnezeu şi lângă Dumnezeu şi în Dumnezeu.


***

Cobor cuvânt pe pământ. El este venirea Mea cea de după două mii de ani de la înălţarea Mea lângă Tatăl, după ce M-am făcut Om născut din Fecioară ca să cresc şi ca să Mă las răstignit de om, iar prin înviere apoi, să Mă înalţ iarăşi la Tatăl.

I-am arătat omului cum M-am lăsat Eu răstignit de om şi cum pe nimeni n-am urât pentru suferinţa Mea de la omul necredincios venirii Mele. M-am lăsat judecat cu înfricoşată judecată de către cei mai mari între oameni, şi apoi cu moarte pe cruce, iar de pe cruce am zis cu mare durere, cu mare milă pentru om: «Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!».

Toţi cei ce M-au cunoscut prin puterea Mea dumnezeiască şi Mi-au cerut să le alin suferinţele de orice fel, la toţi le-am făcut bine, ca un binecuvântat al Tatălui Meu, şi i-am vindecat şi i-am înviat şi i-am iertat şi nu i-am judecat, chiar dacă mulţi, cu hulă Mă dispreţuiau şi Mă numeau stricător de datini şi de lege şi de pace, prieten al păcătoşilor, al desfrânaţilor şi al vameşilor. Iar Eu le ziceam lor: «Să nu socotiţi că am venit să stric legea, ci s-o împlinesc am venit; şi n-am venit să judec lumea, ci s-o mântuiesc am venit». Amin.

Mă slăvesc în cuvânt peste tot omul de pe pământ, căci Eu pentru toţi vin când vin, aşa cum şi acum două mii de ani am voit să fac. Am spus atunci că vine vremea ca adevăraţii închinători să se închine Tatălui în duh şi în adevăr, pentru că Tatăl nu vrea ca omul să se închine altfel lui Dumnezeu sau, cumva într-un loc anume, ici şi colo. Iar acest cuvânt pe care l-am spus aşa, i-a judecat şi îi judecă pe oameni de atunci şi până azi, pentru că oamenii nu l-au împlinit şi nu-l împlinesc, ci numai se fălesc că sunt închinători lui Dumnezeu.


***

O, poporul Meu, petrec praznic de Bunăvestire în mijlocul tău, şi te vestesc că eşti binecuvântatul Meu, şi sunt cu mama Mea, Fecioara cea binecuvântată între femei, precum îngerul Gavriil i-a vestit ei că va primi în pântece pe Fiul Tatălui Savaot, Care va împărăţi peste fiii lui Dumnezeu în veci, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit, şi i-a vestit că Sfântul Care Se va naşte din ea, Fiul lui Dumnezeu Se va chema, Fiul Celui Preaînalt.

O, ce frumoasă ţi-a fost, mama Mea, grija cea pentru sfinţenia ta înaintea Mea, căci tu M-ai aşteptat să vin pe pământ, şi, ca fecioara înţeleaptă care aşteaptă pe mirele ei cel iubit, aşa iubeai venirea Mea, şi cu mare sfinţenie o aşteptai. Aveai de învăţător ceresc pe Zaharia, rudenia ta, care îţi desluşea tainele cele din prooroci pentru venirea Mea întrupat pe pământ, şi el te-a luat în grija lui, că erai orfană, şi aşa cum cineva îşi duce fecioara în casa Domnului făgăduindu-I-o, aşa te-a dat el lui Dumnezeu, ca să primeşti în sânul tău apoi zămislirea Mea cea de la Duhul Sfânt al Treimii lui Dumnezeu. O, mare este taina ta şi taina omului cel nou, purtat în sânul tău cel fecioresc şi apoi născut, mai presus de firea naşterii omeneşti, din trupul tău cel sfânt, cel neamestecat cu păcat! O, ce frumoase ţi-au fost, mama Mea, firea şi mintea şi înţelepciunea când îngerul Gavriil, trimis în oraşul Nazaret în casa lui Iosif, ocrotitorul tău, ţi-a vestit binecuvântarea şi darul, închinându-ţi-se, iar tu, plină de teamă sfântă ţi-ai zis: «Ce fel de închinăciune poate fi aceasta?». Îngerul ţi-a vestit binecuvântare, o, mamă scumpă a Mea, şi ţi-a spus să nu te temi, căci Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi, şi nu altceva va fi, şi apoi tu cu iubire te-ai aplecat celui ce te-a binecuvântat, şi ai răspuns: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!».

Ai fost înţeleaptă, mama Mea. Ai înţeles că nimeni nu poate binecuvânta din lumină decât Dumnezeu şi slujitorii Lui, iar cei potrivnici Lui nu-I lucrează Lui decât la porunca Lui, aşa cum Valaam, când a pornit să-l blesteme pe poporul lui Israel, a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă să-l binecuvinteze şi să se uite să vadă ce popor era acela, căci era cel binecuvântat.

O, mare este taina ta, mama Mea! Nimeni între oameni nu tresare la gândul că Dumnezeu, din bărbat a scos pe femeie, iar din femeie a scos pe Dumnezeu, pe Omul Cel nou, cu duh dătător de viaţă, căci Eu sunt Cel ce M-am lăsat răstignit murind pe cruce, şi sunt Cel ce am înviat luându-Mi înapoi viaţa şi trupul ei cel înviat dintre morţi, şi sunt Cel ce înviez morţii, o, mama Mea, şi cine între cei născuţi din femeie poate fi plinirea a toate câte proorocii au scris pentru veacurile care au fost să fie şi pentru cel ce va rămâne, şi care se va numi vecia cea de după cele şapte veacuri pământeşti, mama Mea? Duhul proorociei care a curs prin gura lui David, împăratul lui Israel, a spus despre Mine atunci, şi aşa a spus: «În capul cărţii este scris de Mine, ca să vin să fac voia Ta, Dumnezeul Meu».

O, frumoasă ţi-a fost ţie, mama Mea, soarta ta cea de la Tatăl, căci tu ai fost cea prin care Eu M-am făcut Om, ca să vin să fac voia lui Dumnezeu pentru răscumpărarea din moarte a omului, mamă. Iată ce taină cerească a fost venirea ta pe pământ între oameni, şi din ea venirea Mea apoi, mama Mea, Fecioara Mea! O, cum să nu grăim Noi unul cu altul înaintea poporului Meu de azi în ziua Noastră, mama Mea, ziua când Eu M-am unit cu tine şi am fost amândoi un singur trup, aşa cum era la început omul când încă nu căzuse în neascultarea de Dumnezeu, şi din care am scos pe femeie apoi, ca să fi făcut şi din ea mamă a fiilor lui Dumnezeu precum Domnul ar fi împlinit dacă omul nu s-ar fi ridicat deasupra lui Dumnezeu, şi apoi îngerii, slujindu-i, au căzut cu tot cu om de la faţa Domnului, mamă.


***

O, poporul Meu, ce minune a fost acum două mii de ani în ziua intrării Mele în Ierusalim pe mânz de asină! Peste tot se dusese vestea că Eu l-am chemat afară din mormânt pe Lazăr care stătuse patru zile mort. Pregătise Tatăl mai dinainte să fac această minune pentru ca să Mă mărturisească Ierusalimul Împărat al lui Israel şi pentru ca să Mă poată aduce jertfă pe cruce stăpânitorul acestei lumi. Nu numai de Mine se temeau arhiereii şi preoţii care domneau peste pământ, dar se temeau şi de Lazăr cel înviat, ca nu cumva să se ridice norodul să creadă în Mine şi să-şi piardă ei întâietatea lor şi domnia şi slava lor cea deşartă.

Ce frumos M-au întâmpinat cei din Ierusalim! Rupeau ramuri de copaci şi cântau «Osana!», şi duhul lor nu ştia ce face, căci ei împlineau proorociile cele despre Mine aşa cum au fost ele rânduite una câte una spre împlinire, că mare este adevărul cel despre Dumnezeu, poporul Meu.


***

Slava Mea e scumpă, e dulce ca şi cea de pe cruce, că dulce Mi-a fost iubirea cea de pe cruce. N-a mai purtat nimeni o aşa de dulce iubire în trupul, în sufletul şi în duhul său aşa cum am purtat-o Eu pe cruce pentru om ca să-i plătesc omului viaţa prin jertfa iubirii Mele de pe cruce. Eram plin de iubire pe cruce. Eram Cel ce iubeam cum n-a mai fost şi nu mai este iubire mai mare în cer şi pe pământ. Nu Mi-a suferit trupul cât Mi-a suferit iubirea în vremea crucii Mele. Cei ce-Mi cântau «Osana!», au strigat apoi lui Pilat: «Răstigneşte-L!», iar Eu îi iubeam pe cei ce împlineau Scriptura jertfei Mele şi Îi spuneam Tatălui să nu le socotească păcat ceea ce fac ei fără să ştie ce fac. Dulce şi dureroasă Mi-a fost iubirea de pe cruce, căci iubirea care nu are durere nu are putere, iar Eu îi iubeam pe cei ce-Mi aduceau durere, şi durerea pentru ei Îmi dădea putere pentru suferinţa de la ei, şi apoi, pentru iubirea de pe cruce, la care Tatăl privea şi iubea, căci Eu L-am ascultat şi am murit pentru om şi am dat viaţa Mea oamenilor.


***

Eu sunt Cuvântul Tatălui. Mai înainte de facerea omului sunt Cuvântul Tatălui. Am venit pe pământ născându-Mă Om din mamă Fecioară, iar după treizeci de ani de la naşterea Mea, Mi-am ales, după cum era scris în Cartea Vieţii Mele, Mi-am ales ucenici, şi apoi ucenici din ucenici pe cei doisprezece apostoli, iar Eu eram Mielul. Şi dacă Eu eram Mielul, ei ce erau? Ei erau apostolii Mielului, erau mieluţii Mei.

Şi de ce M-a numit Tatăl, Miel? De ce M-a numit Ioan Botezătorul zicând: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»? Am fost numit aşa în cer şi pe pământ, pentru că sunt Păstorul omului. Sunt Mielul Păstor, şi sunt Păstorul Miel, şi sunt Unul adevărat, şi nu mai este altul aşa ca Mine în cer şi pe pământ, şi Tatăl Mi-a dat nume mai presus de orice nume, fiindcă viaţa Mea o dau spre viaţă omului, căci sunt izvorul vieţii, şi din Mine îşi ia omul sufletul atunci când se naşte în lume. M-am dat spre viaţă omului, începând cu omul cel zidit de mâna Mea, căci din Mine am suflat peste el, şi el s-a făcut din pământ om cu suflet viu, şi din suflarea Mea s-a întocmit, după ce i-am făcut trupul.

Am umplut văzduhul de suflare de viaţă după ce am făcut cerul şi pământul şi apoi pe om, şi de atunci omul îşi ia această suflare de viaţă când se naşte, şi iată, Eu sunt Cel ce dă viaţă omului. Nimeni în afară de Mine n-a făcut între cer şi pământ duhul de viaţă, şi de aceea Pavel, apostolul Meu, a spus: «Toţi trăiesc în El».


***

Hai, dulce mama Mea, e ziua Mea şi a ta. În ziua naşterii Mele între oameni Eu M-am făcut Fiul tău după ce îngerul Gavriil cu nouă luni înainte te-a bucurat cu vestea că tu Mă vei naşte copil şi voi fi Fiul tău. Am fost Fiul Tatălui Savaot, născut din El mai înainte de vecii, iar apoi Duhul Sfânt Mângâietorul, fiinţa Tatălui şi a Mea, S-a sălăşluit în pântecele tău cel fecioresc, şi după vremea sorocită M-am născut copil pe pământ, şi de atunci neamul cel credincios Ne sărbătoreşte pe Noi cu cântări de naştere, mamă, cu bucuria mântuirii lor, că Eu apoi am împlinit răscumpărarea din moarte a omului, moarte pe cruce, tributul plătit morţii ca să-l scot pe om din moartea cea veşnică, mamă, şi, dacă vrea omul să creadă în Mine desăvârşit, să nu mai moară omul, mamă, căci Eu am spus, şi nu împlineşte omul ce am spus, căci am spus aşa: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». Noi însă am trăit cu duhul şi cu sufletul şi cu trupul toată durerea omului căzut, că atât de mult am iubit Noi, mamă, şi cu credinţa Noastră fără de meteahnă am suferit pe pământ pentru mântuirea omului din moarte, căci pentru aceasta am venit din cer.


***

Mucenicul Ştefan, mistuit de râvna cea pentru Mine, Dumnezeul Cel adevărat în cer şi pe pământ, s-a smerit pe sine şi M-a înălţat pe Mine înaintea celor trufaşi care nu ştiau să slujească pe Dumnezeu după adevăr, şi cărora Eu le-am stat cu putere împotrivă pentru trufia lor, şi ridicându-Mi ucenici din cuvântul Meu de peste mulţimile care-Mi urmau învăţătura cea plină de putere, am biruit semeţia celor ce domneau peste lume în numele Meu, şi M-am mărturisit Domn şi Stăpân prin gura ucenicilor Mei cărora le-am dat Duhul Meu râuri de ape vii, izvorâte din râul vieţii după ce le-am dat harul şi darul credinţei sfinte pentru umilinţa inimii lor cu care ei M-au cuprins şi M-au mărturisit apoi. Mucenicul Ştefan prin minunea mărturisirii lui şi-a dovedit înaintea celor plini de sine înţelepciunea lui cea din Scripturi pentru venirea Mea pe pământ ca să judec lumea cea din întuneric chemând-o la lumină Eu Însumi, întrupat în Fecioară, şi născut între oameni, şi crescut până la vârsta desăvârşită, şi apoi, ucenicii Mei prin care am lucrat cu Duhul Meu fapte mari, mărturisitoare prin Scripturi despre slava Celui drept judecând ei lumea prin cuvântul mărturisirii lor, căci lumea a fost judecată când Eu am venit de la Tatăl acum două mii de ani împlinind toate cele scrise despre Mine în Scripturile lui Moise, în prooroci şi în psalmi.


***

Mă aştern cuvânt pe masa ta cu Mine ca să ne amintim de smerenia Mea şi a mamei Mele Fecioara, că ea M-a luat în braţe şi M-a dus, după datina legii lui Israel, M-a dus la templul Domnului ca să fiu tăiat împrejur în trup şi ca să Mă dovedească ea Fiu al poporului Israel în mijlocul căruia am venit de la Tatăl şi de la Duhul Sfânt născut din Fecioară, precum era scris în prooroci, precum trebuia să vin.

M-au aşteptat apoi la templu după patruzeci de zile Simeon cel bătrân de ani şi Ana proorociţa. Simeon M-a luat din braţele mamei Mele Fecioara şi M-a numit mântuirea Domnului, gătită peste popoare, şi lumină peste neamuri, spre vestirea poporului Israel în mijlocul căruia Eu am răsărit, căci poporul Israel era poporul Domnului pe pământ din pricina părinţilor lui, Avraam, Isaac şi Iacov. M-a luat bătrânul Simeon în braţe la patruzeci de zile de la naşterea Mea şi a văzut cu ochii lui pe Mântuitorul lumii şi a mărturisit împlinirea Scripturii venirii Mele prin mama Fecioară, iar Ana proorociţa a vestit prin duhul proorociei că Eu voi fi spre ridicarea şi spre coborârea multora din Israel.


***

Este scris că «viaţa este lumina oamenilor, iar lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a cuprins-o pe ea», iar Eu când după înviere M-am aşezat iarăşi de-a dreapta Tatălui, L-am rugat pe Tatăl şi I-am spus: «Tată, ucenicii Mei sunt în lume, dar nu sunt din ea. Cât am stat cu ei i-am păzit Eu de cei duşmani Mie şi lor. Păzeşte-i Tu de acum, Tată, şi fă ca iubirea Noastră să fie desăvârşită în ei, şi să fie ei una, precum Noi suntem, Tată». Amin. Aşa a lucrat şi botezătorul Ioan când el îşi sfârşea lucrarea pentru care venise pe pământ, căci pentru vestirea Celui drept s-a născut Ioan, şi M-a vestit botezându-Mă în Iordan cu apă, iar Tatăl M-a botezat cu Duhul Sfânt, trimiţându-L deasupra Mea în chipul porumbelului, şi a grăit Tatăl şi a zis prin Duhul Sfânt: «El este Fiul Meu iubit, întru Care binevoiesc». Amin. M-a mărturisit Ioan că el scade pentru ca Eu să cresc, şi a spus celor cărora Mă vesteau: «Vine Unul după mine Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei, şi Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc, şi va sta cu lopata în mână şi Îşi va curăţi aria Sa, şi Îşi va strânge grâul în hambar, iar pleava, în foc nestins».

O, poporul Meu, despre duhul mărturisirii voiesc mereu, mereu să te povăţuiesc. Legea lui Moise şi proorocii Scripturii şi psalmii M-au mărturisit că voi veni. Şi iată cum vin. Vin până ce voi sfârşi desăvârşit lucrarea de «cer nou şi de pământ nou», aşa cum a spus Scriptura aceasta.


***

Acum două mii de ani Ioan M-a mărturisit la Iordan şi a spus: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii!». El a mărturisit atunci că Eu voi spăla cu sângele Meu vărsat pe cruce păcatul omului şi suferinţa cea de veci a păcatelor lui. Le-a spus oamenilor să se lase de păcate mărturisindu-le mai întâi, căci cu gura se mărturiseşte, iar cu inima se crede, şi Dumnezeu Îşi arată mila Sa către cei ce ştiu să se ridice din moarte.


***

M-au dus mama Mea Fecioara şi tatăl Meu Iosif, M-au dus la templu ca să Mă închine lui Dumnezeu, căci mama Mea şi tatăl Meu este Dumnezeu Tatăl, şi Lui M-au adus la patruzeci de zile cei ce M-au primit de la Dumnezeu spre creştere după ce M-am născut din Fecioară pe pământ. Simeon şi Ana M-au întâmpinat, că Mă aşteptau, iar Eu L-am întâmpinat pe Tatăl, Care M-a primit din braţele celor ce Mă purtau, şi care au proorocit purtându-Mă pe braţe că Eu voi fi spre ridicarea şi spre coborârea multora, şi voi fi lumină spre descoperirea neamurilor şi spre slavă poporului lui Dumnezeu, şi mântuire gătită înaintea feţei tuturor popoarelor. Amin.


***

Când am intrat în Ierusalim cu trupul Meu cel blând stând pe mânzul asinei, M-au binecuvântat cei ce erau adunaţi la sărbătoarea stâlpărilor, după cum a fost scris să se împlinească, dar tot aceia M-au trimis apoi spre dureri şi M-au blestemat cu moarte pe cruce, iar Eu prin moartea Mea i-am binecuvântat ridicând pe umerii Mei vina lor, durerea cu care ei M-au împuns.


***

Dacă ar fi fost flori binemirositoare cei ce Mi-au cântat osana în ziua de Florii, ei nu s-ar fi făcut spini după câteva zile ca să-Mi împletească Mie cunună de spini. Mi-au intrat spinii în frunte şi Mi-a curs sânge din trupul Meu; Mi-a curs şi pe drumul crucii şi Mi-a curs şi pe cruce. Cu nimic nu Mă puteau alina cei ce Mă iubeau suferind adânc în ei când Îmi priveau spinii de pe frunte, şi apoi trupul Meu răstignit cu cuie pe cruce. Mie însă Îmi era milă de cei ce Mi-au sângerat sufletul şi trupul, de cei ce Îmi făceau suferinţă Duhului Meu Cel blând şi smerit. Îmi era milă de cei vinovaţi, de cei aspri la inimă şi la faptă, iar de cei ce sufereau pentru durerile Mele sângerânde Mă întristam cu întristarea cea după Dumnezeu, întristarea care aduce harul durerii.

Măreaţă a fost durerea zilei de sărbătoare a intrării Mele în Ierusalim ca un Dumnezeu binecuvântat, precum era scris în Scripturi să fie în ziua aceea. Ziua aceea a fost măreţia durerii cea de dinaintea crucii Mele cea făcută de om, căci ramurile şi osanalele aveau să se facă apoi spini şi blesteme prin aceleaşi mâini şi guri care Mă purtau şi Mă binecuvântau în ziua stâlpărilor.


***

O, ce frumos M-au iubit cei ce au plâns pentru Mine pe drumul suferinţei Mele când spinii Îmi sângerau fruntea şi când suliţa ostaşului Mi-a luat puterea vieţii, ca apoi să Mă pregătesc pentru învierea Mea, şi cu ea să Mă duc să le-o dau celor ce Mă aşteptau de cinci mii de ani, căci Eu am venit pe pământ ca să aduc învierea morţilor. Amin. Iată, şi acum va fi ca atunci, şi te vor mărturisi cei din morminte, Ierusalime de azi, aşa cum sfinţii, îmbrăcaţi în trupurile lor, M-au mărturisit pe Mine acum două mii de ani ca să lase pe pământ adeverirea dumnezeirii Mele, Dumnezeu răstignit de om, şi înviat din răstignire pentru învierea celor adormiţi. Amin.


***

– O, Doamne al celor credincioşi şi sfinţi şi mărturisitori ai Tăi! O, Doamne, suntem întru venirea Ta. Cu Tine umblăm şi acum, căci suntem ucenicii Tăi. Ucenicul nu umblă fără de învăţătorul său nici pe cale, nici în lucrul său de ucenic, şi fericiţi sunt cei ce se fac pe pământ ucenici pentru Tine, trecând din trup în duh pentru ca să se facă ei lucrare a Ta şi mângâiere a Ta şi templu al Duhului Sfânt, ca să fie ai Tăi, Doamne sărac de ucenici. Dar noi ne-am lăsat ai Tăi pe pământ şi Te-am mângâiat, şi Te-ai mângâiat cu noi printre cei pământeşti şi trupeşti când Te purtai cu noi din loc în loc de Ţi se ofilea vlaga ca unui Dumnezeu ce porţi neputinţele oamenilor, Doamne. Te făceai minunat dintre noi lucrând peste cei îngâmfaţi în cugetul lor şi dădeai glasul Tău cu putere ca un Dumnezeu Atoatevăzător ale oamenilor de pe pământ. Noi învăţam atunci lucrarea uceniciei, iar Tu spuneai că mai mari minuni şi fapte vor lucra cei care cred în Tine şi în venirea Ta între oameni atunci şi acum. Erai tare necăjit când vedeai îngâmfarea oamenilor care nu ştiau ce înseamnă Dumnezeu, căci zadarnic Îl pomeneau ei pe Dumnezeu din cărţi. Erai tare, tare îndurerat pentru semeţia omului care nu se poate lăsa mic şi umilit cu viaţa lui. Noi luminam odată cu lumina Ta şi ne era milă de Tine, că n-aveai ce rod să culegi de la om, şi abia, abia găseai pe câte cineva mai umilit cu duhul ca să-i dai împotriva păcatelor lui lumina învăţăturii Tale cu care ai venit din înălţimile Tatălui la oameni pe pământ, Doamne plin de milă pentru omul rătăcit prin el însuşi printre cei rătăciţi ca şi el. O, Te doare de la îngâmfarea omului, Te doare şi tot Te doare, şi nu Te poate mângâia omul dacă nu are umilinţă înăuntrul lui. Te doare, Doamne, de mărirea în care omul singur se aşează cu mintea şi cu inima lui, şi n-ai loc pe pământ cu omul, Doamne Care vii venind mereu, mereu cu sfinţii Tăi. Călătoream cu Tine din loc în loc, dar oamenii nu-Ţi urmau chemarea ca să se facă ucenici ai Tăi. Cel ce nu se face ucenic, acela nu Te urmează, căci cei următori Ţie trebuie să fie ca Tine, să lucreze ca Tine, şi să mărturisească apoi prin lumina Ta din ei şi de peste ei, aşa cum Tatăl lumina peste Tine cu lucrarea Sa şi cu împlinirea ei.


***

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut din Tatăl mai înainte de vecii. Acum două mii de ani L-am ascultat pe Tatăl şi am venit pe pământ întrupat. Prin trup de Fecioară am trecut şi M-am născut şi am crescut ca omul şi M-am slăvit ca un Dumnezeu ca să Mă fac cunoscut omului şi să nu fie omul fără de Dumnezeu pe pământ, şi să nu fie Dumnezeu fără de om, căci Eu pentru om M-am făcut asemenea omului la chip, după ce la început l-am făcut pe om după chipul Meu cel din Tatăl purces. Amin.


***

Acum două mii de ani l-am ajutat pe om să Mă cunoască de Dumnezeu venit din Tatăl pe pământ în chip de om, şi cu ucenicii Mei cei culeşi din lume M-am sprijinit pentru lucrările Mele între oameni. Căutam mereu, mereu să le întăresc credinţa ca să Mă poată ei mărturisi apoi de Dumnezeu venit la oameni pe pământ. Acum sărbătoresc în mijlocul tău amintirea zilei minunii când Eu, voind să Mă las văzut cu slava Mea pe care o am de la Tatăl, i-am luat pe trei din ucenici şi M-am suit cu ei pe muntele Tabor şi i-am făcut să vadă pe cele ce nu se văd cu ochii cei trupeşti ai omului. Toţi trei au văzut şi toţi trei au mărturisit apoi voia Mea prin care i-am făcut pe ei să vadă dumnezeirea Mea, deschizându-le ochii pentru vederea ei între sfinţii Mei Moise şi Ilie, cei ce nu s-au dezbrăcat de trup înainte de a nu mai fi văzuţi ei între oameni. M-am lăsat descoperit pe munte cu ei de o parte şi de alta a Mea şi M-am lăsat auzit cu vorbirea Mea între Mine şi ei, iar ucenicii Mei au mărturisit şi au zis să rămân cu Moise şi cu Ilie pe munte, iar ei să facă trei colibe ca să Mă ocrotească de cele ce aveam să pătimesc pentru salvarea omului cel despărţit de Dumnezeu.


***

O, Tatăl Meu, iubirea este cea pe care i-am arătat-o Eu omului când M-am aşezat pe cruce cu trupul pentru ca să-l salvez pe om din moartea de până atunci, Tată. O, Tată, cu durere şi cu fericirea ei M-am aşezat pe cruce pentru om, şi omul M-a bătut în cuie pe lemnul crucii, Tată, iar Eu am stat cuminte, am stat supus şi ascultător voii omului, ca să Mă dau pildă de iubire înaintea neamurilor de peste tot pământul, Tată. Cel ce nu are supunere şi ascultare înaintea Ta, acela este scris cu vrăjitorii, Tată, dar Eu am fost cuminte, ca să nu Mă scrie diavolul cu cei ce sunt afară, Tată, chiar dacă omul aşa M-a scris. Când l-am trimis la Ioan pe îngerul Meu ca să mărturisească acesta acum două mii de ani, Eu am spus aşa: «Fericiţi cei ce-şi spală veşmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează urzind şi iubind minciuna».

O, Tată, vai celor ce urzesc şi iubesc minciuna şi care nu cunosc plata ei! Eu însă cu iubire de Fiu Te-am iubit şi am iubit, şi nu cu iubire de slugă, chiar dacă nici ca pe o slugă trimisă a Ta nu M-a primit poporul care purta numele lui Dumnezeu pe pământ. O, Tată, adevăratul fiu iubitor stă în tatăl cu viaţa şi cu moartea lui, căci din iubire pentru Tine M-am lăsat în mâna omului, Tată, şi nu este iubire mai mare ca iubirea cea de fiu între cei ce Te slujesc, Tată, căci fiul are iubire mare şi sfântă, şi este recunoscător tatălui său, dar sluga poate să-l trădeze, poate să se lepede de stăpânul ei. Pe Mine M-a vândut ucenicul Meu, şi prin el Eu am ajuns să fiu ucis, fiindcă el, ca slugă ce era, voia slavă pentru el prin Mine, şi o aşa slugă nu poate să mai fie recunoscătoare pentru stăpânul său cel credincios ei. Credincioşia slugii nu merge înaintea stăpânului ei ca aceea a fiului, şi fericiţi sunt cei ce, neiubindu-se pe ei lângă Dumnezeu, se fac Lui vase pline de credincioşie până la sânge, aşa cum Eu, Tată, Ţie Ţi-am fost pe pământ, de la naşterea şi până la moartea şi până la învierea Mea, şi apoi până la aşezarea Mea în cele ce nu se văd, lângă Tine, Tată, acoperit de îngerul Meu cel fără de trup. Amin.


***

Acum două mii de ani am venit pe pământ născându-Mă Prunc din Fecioară, şi n-am făcut aceasta până ce mai întâi nu M-am vestit prin prooroci, începând de la Moise, şi, apoi, în ziua naşterii Mele în Betleem M-am vestit prin îngeri păstorilor de la oi, şi M-am arătat născut celor trei crai din depărtări veniţi, şi cărora le-am arătat prin steaua naşterii Mele că voi veni cu slavă cerească pe pământ, slavă plină de taină, şi că naşterea Mea va stârni împotrivire între cei mari ai vremii, care iubesc slava de la oameni, slavă pentru care omul nu-L poate iubi pe Dumnezeu, poporul Meu, dar tu uită-te la Mine şi iar uită-te ca să înveţi cum să fii fiul lui Dumnezeu aşa cum sunt Eu, căci iată, pe pământ oamenii n-au ştiut şi nu ştiu să se facă plăcuţii lui Dumnezeu, nu ştiu să iubească slava lui Dumnezeu, nu ştiu oamenii, poporul Meu.

Iată, M-am apropiat de cei de pe pământ cu praznic de naştere. Slava acelei zile a fost dulce pentru cei din cer, că mult M-au aşteptat cei din cer să Mă întrupez pe pământ şi să scriu înaintea Tatălui salvarea omului care a fost până atunci, şi care era atunci, şi care este apoi în fiecare vreme.

O, cât de umilit ar trebui să fie omul, poporul Meu! Eu M-am născut din Tatăl mai înainte de vecii, M-am născut prin Duhul Sfânt, Care a vestit pe Fecioara mama Mea că Mă voi întrupa în ea în clipa vestirii îngerului care i-a adus ei vestea că voi veni Prunc pe pământ, copil născut din trupul ei pentru ca să Mă fac salvator fiecărui om care Mă va primi de la Tatăl să-i fiu cale şi să-i fiu salvare, şi cu umilinţă mare am venit pe pământ după om, şi umilit am lucrat toată taina salvării omului care se alege cu Dumnezeu pe pământ.


***

Acum două mii de ani am venit pe pământ născându-Mă Prunc din Fecioară, şi n-am făcut aceasta până ce mai întâi nu M-am vestit prin prooroci, începând de la Moise, şi, apoi, în ziua naşterii Mele în Betleem M-am vestit prin îngeri păstorilor de la oi, şi M-am arătat născut celor trei crai din depărtări veniţi, şi cărora le-am arătat prin steaua naşterii Mele că voi veni cu slavă cerească pe pământ, slavă plină de taină, şi că naşterea Mea va stârni împotrivire între cei mari ai vremii, care iubesc slava de la oameni, slavă pentru care omul nu-L poate iubi pe Dumnezeu, poporul Meu, dar tu uită-te la Mine şi iar uită-te ca să înveţi cum să fii fiul lui Dumnezeu aşa cum sunt Eu, căci iată, pe pământ oamenii n-au ştiut şi nu ştiu să se facă plăcuţii lui Dumnezeu, nu ştiu să iubească slava lui Dumnezeu, nu ştiu oamenii, poporul Meu.

Iată, M-am apropiat de cei de pe pământ cu praznic de naştere. Slava acelei zile a fost dulce pentru cei din cer, că mult M-au aşteptat cei din cer să Mă întrupez pe pământ şi să scriu înaintea Tatălui salvarea omului care a fost până atunci, şi care era atunci, şi care este apoi în fiecare vreme.

O, cât de umilit ar trebui să fie omul, poporul Meu! Eu M-am născut din Tatăl mai înainte de vecii, M-am născut prin Duhul Sfânt, Care a vestit pe Fecioara mama Mea că Mă voi întrupa în ea în clipa vestirii îngerului care i-a adus ei vestea că voi veni Prunc pe pământ, copil născut din trupul ei pentru ca să Mă fac salvator fiecărui om care Mă va primi de la Tatăl să-i fiu cale şi să-i fiu salvare, şi cu umilinţă mare am venit pe pământ după om, şi umilit am lucrat toată taina salvării omului care se alege cu Dumnezeu pe pământ.


***

Eu M-am născut umilit acum două mii de ani, şi Mi-am găsit primul popas în ieslea boilor, dar mai întâi M-am aşezat în inima mamei Mele şi a lui Iosif, şi, apoi, aproape de ziua naşterii Mele M-am aşezat în inima păstorilor de la oi, cărora îngerii le-au vestit venirea Mea, şi M-am aşezat în inima celor trei magi, care au mărturisit lumii despre naşterea Mea, după ce ei M-au aflat şi M-au văzut născut.


***

Eu M-am născut umilit acum două mii de ani, şi Mi-am găsit primul popas în ieslea boilor, dar mai întâi M-am aşezat în inima mamei Mele şi a lui Iosif, şi, apoi, aproape de ziua naşterii Mele M-am aşezat în inima păstorilor de la oi, cărora îngerii le-au vestit venirea Mea, şi M-am aşezat în inima celor trei magi, care au mărturisit lumii despre naşterea Mea, după ce ei M-au aflat şi M-au văzut născut.


***

Când M-am născut Prunc pe pământ, M-am supus pentru tăierea împrejur cea după trup, căci eram venit pe lume prin poporul Israel, care avea din părinţi semnul cel pentru poporul lui Dumnezeu, şi am primit în ziua aceea numele Iisus, şi M-am dat încă de pe atunci cu totul pentru om, căci Eu de aceea am venit de la Tatăl, şi am voit prin supunerea Mea să-l învăţ pe om supunerea, dar omul fără de chipul Meu în el nu M-a cunoscut, şi dacă nu M-a cunoscut, nu M-a primit.


***

O, cu multă iubire Îmi alegeam Eu pe ucenicii Mei, şi cu mare putere îi învăţam pe ei, iar ei erau fără vicleşug şi Mă credeau şi Mă înţelegeau şi Mă urmau, poporul Meu. Când ei aflau de la unul la altul despre Mine, se întrebau şi se bucurau, şi Mă mărturiseau fără de vicleşug, fără de îndoială în venirea Mea atunci de la Tatăl pe pământ, şi Îmi spuneau Învăţător, dar şi Eu îi mărturiseam pe ei şi le spuneam: «Veniţi, şi veţi vedea unde este sălaşul Meu», şi le spuneam: «Tu eşti Simon, şi te voi numi Chefa»; la altul îi spuneam: «Vino după Mine!», iar la cel care a venit la Mine i-am spus: «Iată cu adevărat israelitean întru care nu este vicleşug». El atunci M-a mărturisit zicând: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, fiul lui Iosif din Nazaret», iar Eu l-am pecetluit pe el şi i-am spus: «Amin, amin grăiesc vouă: veţi vedea, de acum, cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului». Amin.

O, cu mare iubire îi învăţam pe ucenicii Mei iubirea cea nefăţarnică şi credinţa cea neîndoielnică, şi umblam după ei ca să Mi-i aleg, şi îngerii Îmi slujeau, precum le-am spus Eu lor, şi am făcut din apă vin, ca să-Mi aleg ucenici, şi i-am ales lucrând minuni înaintea lor, iar când cel fără de vicleşug a venit noaptea la Mine ca să-şi mărturisească credinţa lui neîndoielnică cum că Eu am venit de la Dumnezeu Învăţător pe pământ, şi că minunile pe care le făceam Mă mărturiseau Fiu al Tatălui, Eu, Domnul, i-am spus lui: «Amin, amin grăiesc ţie: de nu se va naşte cineva de sus, din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia cerurilor», şi i-am despicat lui taina naşterii de sus, căci el era fără de vicleşug, deşi era învăţător în Israel, şi dintre cei de frunte între ei, şi iarăşi i-am spus lui: «Cel ce crede în Mine, nu se osândeşte, iar cel ce nu crede, a şi fost osândit, căci lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina, căci faptele lor erau rele, şi nu voiau să fie ele la lumină dovedite», şi aşa am putut Eu să-i spun lui puterea Mea cea din Tatăl peste cei ce fără de vicleşug cred în Mine, şi, iarăşi, durerea Mea cea de la om, după ce omul, cunoscându-Mă şi iubindu-se mai mult pe sine, Mă tăgăduieşte apoi.


***

O, crucea Mea cea grea, poporul Meu de azi, a fost necredinţa omului. Venisem de la Tatăl să cercetez poporul căruia îi dăduse Dumnezeu făgăduinţele, dar poporul acela n-a fost credincios lui Dumnezeu şi trimiterii Mele la el de la Tatăl aşa cum era proorocit, şi s-a purtat cu Mine ca şi cu un răufăcător asupra lui Dumnezeu şi asupra omului, căci omul în care nu locuieşte Dumnezeu cu voile Lui, cu Duhul Lui, e om îngâmfat, om care strică în el trupul său, locaşul împărăţiei Mele în om.


***

Când am venit acum două mii de ani de la Tatăl pe pământ, Duhul Sfânt, Cel prin îngeri vestitor cu cuvântul Lui, M-a însămânţat în Fecioară şi M-am născut Om, şi M-am numit Fiul Omului, şi Mi-am cules de pe pământ doisprezece oameni şi am făcut din ei ucenici ai Mei prin multa Mea învăţătură de viaţă peste ei, şi am pus în ei din Mine putere ca să urmeze ei cu Mine, şi i-am ajutat să creadă în Mine, făcând înaintea lor vindecări peste suferinzi şi învieri peste cei morţi şi semne minunate şi lucrări cereşti, şi apoi i-am vestit pe ei că trebuie să se împlinească peste Mine Scripturile pentru care am venit de la Tatăl pe pământ, şi apoi M-am lăsat spre jertfă şi M-am arătat Mielul Cel junghiat şi însângerat prin moarte pe cruce ca să-i plătesc omului viaţa şi să-l scot pe el din braţul lui satan, şi apoi am înviat din cruce, biruind prin ea puterea morţii, şi am deschis ochii ucenicilor Mei, arătându-Mă lor înviat şi îndemnându-i pe ei spre bucurie pentru învierea Mea. Ei aveau atunci inimioarele triste şi pline de teamă şi Mă priveau cu fior şi cu durere şi stăteau nedumeriţi şi se simţeau vinovaţi că nu Mi-au fost alături în durerea Mea cea grea, dar am avut între ei pe cel plin de dor şi de credinţă şi de patos sfânt, şi acela le-a dovedit lor că Eu sunt Cel răstignit şi înviat din răstignire, căci Mi-a cerut să-Mi arăt urmele cuielor şi împunsătura cea din coastă, iar Eu Mi le-am arătat, şi M-a mărturisit Toma, plin de dor şi de taină sfântă, şi a spus: «O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!», şi aşa Mi-am scris Eu pe pământ adeverirea învierii Mele dintre morţi, şi le-am dat lor putere să creadă şi să mărturisească atunci şi peste timp dumnezeirea Mea şi mântuirea Mea pentru cei ce cred în Hristos, Cel venit din cer pe pământ pentru salvarea omului cel căzut din viaţă prin neascultare şi prin păcat.


***

Când Eu eram pe pământ cu ucenicii din loc în loc, aveam în mijlocul lor pe ucenicul care umbla singur şi care Mă ducea la cei ce nu credeau în venirea Mea de la Tatăl, iar aceia Mă învinuiau apoi că stric datinile părinteşti, că hulesc când Mă numesc pe Mine Însumi Fiul lui Dumnezeu, iar când le descopeream ascunsurile lor, prin care ei greşeau asupra Mea cu gând rău, ei Îmi ziceau că am demon, dar Eu voiam să-i scot pe ei de la demon şi nu puteam, căci îşi iubeau viaţa lor şi nu puteau să slujească la doi stăpâni cu viaţa lor.


***

Nu te mira de glasul batjocoritor care dă să te facă să-l auzi cum te defaimă el pe tine, cel de azi popor al Meu. Când duhul rău îl părăseşte pe om pentru credinţa care-şi face loc în omul cel rătăcit de la pieptul milei Mele, acest duh potrivnic cărării omului cu Mine se pregăteşte de şapte ori mai împăunat şi intră în omul care nu păstrează în el credincioşia cea pentru calea lui cu Mine. O, nu te întrista sub răutatea celor necredincioşi şi care defaimă paşii tăi de pe calea venirii Mele la om după şapte mii de ani de aşteptare a Mea după om. Când toate acestea lucrează cu duh de necredinţă asupra ta, tu întăreşte-ţi credinţa şi bucură-te sub încercări, căci izbăvirea Mea pentru tine creşte şi se vesteşte şi se apropie spre arătare, tată. Şi ca să te mângâi Eu, Domnul, în loviturile cele vrăjmaşe spre duhul tău, îţi amintesc de Mine cum Mă numeau cei ce se credeau tari şi mari pe pământ, zicându-Mi prieten al vameşilor şi al desfrânatelor, numindu-Mă vrăjitor şi demon, stricător de Dumnezeu, plin de mândrie că Mă dau Fiul lui Dumnezeu, batjocorind aceia în fel şi chip Fiinţa Mea dumnezeiască. îţi amintesc de mama Mea scumpă, care M-a adus de la Tatăl între oameni, cum o numeau pe ea cei necredincioşi de atunci şi încă cei de azi, mamă a mai multor fii născuţi de ea, când ea a fost Fecioara cea proorocită de Duhul Tatălui ca să fie numai mama Mea pe pământ. Iată-i şi pe oamenii de azi cum îmi aduc Mie vină că am fost desfrânat şi că am iubit cu păcat pe pământ, şi se luptă credincios cu necredincios în dreptul acestei defăimări, pe care oamenii de azi s-au sculat să o găsească asupra Mea pe când Eu eram cu ucenicii şi cu uceniţele pe pământ ca trimis al Tatălui şi din sânul Lui rupt ca să fiu cu omul pe pământ şi să-i lucrez lui mântuirea. O, nu te mira, poporul Meu, de defăimările care se scoală iar şi iar peste lucrarea Mea cu tine. Nimic nu este nou din toate câte bat spre tine din partea celor necredincioşi, care mereu, mereu te-au însăgetat cu defăimări mincinoase, ca şi pe Mine, tată.


***

O, adu-ţi aminte, poporul Meu, de cele şase vase de la nunta din Cana, care erau pentru curăţirea iudeilor, fiule, şi să ştii că aceasta a fost pildă şi proorocie pentru îndeletnicirea omului cu curăţirea sa, căci Eu M-am dus la nunta din Cana şi am spus să fie împlinite cu apă toate cele şase vase când nu mai era vin pe masa nunţii, şi apoi să scoată slugile şi să dea nunului, şi ştiau această minune a Mea numai slujitorii care puseseră apa pentru ca să fac Eu din ea vin la nuntă, şi aceia erau prietenii mamei Mele, povăţuiţi de ea spre Dumnezeu, iar nunul i-a spus mirelui nunţii: «Orice om pune mai întâi vinul cel bun, iar când se ameţesc oaspeţii îl pun pe cel mai slab, dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum», şi mirele a fost slăvit de nuntaşi. Iată, vasele erau pentru curăţire înainte de nuntă pentru vinul cel nou, şi aceasta a fost pildă, poporul Meu cel pregătit de Mine pentru masa nunţii, căci Eu nu fac cum face omul punând mai întâi vinul cel bun, ci numai după ce omul se curăţă pentru nuntă, numai după aceea îi dau Eu lui vinul cel nou, unirea lui cu Mine, şi ca să se cunoască rodul, tată, aşa cum s-a cunoscut la nunta din Cana, de Mi i-am luat ucenici pe mire şi pe mireasă şi i-am scăpat pe ei de păcatul nunţii şi am făcut din ei templul nunţii Mele, templul odihnei Mele, poporul Meu. Te îndemn pentru această pildă a nunţii, tată, şi pentru care Eu M-am dus la nuntă în Cana. Curăţeşte-te, fiule, de tot ce nu-i frumos să faci înaintea Mea şi înaintea fratelui tău, şi numai apoi să iei din vinul cel nou, din vinul nunţii Mele cu tine, pregătit acum, la sfârşit, ca să-l iau nou cu ucenicii Mei cei noi, ca şi Paştele cel nou pregătit de ei. Amin.


***

când satana a stat faţă în faţă cu Mine şi întreit M-a ispitit, după ce am ieşit la Iordan din apa botezului şi când cerurile s-au deschis ca să grăiască peste toţi Tatăl că sunt Fiul Lui iubit întru Care El a binevoit pe pământ, M-am întors apoi de la Iordan plin de Tatăl şi de Duhul Sfânt şi M-a dus Duhul în pustie, şi acolo n-am mâncat patruzeci de zile, şi apoi am flămânzit. Satana când a văzut că am flămânzit, dădea să Mă aibă la mână şi Mi-a zis: «Dacă zici că eşti Fiul lui Dumnezeu, rosteşte peste această piatră să se facă pâine», dar Eu l-am întâmpinat zicându-i lui: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu». Satana M-a dus apoi pe un munte înalt, ca să văd o clipă împărăţia lui şi Mi-a zis: «Mie mi-a fost dată stăpânirea aceasta, şi o dau cui voiesc; închină-Te mie, şi toată va fi a Ta». Eu însă, i-am zis lui: «Mergi înapoia Mea, satană, căci scris este: „lui Dumnezeu să te închini şi să-L slujeşti pe El”». Şi, iarăşi, a treia oară M-a ispitit sus, pe aripa templului, şi Mi-a zis satana: «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Domnul va porunci îngerilor pentru Tine ca să Te sprijinească, şi ei Te vor purta pe mâini ca să nu Te loveşti”», dar şi Eu a treia oară i-am răspuns lui satana şi i-am zis că s-a scris: «Să nu ispiteşti pe Dumnezeu». Şi dacă i-am zis aşa, s-a îndepărtat satana, iar Eu M-am dus în Galileea şi în Nazaret şi peste tot şi Mă vesteam cu puterea cuvântului împărăţiei Mele, de se mirau toţi, şi Tatăl era întru Mine. O, iată, poporul Meu ce înseamnă Dumnezeu în om! învaţă, fiule, lucrarea Mea peste tine, căci duhul proorocesc îl cunoaşte pe satana că e satana, dar duhul cel omenesc nu-l cunoaşte pe el, şi îl cade satana pe om în ispită, măi tată.


***

O, ce frumos am venit Eu pe pământ ca să fiu Eu împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor! Ce tainic a fost această frumuseţe, venirea Mea între oameni în mare taină, sub slava cea neînţeleasă de oameni a fi slavă mai presus de slava cea înţeleasă a fi aşa! Mama Mea Fecioara era din neam împărătesc, şi era cea mai mare de pe pământ după taina lui Dumnezeu, dar cine ştie aceasta ca să şi slăvească cu slavă această măreţie a Fecioarei împărăteasă, mama Mea?! Regii neamurilor domnesc peste ele, iar cei ai lui Dumnezeu domnesc peste făpturi, şi făpturile îi slujesc în taină, şi iată, împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, ci, din contra, lumea aceasta este cuprinsă în împărăţia lui Dumnezeu, pe care regii neamurilor n-o pricep şi n-o văd şi n-o slăvesc, precum n-au putut să Mă slăvească pe Mine cei ce au avut prilejul să Mă vadă cât am stat pe pământ descoperit, dar M-au văzut şi M-au cunoscut şi M-au mărturisit şi M-au vestit cei cărora le-a fost dat de la Tatăl să Mă cunoască a fi de la El Stăpân peste făpturi, Stăpân al făpturii, Stăpân tainic, împărăţind peste cei credincioşi şi în ei petrecând şi făptuind prin ei, aşa cum prin mama Mea Fecioara am împlinit venirea Fiului lui Dumnezeu de la Tatăl pe pământ la oameni, şi aşa cum şi azi Mă împlinesc prin venirea Mea iarăşi de la Tatăl la om, înveşmântat în mantia cuvântului şi grăind de sub ea, veşmânt pe care omul nu-l înţelege când îl vede scris în carte şi aşezându-se el aşa faţă în faţă cu omul.


***

Domnul pentru păcătoşi a venit, şi îl hulea pe El poporul iudeu că stă cu păcătoşii şi cu vameşii şi cu desfrânaţii, fiule. Păi dacă poporul iudeu n-a voit să stea cu El şi să-L creadă de la Tatăl venit să-l iubească, El ce avea să facă? S-a aplecat Domnul să vindece omul păcătos şi pocăit, învăţându-l cum să se cureţe, mărturisindu-Se pe Sine Dumnezeu înaintea păcătoşilor ca să-şi mărturisească păcătoşii păcatele lor şi să se facă fii ai lui Dumnezeu prin această putere dacă poporul ales n-a voit cu darurile Lui, ci numai slavă de-a gata a aşteptat Israel de la Dumnezeu, aşa cum până azi aşteaptă.


***

Să-Mi dai, poporul Meu, iubire, şi să-Mi dai credinţă în tine, ca să Mă pot sprijini pe tine de acum şi până în vecii, şi ca să te am popor în vecii rod al venirii Mele după două mii de ani de la întâia Mea venire iarăşi pe pământ după om. Să ne dăm unul altuia, să-Mi dai iubirea Mea înapoi, şi Eu iarăşi să ţi-o dau. Să ne dăm unul altuia iubirea pe care Eu ţi-o dau şi care se face cuvânt de duh mângâietor peste fiinţa ta, căci am spus la ucenici acum două mii de ani: «Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu», şi le-am mai spus: «Pacea Mea o dau vouă, nu precum vă dă lumea vă dau Eu», iar Eu eram atunci cu pacea îndurerată după om şi după mângâierea de la om, şi-Mi era inima plină de Tatăl, Care Mă iubea nemărginit găsindu-Şi în Mine asemănarea în suferinţa Mea cea pentru om, şi-Mi era inimioara plină de mama Mea Fecioara, care suferea în Mine atât cât Eu sufeream în ea, căci aşa a iubit ea lumea atât cât am iubit-o Eu, şi pentru Mine ea s-a născut pe pământ, şi a trăit numai pentru Mine apoi, căci tot ceea ce ea simţea şi lucra şi putea, erau numai pentru Mine acestea, iar dorul Meu cel veşnic era omul, poporul Meu, şi era dor ca în Dumnezeu, nu ca în om, iar Eu le-am spus celor ce Mă urmau: «Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu». O, Eu i-am purtat pe ei mereu, mereu spre Tatăl şi spre Mine şi spre viaţă fără de moarte în ei şi între ei. Eu aşa i-am iubit, Eu aşa i-am învăţat să-Mi fie asemenea Mie, şi le arătam lor cum sunt Eu şi ce lucrez Eu şi cum lucrez, şi le-am spus: «De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele», iar ele erau iubirea cea pentru Mine a omului, şi apoi ferirea lor de păcat prin împlinirea iubirii Mele în ei, iubirea lor cea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi numai apoi le-am spus: «Iubiţi-vă unii pe alţii precum Eu v-am iubit».

O, Israele al Meu de azi, o, tată, mare şi plin de Dumnezeu cuvânt îţi dau ţie mereu cei ce iau de la Mine şi-ţi dau ţie! O, poporul Meu, Eu aşa lucram cu ucenicii, căci Tatăl vedea ce le trebuie lor în fiecare clipă, căci fiecare clipă naşte din ea învăţătură din Dumnezeu pentru ea, şi uitaţi-vă voi în Scripturile Mele cele de atunci, că Eu grăiam lor după cum era fiecare clipă a lor înaintea lui Dumnezeu, ca să Mă cunoască ei de Dumnezeu prin adevărul şi puterea cuvântului Meu, care-i învăţa pe ei să Mă cunoască şi să creadă în Mine, după ce vedeau că Eu sunt în ei şi cunosc pe ale lor şi dau să le povăţuiesc pe ele, şi asta înseamnă că Eu îi învăţam pe ei cu putere şi nu cum îi învăţau cei ce domneau peste ei ca nişte împăraţi peste supuşii lor, şi îi învăţam pe ei să nu se supere pe Mine dacă-i învăţ după cum este statura lor şi după cum voiam Eu să fie ea apoi înaintea Mea şi înaintea oamenilor, care trebuiau să Mă vadă pe Mine în ei apoi, şi nu tot pe ei.


***

Eram pe pământ cu ucenicii Mei din loc în loc şi lucram lucrări minunate şi aflau de peste tot mulţimile, dar preoţii şi căpeteniile de peste oameni aveau grijă mare să-Mi găsească mereu vină. Mulţimile însă veneau şi tot veneau după Mine cu toate durerile lor, şi ieşeau durerile din ei şi ieşeau duhurile rele din oamenii ţinuţi de ele, căci şi atunci lumea toată zăcea în cel viclean ca şi acum, dar preoţii şi căpeteniile n-au putut să se liniştească şi, încet, încet, M-au pedepsit apoi cu moartea şi au pus lespede de piatră grea peste mormântul Meu, peste trupul Meu cel dumnezeiesc şi n-au ştiut să gândească, bieţii de ei, că plata semeţiei şi a măririi deşarte este dureroasă şi ruşinoasă apoi.


***

Pe vremea când Eu eram pe pământ şi pregăteam fructul mântuirii omului, salvarea din păcat a omului căzut din Dumnezeu prin păcat, mulţi se minunau de măreţia semnelor şi a minunilor Mele şi mulţi Mă urmau ca să vadă şi ca să creadă şi ca să poată cu Mine prin iubire şi prin mărturisire apoi, dar tot mulţi Mă şi părăseau apoi, căci Eu aveam învăţătură de viaţă, cuvânt tare, şi eram Cel drept, şi lumea nu Mă iubea, pentru că Eu mărturiseam mereu că faptele ei sunt rele şi voiam să-l îndrept pe om spre cele bune, iar omul când auzea nu putea purta adevărul cel despre el şi venea şi pleca, fiindcă păcatul îl slăbea şi îl învinuia, iar umilinţa pentru păcat nu se prindea uşor de om, chiar dacă el Mă vedea pe Mine umilit şi dispreţuit sub om şi mlădios pentru om. O, mulţi veneau să fie cu Mine şi cu ai Mei, dar mulţi Mă şi părăseau, şi apoi Mă urau şi Mă dispreţuiau şi se mâniau, pentru că Eu voiam să-i curăţ de păcatul iubirii de sine şi să pun în ei căldură şi umilinţă şi aplecare cu duhul, iar când ei vedeau aceasta ce fac Eu pentru înţelepciunea lor cea nouă, o, nu se puteau apleca şi plecau spre răceală, iar cei ce se ţineau după Mine şi vedeau aşa, Mă dispreţuiau şi ei mulţi dintre ei, şi unii pe alţii se întăreau împotriva Mea apoi şi se uneau iarăşi apoi cu cele de dinainte ale lor. Dar cei ce Mă iubeau cu putere le erau iertate păcatele toate prin iubirea lor de Dumnezeu, iar ei Mă mărturiseau de Dumnezeu al lor, şi pe ei mucenici ai Mei mărturisitori curajoşi, nefugind ei de cruce şi de răbdarea de sub ea, căci iubirea de Dumnezeu îi stăpânea pe ei ca şi pe femeia cea păcătoasă, care Mi-a adus miresme ca semn al credinţei în Mine şi al iubirii ei de Dumnezeu, iubire mare, drept pentru care i-au fost iertate toate păcatele ei, şi apoi am zis despre ea că mult a iubit şi mult i s-a iertat ei.

Erau prigoniţi în toate vremile cei ce Mă iubeau, iar cei ce nu iubeau prigonirea Mă părăseau şi cădeau în necredinţă pentru păcatul părăsirii lor de Dumnezeu.


***

Când am venit cu trupul văzut pe pământ acum două mii de ani Mi-am făcut o mânuţă de popor dintre oameni, o ceată mică de ucenici şi Mă purtam cu ei din loc în loc ca să anunţ că vine pe pământ împărăţia cerurilor, iar când grăiam celor ce se ţineau după glasul Meu de Păstor, Eu căutam o ridicătură de pământ, o colină, un deluşor ca să-l urc şi ca să Mă audă de pe el cei peste care îmi semănam cuvântul, şi Mă dădeam lor cu dorul şi cu focul inimii, şi dădeam să le încălzesc lor inimile pentru cele ce nu se văd, ca să-i trag spre ele, ca să-i deslipesc de cele de pe pământ, care-i ţineau pe pământ cu trăirea şi cu simţirea, dar greu se fac acestea fapte ale omului care dă să creadă în ele prin vederea lui cea cu ochii duhului şi care nu se foloseşte de ochii trupului lui. Taina lucrării Duhului Sfânt în om este ţinută la închisoare din pricina celor ce se văd de ochii trupului, şi aşa erau şi ucenicii Mei cei de atunci, şi Eu nu puteam să lucrez cu ei lucrarea Duhului. Dar când M-am aşezat în Tatăl după ce M-am înălţat în ochii lor de lângă ei, acoperindu-Mă cetele cele fără de trup ale heruvimilor, le-am dat lor promisiunea cea făcută lor atunci, le-am trimis lor pe Duhul Sfânt şi i-am cuprins pe ei în taina aceasta, şi au grăit ei apoi în limba aceasta, limba Duhului Sfânt, Care lucrează descoperirea celor ce nu se văd şi descoperirea omului, cel care nu se vede în afara lui din pricina învelişului lui.


***

Acum două mii de ani când am venit de la Tatăl la cuvântul îngerului, M-am făcut Fiul Omului prin naşterea Mea din Fecioară ca să-l răscumpăr pe omul cel căzut din rai şi să-l duc la Tatăl prin răstignirea Mea şi prin învierea Mea, lucram atunci prin cuvânt şi-i vindecam pe toţi cei care Mă căutau pentru neputinţele lor, şi făceam om viu din om mort şi-L slăveam pe Tatăl în Mine, căci Tatăl Meu lucra în Mine, iar Eu întru El, şi ridicam păcatul omului numai cu cuvântul, şi apoi omul era vindecat de toate neputinţele trupului lui, şi aşa M-am arătat Eu atunci Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ca să aibă apoi neamul creştinesc un Dumnezeu dovedit, un tămăduitor, şi lucram prin cuvânt, căci e plin de putere cuvântul lui Dumnezeu. Amin.


***

Cel mai mare duşman din om împotriva Noastră nu este păcatul lui, o, Fiule îndurerat ca şi Mine, Tatăl, ci este necredinţa din el, căci ea îl dezbracă pe om de Dumnezeu. O, Te-am trimis apoi pe pământ acum două mii de ani şi nu Ţi-a încurcat venirea şi lucrarea de facere iarăşi a omului, nu Ţi-au încurcat-o păcatele omului, ci Ţi-a încurcat-o necredinţa lui, tată, căci cei plini de păcate Te-au cunoscut şi Te-au primit în ei şi Te-au purtat apoi şi Te-au arătat lumii prin smerenia lor, căci mai smerit este un păcătos, străin de Noi prin păcat, decât un drept care se îndreptăţeşte pe sine înaintea lui Dumnezeu prin faptele dreptăţii lui şi ale slujirii lui înaintea Noastră, Fiule scump. Acum două mii de ani i-ai luat pe cei trei dintre ucenicii pe care Ţi-i descoperisem ca să-Ţi arăţi cu ei lucrarea între oameni şi Te-ai suit cu ei pe munte înalt şi Ţi-ai lăsat văzută slava pe care o ai de la Mine mai înainte de întemeierea lumii, căci faţa Ta şi veşmintele Tale au strălucit ca soarele şi s-au făcut albe ca lumina, şi Te-ai arătat cu Moise şi cu Ilie şi ai grăit cu ei înaintea celor cu credincioşie şi spuneai despre patima Ta, care avea să urmeze pentru răscumpărarea omului, iar Petru a dat să-Ţi spună să rămâi pe munte şi să facă trei colibe, Ţie şi lui Moise şi lui Ilie, dar voia Ta a fost să pătimeşti pentru salvarea omului, şi atunci Tu prin nor luminos ai umbrit priveliştea de pe munte, iar Eu, Tatăl, am rostit peste ei din nor şi am spus: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care am binevoit şi pe Acesta să-L ascultaţi». După ce Tu i-ai ridicat de jos, din spaima lor, ei au văzut că numai Tu mai erai cu ei, şi le-ai spus lor să nu spună nimănui de slava Ta cu ei până ce Tu nu Te vei ridica prin învierea Ta. O, Fiule scump, îţi arătasei lor Scriptura venirii lui Ilie, precum era scris în Scripturi să fie, şi ai făcut înţeleasă lucrarea lui Ioan Botezătorul, care vestise în vremea aceea tuturor împărăţia cerurilor şi pocăinţa oamenilor spre Dumnezeu, ca să Se milostivească Domnul de ei. O, Fiule scump, tot aşa Mi-am slobozit Eu în ziua aceasta de sărbătoare glasul Meu peste cei de azi credincioşi lucrării Tale peste pământ şi peste om, şi tot aşa le grăiesc şi lor şi le spun aşa: Cuvântul Acesta este Fiul Meu, întru Care binevoiesc; de El să ascultaţi! Amin.


***

Când cei necredincioşi au tras spre judecată pe femeia cea păcătoasă pentru ca s-o judece pe ea Fiul meu Iisus, El descoperea cu degetul pe pământ scrise păcatele lor, ale celor ce îşi pregătiseră pietre ca s-o omoare cu ele pe cea prinsă de ei spre omor, şi judecata lor a fost mai mare decât răutatea cu care voiau ei să pedepsească pe cel greşit, şi iată, omul nu se poate ascunde în spatele altui om, căci nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu, ba, din contra, cel ce dă să-l învinuiască pe om nu este altul decât cel mai greşit decât acela.


***

O, Fiule Emanuel, mergem la cei adunaţi la izvor şi le dăm vindecare şi credinţă, căci lumea aceasta le dă la oameni cădere şi necredinţă, Doamne. în ziua aceasta stăm la masă cu ei, şi apoi le vom da iarăşi povaţa, că e mare această sărbătoare de cuvânt peste cei ce se adună în ziua mea de serbare la izvorul cuvântului Tău. Te-am mângâiat cu venirea mea peste cei ce s-au strâns să audă din cer şi să ia mângâiere. O, mângâie-i şi Tu pe ei, căci Tu eşti Mângâietor şi eşti Mântuitor, o, dulce Fiul meu şi Dumnezeul meu. Amin. amin, amin.

– Îi mângâi, mamă, şi iarăşi îi voi mângâia spre scursul zilei. îi îmbrăţişăm în zorii sărbătorii şi iarăşi îi vom îmbrăţişa în cuvânt spre scursul zilei, iar Tatăl va avea mângâiere din lucrul cel aşezat înaintea Lui, căci voia Tatălui este sfinţirea omului, o, mama Mea dulce la cuvânt ca şi iubirea ta pentru om, căci ai fost dulce pentru om, mamă, în toată vremea ta pe pământ, şi aşa eşti şi acum din slăvile cereşti când îi mângâi pe cei credincioşi Mie, mamă. Amin.

O, poporul Meu cel jertfitor, Mă aplec să-ţi mulţumesc că ai gătit zi de sărbătoare şi popas pentru cei ce vin după Mine şi după tine ca să asculte glasul Meu. Fii mulţumit şi mulţumitor, tată, că mare lucrare este la Mine să-Mi găteşti tu masă ca să cinez Eu cu omul şi să-l povăţuiesc pe el spre viaţa fără de moarte pe pământ şi să-l fac pe el fiu al sfinţeniei, fiu al puterii care biruieşte în om lumea. Amin.


***

O, mamă dulce a Mea! O, dulce ţi-a fost ţie cititul Scripturilor cele despre venirea lui Mesia, Salvatorul omului, mamă! O, cât de mult M-ai aşteptat să vin pe pământ, iar tu să-Mi slujeşti cu dor! Iubirea ta de Dumnezeu M-a dorit şi te-a făcut scară slăvită pentru venirea îngerului Meu la tine cu vestea venirii Mele prin naşterea Mea din trupul tău fecioresc, şi apoi M-ai primit, şi apoi M-ai aşezat înaintea oamenilor spre credinţă sau spre tăgăduire, mamă. Am stat apoi pe pământ şi am împlinit toate câte erau scrise să le împlinesc, şi apoi M-am aşezat iarăşi în Tatăl, adică în slava pe care o aveam de la El mai înainte de întemeierea lumii şi prin care Tatăl Mă preaslăveşte pe pământ, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui, şi puterea Lui sunt în cer sus, şi pe pământ jos, precum este scris.


***

Eu sunt Cel ce sunt. Duhul Sfânt Mângâietorul este glasul Meu. Sunt Unul născut din Tatăl Savaot mai înainte de vecii, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi sunt de o fiinţă cu Tatăl. După cinci mii de ani de la facerea omului M-a trimis Tatăl să Mă nasc pe pământ ca să fiu şi Fiul Omului şi ca să-l tragă iarăşi Tatăl pe om la El, căci omul după ce a fost zidit de Dumnezeu a căzut prin neascultare, a căzut prin păcat şi n-a mai avut în el împărăţia lui Dumnezeu pentru care era el zidit.

Sunt Fiul Fecioarei mame, întru care M-am însămânţat Eu însumi ca să Mă nasc Om pe pământ, după ce Tatăl a pregătit-o pe ea ca să Mă poarte şi ca să Mă nască şi ca să Mă crească şi ca să Mă îngrijească până ce voi ieşi între oameni ca să-L slăvesc pe Tatăl în Mine pe pământ şi ca să-l trag pe om la Tatăl după cinci mii de ani de dor al Său după om.

Când am ieşit între oameni, făcându-Mă cunoscut prin semne dumnezeieşti, Mi-am ales ucenici mărturisitori dumnezeirii Mele, dar ei, fiind de jos, nu înţelegeau ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi cum că ea nu era din lumea aceasta şi pentru ea. O, nu înţelegeau ei de ce am venit Eu de la Tatăl ca să Mă nasc pe pământ Fiu al omului, şi pe Mine Mă durea din greu că nu înţelegeau, şi-Mi purtam din greu singur durerea aceasta şi aşteptam cu ea în Mine duhul mângâierii peste ea, şi mângâierea nu-Mi venea de pe nicăieri, fiindcă Eu am venit pe pământ Fiu al durerii şi nu trăgeau cu Mine oamenii decât ca să iau de pe ei durerile lor, căci aveam putere ca un Dumnezeu să-i vindec de durerile lor cele de la păcatele lor, căci păcatul aduce omului dureri, şi omul nu le poate purta. îi vindecam de dureri pe toţi cei care veneau să-i vindec. Eu însă rămâneam Fiu al durerii, Fiu al Tatălui Savaot şi al mamei Fecioare, Cel neiubit de om, căci omul iubeşte fericirea pe pământ şi după ea plânge de la începutul şi până la sfârşitul lui între oameni. O, dacă ar înţelege omul taina împărăţiei lui Dumnezeu în el ar înţelege şi taina fericirii lui, dar iată, este lipsă de înţelepciune, lipsă de învăţătură este pe pământ şi peste om.


***

O, dacă ar urma omul după glasul Tău cel de ieri şi cel de azi ce mare fericire ar veni pe pământ, Fiule Doamne! O, cum să-l facem pe om să-l deprindem să fie credincios şi să asculte de Dumnezeu pe pământ şi să afle apoi taina fericirii, Fiule scump? Iată rana Ta, Mieluţ jertfitor pentru om! Plângi şi suspini între cer şi pământ pe urma omului care nu iubeşte învăţătura Ta. Ai plâns cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt cinci mii de ani după ce l-ai făcut pe om, şi apoi Te-ai aşezat în mine şi Te-ai născut Prunc pe pământ şi apoi ai venit şi Te-ai arătat Dumnezeu desăvârşit, lăsându-Te pus pe cruce ca să răstigneşti pe ea păcatele omului, şi apoi ai plâns şi iarăşi ai plâns încă două mii de ani, şi iată, plângi şi tot plângi după om, plângi fără mângâiere, şi iubirea Te doare, Te doare, Fiule Doamne, şi omul nu Te mai mângâie pentru ceea ce Ţi-a făcut şi-Ţi face părăsindu-Te pentru o împărăţie care cade odată cu el, odată cu cele care trec. O, nici acum două mii de ani nu Te-au înţeles cei în mijlocul cărora Te-ai slăvit cu slava Tatălui în Tine, căci aceştia toţi aşteptau împărăţia Ta pe pământ, în lume, Doamne. Se sminteau până şi ucenicii Tăi, căci şi ei aşteptau să fii mare pe pământ, iar ei să fie lângă Tine, mari, şi aşteptau altfel împlinirea proorociilor cele despre Tine, dar ele toate se împlineau tainic, precum Tu eşti tainic, căci Tu erai împăratul, dar erai tainic şi Te luptai să smulgi păcatul din om, ca să-l faci apoi să descopere în el împărăţia lui Dumnezeu, pe care n-o cunosc cei ce iubesc păcatul. Cel ce se face creştin nu trebuie să caute fericirea pe calea aceasta, ci trebuie să caute izbăvirea de păcat, vindecarea de păcat să caute cel ce Te caută, o, Doamne.


***

Pe vremea venirii Mele pe pământ prin naşterea Mea din mamă Fecioară am împlinit atunci Scripturile rostite prin proororoci despre venirea lui Mesia şi despre împărăţia lui Dumnezeu pe pământ cu omul, şi toate împlinirile rămâneau tainice, căci tainic se împlineau pentru cei ce credeau în ele. Cei care nădăjduiau în împliniri pământeşti pentru împărăţia Mea cu omul, aceia n-au înţeles şi apoi n-au crezut venirea Mea, iar Eu le spuneam lor că împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta şi că ea este înăuntrul celor ce o iubesc pe ea în ei, iar pe Mine Stăpân al lor, Stăpân al vieţii lor şi iubire a lor pe pământ. O, aşa este şi azi.


***

E sărbătoare pentru Mine în ziua aceasta, căci după opt zile de la naşterea Mea din mamă Fecioară am fost dus la templu ca să fiu tăiat împrejur în trup şi să primesc numele Iisus, nume pus Mie de înger mai înainte de zămislirea Mea, şi dacă M-am dus, Mi-am făcut prin aceasta cunoscut numele Meu şi s-a vestit în ziua aceea că M-am întrupat şi M-am făcut Om. Fiul Omului M-am făcut pe pământ, şi prin supunere şi ascultare am trăit înaintea oamenilor, şi aşa Mi-am făcut nume, şi numele Meu era Iisus.


***

Dau să te umplu de milă pentru rana Mea, căci Eu acum două mii de ani am luat trup ca şi omul şi Mă doare în trup rana, nu numai în duh. Se supărau cărturarii şi fariseii din vremea trupului Meu, se supărau, se înrăiau pe Mine când Mă vedeau că iert păcatele omului şi că-l vindec de rău, dar Eu făceam aceasta pentru că omul este rana Mea, şi Mă mângâiam când îl auzeam pe om că grăieşte cu Mine şi că-Mi cere ajutor şi vindecare.


***

M-am zbătut şapte mii de ani să întind mâna şi să-l iau iarăşi în Mine pe om. Am tot căutat o sămânţă de pus la însămânţat ca să fac din nou pe om, şi apoi să-l păstrez, ajutat de toate puterile cereşti, dar omul se veştejeşte mereu, mereu sub ochii Mei. M-am luptat cu el să-l aduc la păreri de rău pentru căderea lui din viaţă. El însă se supăra pe Mine şi mai mult şi Mă părăsea şi mai mult. Nici iubirea, nici dojana nu l-au făcut pe om să se întoarcă spre Mine şi să Mă mângâie pentru rana Mea cea de la el. Am venit acum două mii de ani de la Tatăl la om şi M-am îmbrăcat în trup, ca să fiu văzut şi să-l atrag pe om la Mine şi la Tatăl şi să fie el iubire ca şi Dumnezeu şi să-Mi capăt înapoi mângâierea. Omul însă n-a putut să fie iubire, şi dacă n-a putut a rămas trup, a rămas aşa şi atunci când i-am arătat faţă către faţă iubirea mai mult decât îi arătasem în rai. I-am spus atunci în rai să nu mănânce din pomul cunoştinţei, iar când am venit acum două mii de ani trup între oameni i-am dat omului să mănânce din pomul vieţii şi să trăiască în veci, dar nici atunci nu M-a putut iubi omul pe vecii, pentru că el a mâncat atunci în rai din pomul cunoaşterii, iar cunoaşterea era să fie a lui Dumnezeu, Care poate împotriva răului, Care poate pentru bine.

Am venit acum două mii de ani pe pământ pom al vieţii şi i-am dat omului să mănânce din el, şi l-am învăţat cum să mănânce din el ca să fie viu ca şi pomul din care mănâncă. O, poporul Meu, îmi înţelegi tu, oare, durerea? O, hai să ne mângâiem unul altuia durerea, hai să ne dăm putere pentru durere, căci durerea e grea, şi e tainic de grea, căci suferă tainic.


***

Leg vremea Mea cea de acum două mii de ani cu vremea Mea cea din zilele tale şi te aşez înaintea Mea ca să te învăţ ceea ce poporul Israel n-a putut să înveţe atunci din pricina îngâmfării şi a invidiei. Venisem la el atunci ca să-l fac blând şi smerit cu inima ca şi pe Mine, şi îl învăţam cu iubire, dar el a părăsit învăţătura Mea şi s-a purtat după învăţătura sa. L-am învăţat pe el prin faptele Mele şi M-am scris cu el pe pământ în mijlocul lui, şi au rămas de mărturie lucrările Mele în mijlocul lui. în ziua aceasta de sărbătoare, pomenită azi pentru faptele vieţii Mele, aduc aminte despre supunerea Mea cea de atunci, căci eram prunc, dar eram Fiul Treimii dumnezeieşti, şi M-au dus părinţii la templu ca să Mă închine lui Dumnezeu ca pe unul întâi-născut, aducându-se pentru naşterea Mea jertfă de curăţire.

O, în ziua aceasta ai de învăţat darul credinţei sfinte, poporul Meu, căci bătrânul Simeon, căruia prin Duhul i s-a vestit că va vedea pe Unsul Domnului, a fost îndemnat de Duhul să vină la templu chiar atunci când Eu am fost adus ca să fiu închinat lui Dumnezeu. Atunci bătrânul Simeon M-a luat în braţe, M-a binecuvântat şi M-a vestit că au văzut ochii lui mântuirea vestită de Domnul în faţa noroadelor, lumină spre lumina neamurilor şi spre slava poporului Israel.

O, poporul Meu, Eu Mi-am aşezat în mijlocul poporului Israel lumina venirii Mele, care era slava lui între popoare, dar necredinţa lui a fost nepăsarea lui. Am găsit însă în mijlocul lui pe dreptul Simeon şi l-am ţinut în viaţă pe acesta ani mulţi, ca să Mă primească în braţe după naşterea Mea şi să Mă mărturisească el că Eu sunt pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn de tăgadă. O, n-aveam atunci în Israel om drept care să fi crezut şi să fi mărturisit venirea Mea în trup, şi iată, am găsit credinţă într-un om bătrân de ani şi l-am ţinut pe acesta în viaţă ca să lucrez prin credinţa lui proorocie spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca să se poată împlini cele vestite despre Mine şi despre Israel, şi apoi să se găsească oameni să creadă că Eu, Cel luat în braţe de bătrânul Simeon, eram Mesia, trimisul Tatălui.


***

O, poporul Meu, nu le plăcea cărturarilor şi fariseilor duioşenia Mea pentru cei păcătoşi, căci Eu le spuneam lor că oricine dintre ei care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu, căci sarea este bun lucru, dar dacă şi ea se strică, cu ce vor mai putea s-o dreagă pe ea? Ea nu-şi mai găseşte rostul nici în pământ, nici în gunoi, ci este aruncată afară. O, şi cine atunci asculta şi avea urechi de auzit ca să audă de la Mine? Vameşii şi păcătoşii, aceia stăteau în preajma Mea ca să asculte de la Mine, şi eram văzut rău de farisei şi de cărturari, care cârteau zicând că Eu primesc la Mine pe păcătoşi şi că stau cu ei la masă. Am vrut atunci să-i deprind cu duhul duioşeniei şi le-am spus de cei doi fraţi, unul rătăcit, iar celălalt ascultător de tatăl său. Cel mai mic dintre ei şi-a cerut partea de avere şi s-a dus de dorul dezmierdărilor şi s-a cheltuit pe sine şi tot ce avea, până ce a rămas străin şi flămând, şi apoi a intrat în pocăinţă, căutând spre duioşenia tatălui său, care avea să-l salveze pe el de la pierzare. O, dacă fiul cel rătăcit nu s-ar fi întors la tatăl său, nici tatăl său nu s-ar fi întors spre el cu duioşenie, iar din aceasta tu trebuie să înveţi lucrare mare, poporul Meu, şi înţelepciune adâncă, tată.


***

Când Eu i-am ales pe cei dintâi ucenici acum două mii de ani când Ioan Botezătorul mărturisea despre Mine, îl ispiteau fariseii, iar el le spunea lor că Eu am fost înaintea lui şi că el vine după Mine, şi le spunea că Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridic păcatele lumii. O, cine îl înţelegea pe Ioan? Cei fără de vicleşug îl înţelegeau: Andrei şi Petru, Filip şi Natanael, cei dintâi ucenici, care mărturiseau din unul în altul că Eu sunt Mesia, iar Eu le spuneam lor să vină după Mine. O, fericiţi cei săraci cu duhul, că în aceia nu este vicleşug în credinţă când Eu Mă descopăr lor şi le spun să vină după Mine! Când Filip i-a spus lui Natanael că M-a aflat, aşa cum era scris despre Mine de Moise şi de profeţi că sunt din Nazaret, el a spus: «Poate din Nazaret să iasă ceva bun?», iar Eu am spus când l-am văzut venind spre Mine: «Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleşug», şi apoi el a spus: «Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel!».

O, nu mai sunt între oameni pe pământ cei ce Mă cunosc cu adevărat prin Duhul Tatălui Meu, Care este în ceruri. Le-am spus celor dintâi ucenici după ce ei M-au cunoscut cu duhul şi cu credinţa şi M-au mărturisit, le-am spus: «Amin, amin grăiesc vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului». O, poporul Meu, nu ştiam cum să mai întăresc credinţa ucenicilor Mei cei de atunci, şi puteam să fac aceasta numai peste cei ce nu aveau vicleşug în credinţă, tată, şi care nu se sminteau întru Mine, căci aceia nu ispiteau tainele Mele, ci le înţelegeau de taine şi le credeau. O, poporul Meu, fericiţi sunt cei ce nu greşesc în credinţă, fericiţi cei săraci cu duhul, că în aceia nu este vicleşug în credinţă! Veneau mulţi după Mine în vremea aceea, şi tot mulţi Mă şi părăseau, că nu erau dintre cei fără vicleşug în credinţă.


***

O, ura nu se vindecă acolo unde ea îşi face loc între om şi om, căci Iuda nu şi-a mai vindecat ura pe ceilalţi ucenici ai Mei. Când ucenicii Mei au auzit pe Iacov şi pe Ioan când Mi-au zis: «Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta întru mărirea Ta», au început să se mânie pe aceştia, iar Eu i-am învăţat şi le-am zis lor aşa: «Cei ce se socotesc domnitori peste noroade au asupra lor putere, dar nu astfel trebuie să fie între voi, ci care dintre voi va vrea să fie mare va fi slujitorul vostru, şi care va vrea să fie întâiul va fi tuturor slugă, căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească şi să-Şi dea sufletul preţ de răscumpărare pentru mulţi».


***

O, poporul Meu, când am venit Eu pe pământ ca să Mă întrupez şi să iau trup şi chip asemenea omului şi să stau printre oameni şi să-i ajut cu mila Mea şi apoi să Mă arăt Dumnezeu slăvit în mijlocul oamenilor, Eu n-am putut atunci să Mă sprijinesc cu cei de vază între oameni, o, n-am putut, tată, aşa cum nici acum n-am putut şi nu pot. între cei de vază cu care M-am ajutat a trebuit mai întâi să-i aduc pe ei la mare umilinţă, la mare cădere ca să-i pot înţelepţi să Mă primească şi să Mă cunoască şi să Mă creadă fără de cădere apoi din credinţa cea din cer coborâtă peste om. O, vai de omul care îşi culege de pe pământ şi de la om credinţă în Mine şi în tainicele Mele lucrări între oameni! Când am venit la întâia Mea venire acum două mii de ani veneau mulţi după Mine ca să creadă şi ca să rămână pe calea Mea cea spinoasă între oameni, dar vai, iarăşi plecau întru ale lor, se sminteau şi plecau, se săturau şi vărsau apoi. Se umpleau de dor de mărire crezând că Eu cu puterea Mea voi stăpâni ca un împărat pe pământ, dar când ei înţelegeau că Eu n-am nimic din lumea aceasta cu împărăţia Mea se duceau de lângă Mine, bieţii de ei, căci ei nu iubeau durerea Mea, nu iubeau durerea, ci iubeau mărirea, şi pe ea o aşteptau dacă umblau cu Mine, dar Eu am venit pe pământ ca să fiu Cel durut, Fiul durerii, Cel dispreţuit, Cel zdrobit, şi nu s-au dat Mie cu iubirea lor decât cei păcătoşi, cei care n-aveau nimic pe pământ decât o viaţă slabă şi fără de putere, iar Eu la aceştia le-am arătat calea, le-am arătat iubirea şi credinţa şi puterea lor prin acestea şi le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni şi jertfă de iubire pentru cei ce nu iubesc.


***

O, poporul Meu, bucuria Mea a fost mereu, mereu îndurerată, tată, şi aşa este şi azi. Când l-am strigat pe Lazăr ca să iasă afară din mormânt, după patru zile de mormânt, o mulţime de iudei s-au bucurat, dar din partea celor necredincioşi şi duşmănoşi pe Mine dintre iudei Mi-a venit îndurerare, tată. Venise vremea de la Tatăl rânduită să Mă preaslăvească Tatăl, şi M-am dus la praznic în ziua aceasta, ca să împlinesc Scripturile M-am dus, iar mulţimea care a auzit că l-am înviat pe Lazăr a venit să-Mi cânte osana, cu ramuri în mâini au venit şi Mi-au cântat, iar Eu şedeam pe mânz de asină, precum era scris să împlinesc, ca împărat al făpturii. Se întristaseră fariseii, se tulburaseră şi nu ştiau cum să se sfătuiască să Mă prindă ca să Mă dea crucii, pe când cei înţelepţi Mă căutau ca să Mă vadă, iar Eu le-am spus la ucenici: «Dacă-Mi slujeşte cineva, să vină după Mine, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu, şi Tatăl îl va cinsti pe el, dar acum sufletul Meu este tulburat, o, Părinte. Preamăreşte-Ţi numele Tău, o Tată!». Şi Tatăl a zis din cer: «L-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări», şi tot norodul care a auzit zicea: «A fost tunet! A vorbit un înger!», iar Eu am răspuns: «Nu s-a făcut pentru Mine glasul acesta, ci pentru voi, căci acum este judecata acestei lumi».


***

O, poporul Meu, Iuda M-a sărutat fără să Mă iubească. El nu Mă iubea, iar sărutarea lui M-a trădat şi M-a dat vânzării, căci cel ce se gândeşte la sine aşa lucrează, şi nu se poate lepăda de sine cel ce Mă iubeşte pe Mine pentru sine, iar Eu nu-Mi pot alege slujitori ca să am, căci omul se iubeşte pe sine şi este uşuratic şi este nemulţumit şi se încântă cu minciuna care nu-i ţine de viaţă omului. S-a hrănit Iuda cu iubirea de sine, şi aşa a venit ura între el şi Mine, şi era nemulţumit mereu, şi aşa s-a întunecat acest slujitor, căci n-a iubit lumina şi n-a lucrat în lumină lucrarea sa. O, iubirea lucrează altfel, fiule. Îţi grăiesc ţie ca să-ţi fac înţelepciune, tată, şi să iei de la Mine şi să lucrezi după ea, neuitând să te socoteşti la timp pentru toate ale tale cu Mine. Toate cele din Scripturi sunt pilde, sunt învăţătură, tată. Urmează pe cei ce M-au iubit, fiule, căci Iuda Mă ura şi s-a supărat când Maria a cheltuit pentru Mine mir de nard adevărat. Nu-i era lui de săraci, ci îi era de răutatea lui pe Mine, pe care pic cu pic şi-a agonisit-o, căci s-a bizuit pe mintea şi pe simţirea sa, şi s-a pierdut pe sine dacă aşa a lucrat acest ucenic, căzut din dregătoria sa prin duhul judecăţii lui asupra Mea şi asupra celorlalţi ucenici şi uceniţe, care slujeau Mie acolo unde Eu eram peste tot.

O, poporul Meu, fereşte-te să-ţi faci singur socoteala simţămintelor sau a vederii tale, tată. O, caută povăţuitor pentru acestea ţie. Eu numai ce-Mi spunea Tatăl lucram. Când lucrează omul după mintea sa se pierde omul, tată, şi apoi Mă dă la moarte pe Mine pentru sine. O, cât îi învăţam şi pe ucenici acum două mii de ani şi cât cercetam pe cele dinăuntru ale lor şi-i învăţam pentru ele ca să nu se piardă prin ele! Am spus atunci: «Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este curat», şi tot aşa îl vezi şi pe aproapele tău, curat, şi, împărţind gânduri curate celor din jur, tu eşti lumină şi eşti iubire, dar n-a vrut Iuda să ia din poveţele Mele, ba, din contra, creştea în el răutatea şi judecata asupra Mea şi a ucenicilor Mei, căci gândirea la sine îl hrănea pe el, şi împărţea ură pentru ea. Toate cuvintele cu care Eu îi învăţam pe cei ce le ascultau el le lua şi le punea pieziş în el până ce s-a dus de la Mine cu inima lui şi s-a dat de partea celor ce voiau să Mă prindă cu ură şi să Mă strivească. O, ce durere!


***

Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Aşa mergea din gură în gură vestea şi salutul între cei credincioşi venirii Mele între oameni, şi a învierii Mele apoi dintre cei morţi, după ce iudeii duşmănoşi şi mari cu rangurile pământeşti M-au dat la moarte pe cruce ca pe un făcător de rele împotriva lui Dumnezeu. Cei ce nu-L iubesc pe Dumnezeu când El Se lasă descoperit, iar ei îl dispreţuiesc din pricina iubirii lor de ei înşişi şi de rangurile lor, aşa lucrează aceştia pe pământ pentru Dumnezeu, ca iudeii care s-au aţâţat unii pe alţii în acelaşi gând viclean ca să Mă învinuiască şi să Mă stârpească dintre ei ca pe un hulitor, ca pe un smintit, dar ei se temeau de Mine, căci erau fricoşi, şi îşi aţâţau unii altora duhul ca să poată ei apoi să facă fapta răstignirii Mele, precum era scris de Tatăl să îndur Eu de la om, şi apoi să ies biruitor din mormânt, şi aşa să fie lumea judecată şi stăpânitorul ei cel nevăzut de ea, cel plin de duhul potrivnic lui Dumnezeu, duhul cel căzut din cer prin semeţia omului trufaş în duhul lui, şi prin care îngerii slujitori lui în vremea trufiei lui s-au prăbuşit de lângă Dumnezeu odată cu omul, care s-a vrut mai mare ca Dumnezeu la începutul facerii cea de la Dumnezeu pentru om.


***

O, Eu nu Mi-am pierdut vremea cu lucrarea cuvântului Meu, care de cincizeci de ani curge ca râul din gura Mea peste pământ în mijlocul neamului român, cu greu făcându-Mi vad între oameni în vremi de strâmtorare, dar cel ce vine ca să fie cu Mine şi nu vede ca Mine, şi vede ca el din pricina semeţiei duhului lui, duşmană pe sufletul lui, acela nu numai că şi-a pierdut vremea cea folositoare lui, ci şi-a şi agonisit plată cu cei necredincioşi, aşa cum bietul Iuda şi-a aflat, după ce a stat cu Mine pe cale în vremea Mea între oameni pentru ca să Mă scriu pe pământ Mântuitorul omului, şi apoi s-a dus, săracul, şi Mi-a vândut taina şi M-a dat în mâna celor cu rang pământesc ca să Mă judece ca pe un smintit şi smintitor de om, zicându-Mi batjocoritor când M-a dat lor: «Bucură-Te, învăţătorule!». O, Eu am fost învăţătorul, dar n-a luat Iuda din Duhul Meu aşa cum au luat ceilalţi ucenici ai Mei în vremea aceea, şi chiar dacă a luat şi el, el s-a gândit mai mult ca toţi că Eu voi face semne mari până ce Mă voi aşeza împărat mare pe pământ şi vor sta lângă Mine cei aleşi de Mine, dar s-a făcut de râs săracul Iuda, căci inima lui a rămas din pământ, şi s-a stins din el pic cu pic duhul pe care l-a primit de la Mine când l-am ales şi pe el între ucenicii Mei ca să-Mi lucreze Mie cale spre oameni şi să le fac lor bine, şi nu rău să le fac.


***

Acum două mii de ani am căutat să-Mi aleg ucenici şi i-am dorit pe ei să fie duioşi ca şi Mine, căci cei duioşi sunt dulci, sunt blânzi, sunt calzi cu sufletul şi sunt îndureraţi cu dulce şi nu cu amărăciune, sunt plini de răbdare în suferinţe, iar lacrimile lor sunt dulci pentru ei şi pentru Dumnezeu şi au în ei duhul mângâierii şi îl împart pe el.

Mă purtam din loc în loc ca să-i mângâi pe oameni, şi ei Mă căutau pentru că Mă ştiau duios şi plin de duhul mângâierii, iar Eu îi mângâiam, îi îmbrăţişam şi puneam mângâieri peste durerile lor, peste ranele lor. Duioşi am căutat să fie şi ucenicii Mei şi îi învăţam, prin purtarea Mea duioasă ca şi Duhul Meu. Chiar şi când le-am spus lor că întristat de moarte este sufletul Meu pentru că Mi Se pregătea răstignirea şi despărţirea Mea de ei, Eu numai duioşenie le-am împărţit lor şi atunci, căci mila Mea întrece orice păcat al omului, chiar şi cel mai greu păcat dacă este săvârşit din neştiinţă, căci atunci ucenicii Mei erau încercaţi de îndoială cu privire la Mine. O, cel mai greu păcat este necredinţa cu care omul loveşte în Duhul lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, care a grăit şi grăieşte prin prooroci şi prin gura Mea pe pământ.

Când Eu Mi-am ales ucenicii pe care am voit să-i aleg să fie cu Mine, i-am trimis apoi pe ei să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să scoată afară pe demoni, căci la Mine se grămădea atâta gloată pentru vindecare de beteşuguri încât năvala celor suferinzi făcea pe duhurile rele să Mă strige şi să-Mi zică înaintea fariseilor „Fiul lui Dumnezeu”, chiar dacă Eu le certam ca să nu Mă dea pe faţă înaintea celor ce căutau viaţa Mea. O, dar ai Mei, auzind că Eu Mi-am ales şi Mi-am trimis ucenici pentru vestirea Mea şi pentru vindecarea celor neputincioşi, au zis că Mi-am ieşit din fire şi că trebuie să Mă prindă, şi ziceau că am demon, şi cu el scot pe demoni din oameni. Eu însă i-am chemat şi le-am zis lor că satana pe satana nu-l scoate afară, şi nu se dezbină întru sine o împărăţie ca să mai dăinuiască ea apoi, ci are sfârşit apoi, şi le-am spus lor aşa: «Adevărat grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor şi hulele câte vor huli, dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertare în veac, şi de păcat veşnic va fi vinovat». Am spus aceasta mâniindu-Mă pe necredinţa lor, pe învârtoşarea lor, pe lipsa lor de duhul duioşiei, căci când Eu Mă mânii de la om, pentru necredinţa şi învârtoşarea lui Mă mânii, şi nu pentru păcatul firii lui celei căzute în neputinţele ei, căci Eu pe cei neputincioşi în fel şi chip îi vindecam de ei şi de neputinţele lor, dar pe cei necredincioşi în puterea Mea cea dulce, cea plină de Duhul Sfânt, nu puteam să-i vindec, aşa cum nici azi nu pot, şi îi plâng pe aceştia cu tot cerul Meu de sfinţi, şi îi plâng.


***

I-am ales ucenici ai Mei pe cei cu duh duios în ei, căci ei aveau să ierte în numele Meu toate păcatele oamenilor şi hulele câte vor huli, şi să-i vindece de toate beteşugurile lor pe cei ce se vor apleca să creadă Mie prin propovăduirea lor, dar celor necredincioşi ei nu puteau să le facă nici un bine din pricina lipsei din ei a duhului duios, prin care omul se mlădiază la orice strigare, la orice chemare.

M-am arătat după învierea Mea ucenicilor Mei, iar ei aveau duhul duioşeniei în ei şi M-au primit înviat, dar ucenicul Toma nu era cu ei la prima Mea arătare după înviere, şi s-a umplut de dor în el ca să Mă vadă. La opt zile apoi, când era şi el lângă ceilalţi ucenici, strânşi mănunchi cum stăteau ei atunci, iarăşi M-am arătat în mijlocul lor zicându-le duios: «Pace vouă!», şi apoi am luat degetul lui Toma şi l-am pus în coasta Mea şi în mâinile Mele străpunse de cuie şi l-am mângâiat pe el şi i-am spus să fie credincios, şi nu necredincios, şi l-am numit fericit, şi i-am mai spus că mai fericiţi vor fi decât el cei ce nu au văzut şi au crezut.


***

Grăiesc cu tine, omule, în mijlocul unui popor credincios Mie şi care învaţă să se dea înapoi lui Dumnezeu ca să i se şteargă vina prin care omul îl duşmăneşte pe Domnul în însuşi trupul său. Grăiesc ţie, omule, cu ucenicii şi cu uceniţele Mele de acum două mii de ani, când, venind Eu de la Tatăl pe pământ la om, M-am făcut om şi am crescut şi am făcut înaintea omului dovada dumnezeirii Mele, om şi Dumnezeu, suferind pe pământ până la moarte pe crucea dată Mie de om ca s-o duc, şi atunci omul a fost judecat şi încă o dată osândit, o dată pentru că Mi-a luat casa şi încă o dată pentru că a ucis pe Moştenitorul ei.


***

O, ce mult cuvânt am acum, cu care aş voi să stau de vorbă cu voi, cei credincioşi ai Mei de azi şi de mâine, şi care veniţi la izvorul Meu de cuvânt! O, ce mult Mă mângâiaţi voi, cei care credeţi venirea Mea de azi şi vă strângeţi lângă glasul Meu de la izvor! Vă scriu alături cu cei ce au crezut Mie în vremea trupului Meu pe pământ cu oamenii acum două mii de ani şi vă hrănesc aşa cum îi hrăneam pe ei atunci, şi vă hrănesc pe voi aşa cum Mi-am hrănit cincizeci de ani pe poporul Meu de azi, pe cel care a stat cu Mine şi pe cel care n-a mai stat apoi, ci s-a dus iarăşi într-ale lui şi M-a părăsit, aşa cum şi acum două mii de ani mulţi veneau şi mulţi Mă părăseau apoi, smintindu-se întru Mine şi căzând de la pieptul Meu. O, ce puţini, ce puţini au crezut şi atunci, de au venit lângă Mine şi lângă suferinţa Mea cea pentru om! Trei ani şi jumătate au venit la Mine cu miile ca să le vindec beteşugurile prin puterea Mea de cuvânt împotriva neputinţelor oamenilor, dar ca să Mă iubească şi să Mă urmeze apoi pentru durerile Mele de la ei, nu veneau, o, nu veneau, aşa cum nici azi nu vin nici măcar cei pe care i-am iertat de păcatele lor ca să stea cu Mine apoi şi să se facă şi ei vindecători ai ranelor Mele atât de adânci în fiinţa Mea cea duioasă după om.

îmi amintesc acum, aici, între voi, cu voi la masă îmi amintesc de păcatul lui Iuda, care nu s-a bucurat, ci s-a întristat că s-a risipit pentru Mine o litră de mir foarte scump, de nard adevărat, cu care Maria, sora lui Marta, a uns picioarele Mele, şi când ucenicul Meu, Iuda, care avea să Mă vândă, s-a ridicat între toţi şi a zis: «De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari, iar banii să fie daţi la săraci?». O, nu-i păsa lui de săraci, aşa cum nici de Mine nu-i păsa, ci îi păsa de el, căci el era cel care ţinea punga cu bani şi trăgea la o parte pentru el din cele puse în ea. O, cum să nu Mă doară de la neiubirea omului, când Eu îl miluiesc atât de mult pe el, iar el pe Mine nu Mă miluieşte nici măcar în durerile Mele de la el? Eram atunci plin de durere, şi sufletul Meu era întristat de moarte, iar mai-marii preoţilor făceau sfat pentru moartea Mea pentru că l-am înviat pe Lazăr, ba şi pe Lazăr să-l omoare s-au sfătuit ei, ca nu cumva să creadă în Mine dintre iudei şi să plece din sinagogă, şi apoi Iuda şi-a pus de gând să Mă părăsească şi să se dea de partea mai-marilor preoţilor şi să-şi aleagă aşa viaţa mai departe pentru el, şi n-a rămas de partea Mea Iuda, căci el nu Mă iubea, ci doar mărirea pământească o iubea, iar Eu măriri pe pământ pentru ai Mei nu aveam, ci aveam să-i îmbrac pe ei cu Duhul Sfânt ca şi pe Mine, iar altfel nu, şi s-a dus apoi Iuda şi s-a unit cu cei necredincioşi şi a luat cu aceştia apoi plata necredinţei, şi a rămas el pildă rea pe pământ de atunci şi până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ţi Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinţei şi a necredincioşiei faţă de iubirea Mea cea pentru om.

Voi, cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt, veniţi, tată, veniţi mereu, veniţi şi învăţaţi iubirea cea pentru Mine, din care creşte credinţa în voi, şi apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioşi, căci iubirea este cea care poate. Dacă Iuda o fi avut credinţă şi nădejde, la ce i-a folosit lui acestea dacă iubire n-a avut pentru Mine? O, cel ce Mă iubeşte pe Mine nu se mai iubeşte pe sine, şi acela este cel ce vine, iar altfel nu se cheamă că vine cel ce vine la Mine. O, fiilor, puţini au fost cei ce M-au iubit şi atunci, puţini, puţini, iar credinţa în Mine pâlpâia şi aceea în ei!


***

O, cât de mult l-am iubit Eu pe om şi cât de puţin iubeşte omul pe semenul său! Nu este fiul Meu cel ce nu iubeşte pe semenul său, şi unul ca acela umblă în întuneric şi nu are lumina vieţii, nu are iubire. Mă numeau păcătos cu multul cei din vremea trupului Meu care nu Mă iubeau, care Mă învinuiau cu mintea şi cu vederea lor. Eu însă îi învăţam pe mulţi iubirea cea de la Tatăl şi îi îndemnam să-şi ia crucea, şi aşa să-Mi urmeze, fiindcă cel fără cruce este dintre cei mulţi ai lumii, dar cei cu cruce sunt cei dispreţuiţi pentru numele Meu, pentru viaţa lor cea cu cruce ca şi viaţa Mea, şi îi îndemnam pe ei să semene cu Mine, şi M-am arătat apoi lor cu crucea în spate, căzând sub ea şi răbdând pentru ea fără de cârtire, fără de părere de rău, aşa cum numai Dumnezeu poate, El, şi cei credincioşi Lui pe pământ.


***

O, ce drag îmi este să grăiesc din Tatăl peste tine, poporul Meu de azi! Te-am întocmit prin lucrarea Duhului Meu, fiule. M-am lăsat descoperit ţie ca să Mă afli şi să Mă auzi, şi apoi ţi-am dat credinţă, şi apoi ţi-am aprins sufleţelul ca să Mă urmezi, şi aşa lucram şi pe vremea când am venit pe pământ cu trupul. Mi-am ales apostoli şi Mi-am făcut în ei împărăţie şi M-am arătat cu ea pe pământ plin de putere şi plin de iubire, şi apoi M-am dus iarăşi la Tatăl, dar am rămas întreg şi în ei şi lucram din Tatăl în ei, iar ei lucrau în Mine, căci I-am spus Tatălui în ruga Mea pentru ei: «Tată, voiesc să fiu în ei, iar ei în Mine, aşa precum Tu eşti în Mine, iar Eu în Tine sunt», iar Tatăl M-a ascultat aşa, şi le-am dat lor, Eu şi cu Tatăl, pe Duhul Sfânt, Care să ştie în ei, şi au lucrat ei apoi ca şi Mine pe pământ, ba mai mult au lucrat, căci lucrau prin credinţă, nu prin vedere, şi aceasta este cea mai mare putere în om, puterea lui Dumnezeu în om. Amin.


***

Când am venit întâia oară pe pământ şi am început să Mă vestesc cu împărăţia cerurilor Eu Mi-am ales o mânuţă de fii dintre oameni ca să am cu cine să grăiesc ce aveam de grăit pe pământ, şi grăiam cu ei după cum se iveau toate câte se iveau de grăit şi de lămurit, şi după cum intriga fariseilor şi a cărturarilor putea împotriva Mea, căci ei voiau să Mă înlăture pentru statul lor cel înalt, aşa cum este între oameni pe pământ lupta pentru întâietate, şi nu voiau aceştia ca Eu să fiu adevăratul Dumnezeu, venit din cer de la Tatăl la om, nu voiau. O, de ce, oare, nu voiau? Nu voiau pentru ca să împlinească ei Scripturile împotrivirii asupra lui Dumnezeu, Cel tainic venit între ei, căci Eu sunt Cel plin de duh umilit, şi nu Mă măresc mai mult decât omul când Mă aplec lui ca să-i fac bine, ci Mă fac ca unul dintre oameni ca să-i câştig pe oameni Tatălui Meu, căci Eu pentru aceia am venit. O, nu pentru că nu voiau ei să fiu Eu Dumnezeu adevărat, nu pentru asta făceau ei atâta intrigă, ci pentru lupta pentru întâietate se zbăteau ei, şi nicidecum pentru că nu credeau că Dumnezeu a venit pe pământ. Ei nu voiau să creadă pentru că descoperise în Mine pe rivalul lor, pe potrivnicul lor şi al voilor lor şi al plăcerilor lor. Se bătea lumina cu întunericul, şi adevărul cu minciuna, şi nu se putea altfel să fie dacă Eu am venit pe pământ Credincios şi Adevărat, şi nici acum nu se poate să fie altfel dacă Eu tot vin Lumină din Lumină pe pământ şi sap în întuneric ca să-l biruiesc pe el şi să fie lumină în locul întunericului de pe pământ, căci omul s-a făcut întuneric mare, şi eu vin şi sap în el cu unealta Mea, cu cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi nu Mă primeşte omul, căci Mă simte ca pe rivalul său când dau să răstorn răul şi întunericul din el, averea lui, minciuna vieţii lui, ca să pun în el apoi viaţa Mea, dar cum să fac cu cel ce iubeşte moartea şi întunericul ei cel învelit pe deasupra ca să nu se vadă că este el?


***

Am venit pe pământ întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara şi M-am făcut Om, şi apoi M-am lăsat jertfă pentru răscumpărarea omului, căci omul şi-a pierdut viaţa încă de la căderea lui Adam din rai. La întruparea Mea Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt la mama Mea Fecioara şi a cuvântat peste ea vestind-o despre naşterea Mea, şi ea Mi-a fost mamă, iar Duhul Sfânt al Tatălui Mi-a fost tată şi M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.


***

O, greu mai e de omul împietrit şi greu Îmi mai este Mie de la el! Orice aş face Eu înaintea lui el nu pricepe ca să fie apoi statornic şi încrezător, şi este îndoielnic mereu şi uită, săracul, de la mână până la gură, căci nu simte să-L iubească pe Dumnezeu. El vrea să vadă negru pe alb ca să creadă, şi altfel este îndoielnic cel împietrit. După ce ucenicii au înmormântat pe Ioan Botezătorul, căruia Irod îi tăiase capul, am tras cu ei în loc pustiu ca să mănânce şi să se odihnească, dar nu puteau de mulţimi, care veneau şi plecau, şi am tras apoi corabia mai la o parte, dar mulţimile au alergat prin cetăţi şi au venit înaintea noastră la ţărm, şi Mi-a fost milă de ele ca de oile fără păstor şi M-am aşezat să le dau învăţătură întru toate. Ucenicii însă, văzând înserarea, M-au rugat să slobozesc mulţimile ca să-şi caute de mâncare. Eu însă le-am spus să le dea ei de mâncare, dar ei, neînţelegând, le-am spus apoi să vadă câte pâini au, şi peşti la fel, şi să-i aşeze în cete de câte o sută şi, binecuvântând Eu hrana, am luat şi le-am dat ucenicilor să împartă şi i-au hrănit pe toţi, şi apoi Mi-am trimis ucenicii de cealaltă parte a mării până ce Eu voi da drumul mulţimilor, dar a fost furtună pe la a patra strajă a nopţii şi vâsleau din greu ucenicii Mei în mijlocul mării şi M-am dus la ei umblând pe mare vrând să trec pe lângă ei ca să-i ocrotesc de pieire. Lor însă li s-a părut că sunt nălucă şi s-au tulburat şi au strigat, dar Eu numaidecât le-am zis: „Nu vă temeţi!“, şi M-am suit cu ei în corabie şi furtuna s-a liniştit. O, inima lor era împietrită şi erau uimiţi, căci au uitat că trebuia să priceapă multe de la minunea înmulţirii pâinilor, şi nu M-au cunoscut decât după ce am tras la ţărm şi am ieşit din corabie.


***

Eu, Domnul, aştept cu cei din cer ziua când toate Mi se vor supune ca să le pot pune înaintea Tatălui Savaot ca un Mieluţ biruitor, căci sunt Mieluţul Tatălui şi Îi sunt supus. M-am supus Lui când M-a trimis din cer pe pământ ca să Mă întrupez şi să cresc Fiu al omului, şi apoi să Mă las Mieluţ junghiat de poporul prin care Tatăl Meu M-a făcut cunoscut pe pământ, popor din care se trăgea mama Mea Fecioara. O, n-am stat împotriva celor ce M-au defăimat până la moarte pe cruce, batjocorindu-Mă ca pe cel mai mare răufăcător, ca pe cel mai mare păcătos, căci trupul Meu cel defăimat şi răstignit Mi-a fost aşezat între doi tâlhari pedepsiţi de lege pentru faptele lor tâlhăreşti. Aşa am stat Eu supus Tatălui pentru lucrarea pe care El M-a trimis s-o săvârşesc. El de aceea M-a trimis, şi M-a trimis ca să ajung defăimat de toţi cei care credeau că am venit să le iau împărăţia şi libertatea şi voia. O, M-a trimis Tatăl ca să fiu pedepsit pentru păcat în locul păcătoşilor toţi, care au fost şi care erau şi care vor păcătui pe pământ apoi, până la sfârşitul veacurilor. M-a trimis Tatăl să plătesc tributul pentru tot omul păcătos, care-şi scrie cu mâna lui pedeapsa faptelor lui vrednice de moarte, căci poruncile date de Dumnezeu pentru viaţă în om le-a călcat şi le tot calcă fiecare om, împotrivindu-se el Celui ce le-a dat pe ele de viaţă a oamenilor, iar pe Mine M-a trimis Tatăl să ispăşesc pentru om.


***

Cu zecile de mii se purtau după Mine acum două mii de ani suferinzii ca să le iau de pe ei tristeţea inimii şi lipsa sănătăţii trupurilor lor, dar ca să facă ei voia Mea apoi, o, puţini de tot se alegeau aşa între ei prin multa şi lucrătoarea Mea iconomie, dar mare şi înfierată era nevederea şi împietrirea inimii omului şi tăria cerbiciei lui între cele ce se văd de ochii omului, făcute de Dumnezeu.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos, născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioară mamă, şi sunt rodul credinţei ei pentru duhul proorociei, căci Gavriil îngerul a fost trimis de la Dumnezeu la ea şi i-a proorocit ei împlinirea proorociei lui Isaia pentru naşterea Mea din fecioară, şi i-a zis îngerul că va lua ea în pântece pe Fiul Celui Preaînalt, iar ea a crezut şi i-a zis îngerului: «Fie mie după cuvântul tău», iar naşterea Mea din pântecele ei a fost rodul credinţei ei, şi apoi M-am lăsat cu acest rod şi în Iosif, care, logodnicul ei fiind, la vestea că ea a luat în pântece fiu pentru ca să-l nască, drept fiind el şi nevrând s-o vădească şi voind s-o lase pe ascuns, a primit el apoi în vis pe îngerul Gavriil, care i-a zis: «Logodnica ta are de la Duhul Sfânt pe Cel ce S-a zămislit în ea, şi Acesta va mântui de păcate pe poporul Său», iar el atunci a crezut şi, deşteptândus-e, a împlinit şi a luat la el pe logodnica sa, care a născut pe Fiul ei, Cel Unul născut şi Căruia I-a pus numele Iisus Hristos.


***

Acum două mii de ani am dat iarăşi toată iubirea Mea pentru om şi M-am făcut Eu Însumi Om şi M-am făcut pomul vieţii pe pământ şi M-am dat omului ca să creadă şi să Mă ia în însuşi trupul lui ca arvună a răscumpărării lui din păcatul căderii cea de la început.


***

O, cine are milă de durerea Mea cea de la tot omul mereu, mereu, mereu? Rănit sunt, şi iubirea Mi-e tot o rană. Rănit sunt, şi Dumnezeu e tot o rană. O, pe cine îl doare de rana Mea?

Când Adam a ajuns în durere el şi-a adus aminte de Mine şi de durerea Mea de la el şi s-a căit şi a căutat spre Mine ca să-Mi aduc aminte de el în durerea lui şi să vin pe pământ să-l răscumpăr, căci el Mă aşteaptă. Când el a părăsit trupul pe pământ ca să se întoarcă în Mine, el a găsit heruvimii sabiei de foc care se învârtea cu vâlvătaie în poarta raiului desfătării, păzind calea spre pomul vieţii, şi a aşteptat Adam în poarta durerii făgăduinţa Mea pentru răscumpărarea lui, când Eu, Dumnezeu-Cuvântul, M-am făcut Om pe pământ ca să mor cu trupul ca Adam şi să Mă duc după el să-l scot din cădere şi să vadă el cu ochii lui pe Cel ce L-a îndurerat şi L-a ispitit, neascultându-L atunci când i-a cerut, pe când Adam era cu trup nemuritor în rai.


***

O, cât de supus M-am arătat acum două mii de ani, Dumnezeu din Dumnezeu fiind Eu! Iată, au trecut patruzeci de zile de la praznicul naşterii Mele din mamă Fecioară şi am ajuns acum la praznicul întâmpinării Mele de către bătrânul Simeon în templul din Ierusalim, când M-au dus părinţii Mei să Mă închine Domnului, după cum era datina în Israel. Ne-am supus unul altuia, Eu lui Simeon, şi el Mie, căci aşa lucrează cei ce au Duhul Domnului călăuzitor lor, şi a văzut Simeon făgăduinţa Duhului Sfânt împlinită pe pământ, pe Mesia Mântuitorul, lumină neamurilor şi mărire pentru poporul cel credincios. Amin.


***

Mă vestesc la porţi ca să intru cuvânt în carte. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi M-am făcut prin cruce Mântuitorul din moarte al omului, numai să poată omul crede cu inima sa că am venit pe pământ acum două mii de ani ca să fac lucrarea de mântuire a omului, iar omul trebuie să se aplece pentru adevărul acesta şi să-l înţeleagă, prin vestirea lui la tot omul prin ucenicii Mei din unul în altul, de atunci şi până azi.

Sunt Domnul Mântuitorul şi Învăţătorul, aşa cum Îmi spuneau fariseii care veneau acolo unde Eu învăţam mulţimile care se strângeau pe lângă Mine pentru cuvântul vieţii, cuvântul Meu cel dătător de viaţă, şi Mă iscodeau aceştia pentru duhul învăţăturii, şi erau cu două feţe, şi tot aşa lucram şi Eu cu ei pentru iscodirile lor asupra Mea, şi îi păzeam pe ei de răspuns, de păcatul care se pregăteau să-l facă prin a-Mi găsi vină după lege ca să Mă dea la moarte după legea lor, iar când M-am lăsat prins pentru că venise ceasul lor, aşa au spus ei: «Noi avem lege, şi după legea noastră El trebuie să moară, căci S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu», iar Pilat procuratorul Mi-a scris deasupra capului Meu cel răstignit numele de rege al poporului iudeu, gata, gata să fie el pentru aceasta învinuit ca unul care este împotriva Cezarului, dar n-a mai putut fi întors, şi a spus el apoi: «Ce am scris, am scris», şi a scris el pe tăbliţa crucii numele Meu de pe cruce: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor, şi eram Eu atunci adevăratul biruitor peste ei şi peste moarte, căci am împrumutat pentru trei zile împărăţia celor morţi şi M-am dus la ei pe calea crucii, pe calea suferinţei şi a morţii şi Mi-au deschis ca Unui Împărat al făpturii, ca Unuia Care are cheile adâncului, şi am scos din suferinţă şi din aşteptare sufletele celor sfinţi şi drepţi cu credinţa şi i-am trimis mărturisitori pe pământ în Ierusalim, şi am dat apoi de peste Mine puterea morţii şi am călcat-o sub călcâi şi M-am sculat înviindu-Mă, şi mare a fost lucrarea aceasta de trei zile când Eu am biruit cu moartea pe moarte, şi în a treia zi am sfârşit-o, căci am murit pentru trei zile şi am înviat, şi sunt viu în vecii vecilor, precum este scris în mărturisirea Mea prin ucenicul Meu Ioan, căruia i-am arătat că iarăşi voi veni şi iarăşi voi grăi la popoare şi la limbi şi la neamuri şi la mulţi împăraţi şi voi face lucrarea Tatălui Meu, Care Mă trimite ca s-o fac, şi nu poate omul s-o oprească pe ea, căci este scrisă să fie. Amin.


***

O, prin câtă durere, prin câtă suferinţă de la necredinţa în Mine a celor care M-au doborât prin răstignire pe cruce, o, prin câtă jale am străbătut până ce am trecut prin moarte ca să fie apoi învierea Mea dintre cei morţi! Am iubit calea crucii pe pământ, şi pe altă cale n-am călătorit. Am venit de la Tatăl pentru viaţă sub cruce între oameni şi am spus omului că dacă voieşte cu Mine şi ca Mine, să se lepede de sine, să nu se mai gândească la sine dacă voieşte cu Mine, că altfel el nu poate să-L iubească pe Dumnezeu, Care este viaţa omului, iar viaţa este sub cruce dacă este, fiindcă ea nu se poate păstra viaţă decât sub cruce, iar cei de sub cruce sunt cei ce iubesc ca Dumnezeu pe pământ, şi apoi în cer.


***

Eu sunt Cel ce am înviat după trei zile de la aşezarea Mea pe cruce, bătut în cuie de cei ce nu M-au primit de la Tatăl trimis la ei, căci dacă nu L-au cunoscut pe Tatăl, ei nici pe Mine nu M-au cunoscut. Cei ce slujeau ca preoţi ai Lui, M-au dat la moarte pe cruce, căci le-a fost teamă de Mine ca nu cumva să-şi piardă slava lor şi statul lor mare peste oameni, dar Eu n-aveam ce să le iau, căci împărăţia Mea nu este de jos, şi s-au temut zadarnic, căci Eu eram de la Tatăl, nu de la ei pe pământ, şi sunt în Tatăl, aşa precum am şi fost. Amin.


***

E praznic sfânt, poporul Meu, iar Eu grăiesc cu tine, şi grăiesc cu omul, tată. M-am descoperit prin înger acum două mii de ani Fecioarei care avea să Mă ia în pântece de la Duhul Sfânt şi să Mă nască pe pământ şi să Mă facă cunoscut oamenilor, şi s-a dus trimisul Meu în Galileea, la Nazaret, şi a urat bucurie Fecioarei mama Mea şi i-a spus ei că Domnul este cu ea umplându-o de har şi de dar şi binecuvântând-o pe ea între femei, şi a mângâiat-o pe ea în tulburarea ei la vederea lui şi i-a zis ei: «Nu te teme, tu ai aflat har la Dumnezeu şi vei zămisli în sânul tău şi vei naşte fiu pe Iisus, Fiul Celui Preaînalt, Împărat veşnic peste casa lui Israel, pe tronul părintelui Său David», iar Fecioara s-a supus vestirii prin înger şi Dumnezeu a împlinit apoi lucrarea Sa aşa cum a făgăduit. O, aşa lucrează darul credinţei în cei hărăziţi de Dumnezeu credincioşi până la sfârşit, până peste toată împlinirea, şi nu tot aşa sunt cei ce se clatină în credinţă pentru tainele cele de sus cu oamenii pe pământ.


***

O, se stinge de peste tot pe pământ numele lui Dumnezeu ca să nu mai ştie, ca să nu mai vorbească de Dumnezeu oamenii, ca să nu mai vadă urmele Lui. Când şi-a pus de gând Caiafa să Mă piardă şi să fie el, numai el marele arhiereu, căci se temea de măreţia Mea între oameni, după ce el a înţeles că Eu sunt Hristosul, atunci mulţi mărturiseau despre Mine mincinos, dar mărturiile nu se potriveau ca să se poată găsi vină pentru răstignirea Mea. Se înmulţeau învinuirile şi învinuitorii, dar nici aşa mărturia lor nu era la fel, şi atunci arhiereul M-a întrebat: «Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc ei împotriva Ta? Eşti Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?». Atunci Eu l-am ajutat pe el să facă fapta răstignirii Mele, şi am zis: «Eu sunt, iar voi veţi vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii şi viind pe norii cerului», iar el, sfâşiindu-şi veşmintele, în nebunia lui ca să verse sângele Meu, a zis atunci: «Ce trebuinţă mai avem de martori? Iată-L, a hulit! Ce vi se pare?», şi toţi M-au osândit la moarte, dar mai întâi au început toţi să Mă scuipe şi să-Mi astupe faţa cu scuipături şi cu pumni şi au pus pe slugi să-Mi dea palme cu duiumul, iar Eu eram Hristosul, Fiul Celui binecuvântat, şi a plătit Caiafa preţul vânzării Mele, dar asta nu înseamnă că M-a cumpărat, şi iată, nimic nu câştigă cel ce dă preţul vânzării Mele, căci îl dă ca să Mă vândă, nu ca să Mă cumpere, nu ca să Mă câştige şi să-I fiu Eu lui câştig.

O, iată ce face mânia care se naşte de la dorul de a fi mai mare omul sau mai drept faţă de altul! Mânia în om este plată a greşalelor lui, şi vine în el ca pedeapsă pentru el, şi numai apoi vede el unde-l duce acest duh rău, care-i schimonoseşte faţa şi fapta, şi pe Dumnezeu Îl alungă departe, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima chiar şi în vremea când Mă mânii pentru îndreptarea vieţii omului îndărătnic faţă de mântuirea lui.


***

– În ziua întâi a săptămânii, noi, Doamne înviat, noi am venit la Tine, căci am privit şi am văzut unde Te-au pus după ce ai fost coborât de pe crucea răstignirii Tale. Pe când răsărea soarele, dis-de-dimineaţă am venit la Tine, şi ne gândeam pe cale cum să facem cu piatra răsturnată peste mormânt, mare foarte cum era. Îngerul Tău însă ne-a luat-o înainte şi a dat deoparte piatra, iar noi, intrând, l-am văzut aşezat în dreapta în hăinuţă albă şi ne-am înfricoşat la vederea lui, şi nu ştiam cum să găsim trupul Tău ca să-l înmiresmăm pentru înviere, o, Doamne, dar ne-a spus îngerul: «Nu vă înspăimântaţi, nu vă întristaţi! Iisus Cel răstignit nu mai este aici, a înviat, iar aici este locul unde a fost pus. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că Îl veţi vedea în Galileia, după cum El v-a spus». Ne-am cutremurat, şi ne temeam să spunem ceva cuiva, şi apoi Tu Te-ai arătat nouă înviat, şi ai stat cu ucenicii Tăi, şi până la înălţarea Ta în Tatăl le-ai dat lor dovada învierii Tale, şi în văzul nostru, al tuturor care am văzut, Te-ai dus apoi la cer.

S-a ridicat apoi duşmănie mare asupra învierii Tale, şi iarăşi Te-au ascuns sub lucrarea minciunii asupra Ta mai-marii poporului Israel, dând vina pe noi, cum că ucenicii Tăi Te-au furat din mormânt. Mare şi multă a fost lucrarea minciunii şi după ce ai înviat, aşa cum mare a fost ea şi înainte de a Te lăsa Tu în mâinile lor pentru ca să mori pentru noi, cei mult păcătoşi, Doamne. Diavolul l-a învăţat pe Iuda să creadă că nu-l iubeşti, şi aşa l-a tras pe el de partea potrivnicilor Tăi, Caiafa cu ai lui, şi a căzut Iuda în ameţeala iubirii de bani, pe care o avea în sânge, şi s-a dat el celor ce Te voiau pe Tine, şi cărora el s-a tot căinat cu rana inimii lui împotriva Ta, Doamne, şi n-a căpătat el nimic apoi de la ei, decât moartea Ta şi a lui. O, nimic nu capătă cel ce se caină cu nemulţumirea lui, decât clătinarea lui şi a celor cărora el se încredinţează, spre pieirea lor şi a lui.


***

Sunt Fiul Tatălui Savaot, sunt Domnul Iisus Hristos şi vin la tine cuvânt, poporul Meu. Am făcut în mijlocul tău izvorul Meu de cuvânt şi lângă el stau în sfat cu tine aşa cum am stat cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, când prin ea M-am vestit samarinenilor venit pe pământ în mijlocul lui Israel, aşa cum Duhul făgăduise prin prooroci despre Fiul lui Dumnezeu că va veni. Necredinţa lui Israel însă era mare, aşa cum toţi cei îngâmfaţi în duhul lor au parte de acest păcat ca plată a îngâmfării lor, şi nu M-a cunoscut Israel când am venit de la Tatăl la el acum două mii de ani, şi chiar dacă M-a cunoscut el pentru mărirea Mea cu care M-am descoperit lui, el s-a luptat împotriva Mea şi M-a pedepsit la răstignire, căci îngâmfarea lor întrece măsura şi n-au primit ei pe cei trimişi de la Tatăl la ei pentru luminarea lor cea de sus. O, n-am putut împlini cu ei Scripturile Mele, căci ei se ţineau cei drepţi, cei buni, dar am putut cu multul prin cei zdrobiţi de diavol, prin cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul, pe care-i curăţam şi-i vindecam şi le dădeam lor din viaţa Mea, şi ei se ridicau şi Mă mărturiseau Hristosul Tatălui, Mesia Cel vestit prin prooroci.

O, nu în zadar le-am spus Eu ucenicilor Mei să meargă să Mă vestească oilor pierdute din credinţă ale casei lui Israel, şi nu păgânilor şi nu samarinenilor. Păgânii şi samarinenii nu erau necredincioşi ca Israel, iar când M-am vestit Eu samarinencei la fântâna din Sihar, duhul ei cel bun M-a cunoscut, M-a crezut şi M-a mărturisit Hristos venit de la Tatăl pe pământ, şi iată, cu cei zdrobiţi de păcat şi de diavolul neputinţei peste oameni, cu aceia Mi-am deschis Eu izvorul de har şi am putut cu ei şi pentru ei pe pământ. O, aşa este şi azi. Nu pot să Mă apropii cu venirea Mea de azi de cei ce şi-au luat scaunele cele dintâi peste oameni, căci mai mult preţuieşte la ei slava lor cea de la oameni decât slava Mea cea de la Tatăl, cea din cer, şi nu de pe pământ.


***

Am venit de la Tatăl acum două mii de ani şi am împlinit atunci Scriptura Mielului Cel junghiat şi am plătit prin jertfa Mea dumnezeiască preţul vieţii omului, şi am socotit acest preţ de la Adam şi până la sfârşitul veacului omului, ca să aibă omul plătită de Mine arvuna mântuirii lui, a învierii lui prin învierea Mea cea dintre morţi. O, mai uşor a fost să-i scot din iad pe cei zdrobiţi sub el, decât pe cei ce M-au văzut pe pământ lucrând atât de mult, timp de cinci mii de ani şi mai bine faptele lui Dumnezeu între oameni.


***

Amin, amin zic vouă, celor ce aţi venit să beţi de la Mine cuvântul râului vieţii! Vă ies în cale şi vă spun că lucrarea Mea cea de azi este ca la începutul Meu pe pământ cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, pe care i-am luat dintre iudei şi i-am făcut fiii lui Dumnezeu, fraţii Mei, pe care-i învăţam de la Tatăl iubirea de Dumnezeu, şi apoi am aşezat cu ei biserica Mea cea adevărată, şi n-am întrebat pe mai-marii de atunci dacă-Mi dau voie să Mă aşez cu împărăţia Mea în cei credincioşi venirii Mele de atunci. Am lucrat atunci semne minunate ca şi pe vremea lui Moise, dar poporul Israel a rămas până azi împietrit pentru venirea Mea la el aşa cum era scris să vin. Eu însă M-am desăvârşit atunci prin moarte pe cruce şi prin înviere şi aşa M-am dovedit Dumnezeu venit la ei, şi apoi M-am tras iarăşi în Tatăl şi Mi-am lăsat pe pământ un popor mititel în Israel şi Mi-am prăsit prin el neamul creştinesc de atunci şi până azi.


***

Acum două mii de ani M-am făcut cunoscut Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum era scris să vin şi să plătesc cu viaţa Mea pusă pe cruce răscumpărarea omului căzut din rai şi din viaţă, şi M-au cunoscut cei bolnavi, dar cei sănătoşi n-au voit să se aplece. M-a cunoscut orbul cel din naştere orb, dar cei ce s-au născut cu ochi sănătoşi n-au voit să vadă ca să creadă că Eu sunt Hristosul Tatălui, trimisul Lui după om pe pământ. Am luat pământ cu mâna, scuipând în el ca să-l pot muia, ca să-l pot plămădi, şi am făcut din el ochi pentru cel ce s-a născut orb şi i-am pus lui ochi la locul lor şi l-am trimis apoi să-şi spele faţa şi pământul din jurul ochilor ca să vadă apoi limpede pe Dumnezeu şi pe oameni şi pe sine să se vadă, după o viaţă fără de vedere cum a trăit el până atunci. Le-ar fi fost de ajuns aceasta ca să creadă oamenii că Eu eram Dumnezeu venit la ei de la Tatăl, precum era scris să vină Mesia din cer pe pământ, dar ei erau deprinşi unii cu alţii între ei şi n-au voit să se deprindă cu Dumnezeu în mijlocul lor, şi M-au stârpit apoi, iar Eu M-am întors apoi iarăşi întru Tatăl şi M-am întors suspinând şi aşteptând de atunci şi până azi. Aştept şi iar aştept. Îl aştept pe om să Mă cunoască în lucrările Mele şi îl rog să deschidă ochii şi să vadă. Pot Eu să-i deschid lui ochii, aşa cum şi fac de atâtea ori cu omul, dar îl rog pe el să şi-i deschidă, ca să nu-l doară dacă umblu Eu la el şi la îndărătnicia lui şi la nevederea atât de bolnavă a trupului şi a sufletului şi a duhului lui.


***

Când era aproape lângă ucenicii Mei încercarea credinţei lor, după ce Eu le-am spus că toţi se vor sminti întru Mine în noaptea aceea de încercare, Iuda a plecat dintre ucenici şi a pierdut harul de ucenic dacă a plecat. Încă de când a început să Mă urască din pricina invidiei pe ceilalţi ucenici, el şi-a pierdut harul de ucenic, iar din această pildă rea n-au învăţat toţi creştinii Mei ca să nu cadă ei în acest păcat, iar cine n-a învăţat, a plecat dintre fraţi, căci numai cei ce au făcut în ascuns îndoieli şi clătinări prin unire cu cei îndoielnici, cu cei clevetitori şi defăimători de fraţi, numai aceia s-au tras din bărcuţa salvării, şi au păţit aceştia ca ucenicul care şi-a pierdut botezul numai pentru că a ascultat vorbire împotriva lui Dumnezeu.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Savaot şi sunt din Tatăl mai înainte de vecii şi sunt cuvântul Lui şi sunt cuvântul cerului pe pământ, aşa cum şi omul este cuvântul său peste toate câte el face şi grăieşte. M-a trimis Tatăl acum două mii de ani să iau trup din om pe pământ, şi Mi-am luat, şi de la pruncie şi până la vremea crucii Mele, pe care Mi-a făcut-o poporul iudeu ca să Mă stârpească prin ea de pe pământ, Eu am fost ascultător mamei Mele Fecioara, aşa cum ascultam de Tatăl Meu în cer, şi pe pământ apoi, şi lucrarea Mea a fost ascultarea, iar când pe cruce a venit vremea să Mă dau, tot pentru ca să ascult am făcut aceasta, că Mă vestise duhul proorocilor să împlinesc aceasta după ce vin cu trup de om pe pământ, luat din Dumnezeu şi din om. O, tot din ascultare de Tatăl Mi-am cules şi ucenicii când i-am ales dintre oameni ca să-i fac ai Mei şi să umblu cu ei pe pământ şi să fie ei martorii Mei, martorii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu lucrează fără martori lucrarea Sa.


***

Cu glas de Duh Sfânt cobor în cartea Mea din zilele acestea şi praznic de cuvânt Mă fac în amintirea zilei celei de acum două mii de ani, când după ce pic cu pic le-am desluşit ucenicilor Mei că Eu sunt Hristosul Tatălui, i-am luat pe trei din ei mai întăriţi în înţelepciunea tainelor şi M-am suit pe munte cu ei şi Mi-am lăsat descoperită slava Mea cea nevăzută, şi dincolo de cele ce se văd cu ochii omului au văzut ei în ziua aceea, căci li s-au deschis ochii, aşa cum Eu am lăsat o clipă să fie ei pentru ca să mărturisească ei celorlalţi ucenici, şi din unii în alţii până azi să poată spune cei credincioşi adevărul cel despre Iisus Hristos, despre Care Tatăl a grăit din nori în ziua aceea peste cei trei ucenici ai Mei glas adeveritor şi a spus: «El este Fiul Meu Cel preaiubit, întru Care Eu am binevoit, pe El să-L ascultaţi!». Amin.


***

omul nu poate să se dovedească om adevărat, fiindcă trupul îl biruieşte mereu, mereu pe el, şi se măreşte omul pe sine prin aceasta apoi, chiar dacă nu găseşte de la om mărire pentru el. O, altfel a fost când mărirea Mea s-a dovedit pe pământ, când faţa Mea a strălucit scăldată în lumină înaintea ucenicilor Mei pe muntele cel schimbat o clipă în slava lui Dumnezeu de peste el. O, altfel a fost cu Mine, căci pe Mine nu Eu M-am mărit, ci Tatăl, din nori a făcut aceasta Tatăl şi a arătat apostolilor Mei mărirea Mea în clipa când El a rostit din văzduh şi a zis: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit, pe El să-L ascultaţi!», şi în clipa aceea S-a slăvit Tatăl în Mine şi a dat pe afară slava Domnului, albă ca zăpada peste trupul Meu şi peste veşmântul Meu, şi au mărturisit apoi ucenicii Mei slava Mea, şi iată, Eu nu Mă slăvesc singur, ci Tatăl face aceasta întru Mine şi peste Mine, iar omul este mincinos când se slăveşte pe sine, căci am spus că omul îşi ia mângâierea de la păcat.


***

Cu duh de sărbătoare cerească şi cu iubire plină de milă Eu, Domnul Iisus Hristos, iarăşi Mă fac cuvânt în cartea Mea cea de azi, căci omul are nevoie de Dumnezeu atât cât el nu pricepe aceasta, dar Mie Îmi este milă de om şi grăiesc ca să Mă audă omul, căci unde sunt Eu, el nu poate veni ca să Mă audă, fiindcă omul este din cele de jos, iar Eu sunt din cele de sus, aşa cum am spus Eu la prima Mea venire în mijlocul poporului la care am venit atunci, şi le spuneam lor: «Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta; voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus, iar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre». Le-am spus aceasta pentru că necredinţa îi aduce pagubă omului şi pe pământ, şi în cer apoi, şi îi îndemnam pe oameni să-Mi urmeze Mie ca să aibă lumina vieţii, ca să aibă adevăr viaţa lor. Ei însă se luau după semeţia lor şi spuneau că nu este adevărată mărturia Mea dacă Eu Însumi mărturisesc despre Mine. O, la ce le-a folosit dacă au spus aşa? Au murit în păcatele lor, că n-au voit să Mă cunoască şi să le fac vindecarea, şi le spuneam lor: «Voi judecaţi după trup, Eu nu judec pe nimeni, şi chiar dacă Eu judec, e adevărată judecata Mea, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl, Care Mă trimite pe Mine la voi, şi este scris la voi că mărturia a doi martori este adevărată, şi Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Cel ce M-a trimis pe Mine: Tatăl, şi voi nu Mă ştiţi nici pe Mine, nici pe Tatăl şi nu ştiţi de unde vin şi unde Mă duc, că voi judecaţi după trup şi nu Mă cunoaşteţi, că dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl, şi Eu Mă duc şi Mă veţi căuta, şi unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni, şi v-am spus vouă că veţi muri în păcatele voastre dacă nu credeţi că Eu sunt, căci oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac, pe când Fiul rămâne în veac, şi dacă Fiul vă va libera, liberi veţi fi într-adevăr».

O, Eu le desluşeam lor toate şi le despecetluiam din Scripturi taine de nepătruns de mintea lor cea de jos, ca să-i fac să Mă creadă şi să le iert cumva necredinţa lor,


***

M-a pus Tatăl prin trimitere la tine sămânţă din cer în tine ca să crească ea în pântecele tău fecioresc şi să Mă nasc din tine copil mic, şi din trupul şi sângele tău M-am întocmit trup, mamă, şi mare este taina ta cu Mine şi taina Mea cu tine pe pământ şi în cer, dar n-are omul minte să coboare cu ea şi să înţeleagă pe cele de sus prin umilinţa duhului lui, mamă, şi nu cunoaşte omul cerul de pe pământ, şi nici cerul cel de sus nu-l cunoaşte omul, căci omul se hrăneşte numai cu pâine, sărăcuţul de el, şi nu ştie de hrana cea îngerească, de cuvântul care iese din gura Mea, de tot cuvântul care vine de la Dumnezeu ca să se hrănească oamenii cu el aşa cum îngerii şi sfinţii se hrănesc, mamă.


***

Mă doare de cei atât de bolnavi, dar n-am cum să-i vindec, aşa cum nici pe Iuda nu l-am putut vindeca după ce duhul rău a venit la el cu arătare nălucitoare şi i-a spus lui că Iisus Hristos nu-l iubeşte pe el şi că numai pe ceilalţi ucenici îi iubeşte Domnul, şi n-am putut să Mă mai apropii de inima lui apoi, căci sămânţa urii şi-a făcut în el lucrarea şi l-a întunecat de tot, şi M-a urât el apoi, din pricina întunericului din el, căci scris este: «cel ce urăşte pe fratele său, este în întuneric», şi iată ce face lipsa iubirii din inima omului! Când iubirea nu-şi arată roadele ei în om şi din om, zadarnic ar mai spune omul că are iubire, şi mai ales când roadele urii şi ale răutăţii inimii sunt lucrate de om şi se învederează la lumină.


***

O, multe se mai iveau şi în vremea când Fiul meu cu ucenicii Săi lucra cu ei şi peste ei aşezare ca în cer, înţelepciune ca în cer, căci dădeau şi ei din duhul lor să pună, dar Domnul, Fiul meu, le dădea lor cuvânt şi pildă de cuvânt pentru slujire cu umilinţă şi cu aplecare şi cu ascultare, căci duhul rău aşteaptă treaz mereu să găsească şi el cumva prilej în mintea omului, în dorirea omului, în vederea omului pentru lucrarea cea dintre fraţi.


***

O, prin credinţă mare mama Mea Fecioara M-a luat în pântecele ei cel fecioresc şi M-a dat apoi Prunc dumnezeiesc neamului iudeu, neamul care nu M-a primit şi care s-a temut de venirea Mea pe pământ, şi şi-a păstrat el scaunul de domnie peste pământ până azi, iar pe Mine M-a lăsat cerului, dar iată, cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul Îmi este aşternut şi nu ştiu cei necredincioşi adevărul acesta, o, nu ştiu ei ce fac când dau să stârpească urma Mea de pe pământ.


***

O, slavă naşterii Mele din trupul tău cel fecioresc, mama Mea Fecioară! Ce frumoasă, o, ce frumoasă a fost peste tine vestirea îngerului când prin el te-am peţit să-Mi fii aleasă, să-Mi fii cărare, mamă! Intrând îngerul la tine pe când erai în casa lui Iosif, fiul lui David, ţi-a urat el ţie bucurie şi te-a numit plină de dar, plină de Mine, mamă, şi ţi-a zis: «Domnul este cu tine, şi tu eşti binecuvântată între femei. Nu te teme, nu te tulbura de cuvântul vestirii mele. Tu vei zămisli acum în sânul tău şi vei naşte fiu pe Iisus, şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema El şi va fi mare şi va sta pe tronul lui David şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit peste casa lui Israel, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă», iar tu i-ai răspuns îngerului şi ai zis: «Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!». Atunci Eu prin credinţa ta M-am însămânţat în sânul tău şi M-am întrupat Prunc şi M-am născut pe pământ, şi au venit la ieslea naşterii Mele păstori şi magi şi au cântat pe pământ în noaptea aceea îngerii din cer şi M-au vestit născut, şi apoi păstorii au spus cum au venit după vestea îngerilor şi M-au văzut cu tine, mamă, culcat în iesle lângă vite, aşa cum am binevoit Eu să Mă nasc pe pământ Împărat al făpturii, umil şi străin de cele ale oamenilor, dar plin de duh şi de har şi de cuvânt de facere a omului, căci am crescut şi M-a slăvit Tatăl cu slava Mea cea de la El, care nu este ca aceea de la oameni, ci este din duhul umilinţei, mamă, duh care l-ar face pe orice om să se nască din Dumnezeu, aşa cum Eu M-am născut din tine Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, căci tu, mamă, te-ai făcut pentru Mine cer şi pământ, cer nou şi pământ nou din om întocmite, aşa cum voiesc Eu să lucrez această Scriptură cu cei credincioşi împlinită, credincioşi cum ai fost tu şi să pot Eu lucra acum pe pământ naşterea cuvântului Meu prin ei, toiagul Meu de fier, cu care-Mi zdrobesc vrăjmaşii venirii Mele şi zidesc în locul lor un neam credincios pe calea Mea de venire, căci cuvântul Îmi este calea, iar Eu sunt calea lui, mamă, şi am fii credincioşi, care Mă ţin în sânul lor cu credinţă şi Mă ajută când vin cuvânt pe pământ în cartea Mea cea de azi între oameni, acum, o, mama Mea!


***

O, fiule, l-a aşezat Domnul pe pământ odată cu Mine pe Ioan Botezătorul. Mai puţin de două sute de zile au fost între el şi Mine pentru naşterea noastră pe pământ. Prigoana lui Irod i-a despărţit pe ei, şi spun aici despre Zaharia şi Elisabeta, părinţii după trup ai lui Ioan, şi despre el, fiul cel ieşit de la ei. Am fost din pruncie prigoniţi de regele Irod, care a trimis slugi crude să ucidă pruncii, ca să ne ucidă pe noi între ei. Tatăl însă nu ne aşezase pe pământ pentru Irod, ci pentru El ne adusese, şi ne-a pus atunci sub pază. Eu am fost dus de părinţi în Egipt, iar el a plecat în munţi cu Elisabeta, mama sa, şi acolo a rămas până la arătarea la Iordan. Când ucigaşii trimişi de Irod fugind după ei i-au prins în munţi, rugăciunea mamei lui a desfăcut în două un munte şi i-a primit pe ei muntele şi i-a ocrotit de moartea cea de la Irod, şi apoi, după câteva zile, a fost luată între sfinţi Elisabeta, iar copilul Ioan a rămas în munţi prunc mic, crescând el apoi până la vârsta de bărbat desăvârşit, când a coborât şi s-a arătat la Iordan. O, cine l-a îngrijit pe el? Cine l-a învăţat să vorbească limba neamului său? Nimeni nu l-a mângâiat, nimeni nu l-a îmbăiat, nimeni nu i-a dat să mănânce, nimeni nu i-a făcut hăinuţe sau săndăluţe, nimeni nu l-a vindecat de răni şi de sărăcie pe acest copil orfan pe pământ. După ce el s-a arătat oamenilor, nu l-a auzit nimeni plângându-şi viaţa sau nemulţumindu-se sub sarcina vieţii, dar a fost drept cu Domnul, pe Care Irod Îl necinstea prea mult din pricina multei lui odihne pe tron de rege, de unde îndemna poporul la viaţă cu slăbiciuni pentru viaţa lui cea fără de stăpân peste ea. S-a dus Ioan în calea lui Irod şi i-a spus să nu lucreze regele acesta ceea ce nu-i este îngăduit lui din partea lui Dumnezeu, dar n-a luat aminte Irod, cel ameţit de păcat şi de vin, şi l-a băgat el atunci pe Ioan la întuneric, la temniţă, luându-l dinaintea oamenilor, după ce pe mulţi i-a botezat el şi i-a dat lui Dumnezeu pentru botezul cel cu Duhul Sfânt apoi.

A fost Ioan om care să nu merite nimic din ceea ce au oamenii în viaţă şi îşi iau de la viaţă pe pământ? El a fost pustnic cu viaţa şi locuia în pustie cu îngerii lui Dumnezeu în inima muntelui care s-a desfăcut ca să-l primească şi să-l ocrotească de prigoana lui Irod. N-a avut parte nici de mamă, nici de tată ca să-l îngrijească şi să-l crească şi să-l mângâie pe el, căci şi mama, şi tatăl lui au fost jertfiţi atunci lui Dumnezeu, ea între munţi, puţine zile după ce a ajuns în pustie cu fiul său mic, iar Zaharia, tatăl lui, răpus între templu şi altar de către ucigaşii regelui Irod. Pustiul i-a fost lui Ioan mamă şi tată şi tot ce a trebuit să aibă ca să crească el pentru Dumnezeu pe pământ, până ce s-a arătat la Iordan plin de har, plin de Dumnezeu, plin de cuvânt şi de duhul proorociei şi al înţelepciunii cea pentru oameni şi a cunoaşterii oamenilor şi al faptelor lor. Iată tablou de sfinţenie a vieţii pe pământ în om: Ioan Botezătorul.

O, uită-te la Ioan, poporul Meu cel crescut acum cu cuvântul Meu ca şi Ioan în pustie, tată! Cuvântul Meu de peste el l-a crescut pe el în pustiu, în raiul lui pustiu de oameni. Cuvântul Meu de peste el l-a învăţat să vorbească şi să se înţelepţească. Eu l-am învăţat pe el să vorbească. Cuvântul Meu a fost mereu, mereu deasupra lui şi l-a ţinut de mânuţă ca un tată, aşa cum ar fi fost să fac şi cu Adam în rai, dar Adam nu s-a născut, iar Ioan s-a născut şi a fost prunc şi a ascultat şi apoi a crescut cât Adam după numărul de ani, după mărimea omului de treizeci de ani împliniţi, căci Adam a fost făcut de mâna Mea cât omul cel ce are vârsta de treizeci de ani, atât cât a avut Ioan anii lui pe pământ şi atât am avut şi Eu, Domnul, când am început să Mă vestesc Eu Însumi Mesia venit de la Tatăl, din Fecioară născut între oameni, aşa cum a fost proorocia, şi apoi după patruzeci şi două de luni de vestire a împărăţiei cerurilor pe pământ M-am lăsat spre jertfă sub mâna omului vrăjmaş de Dumnezeu şi plin de sine înaintea oamenilor, ca să poată el împlini Scriptura răstignirii, şi a învierii Mele dintre cei morţi.

Iată cum este răbdarea sfinţilor, dar omul nu dă să vadă şi să înveţe aşa. Eu şi cu Ioan Botezătorul am arătat înaintea Tatălui ascultare şi supunere, iar oamenilor le-am arătat răbdarea sfinţilor. Eu şi cu Ioan suntem modelul după care ar fi să-şi trăiască omul viaţa pe pământ. Amin.


***

Pun masă de cuvânt în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu mângâietor, şi cu praznic de Florii stau la masă cu tine, Ierusalime nou, cetatea Mea cea de azi în mijlocul neamului român! Îmi amintesc cu tine despre ziua cea măreaţă când Tatăl M-a preamărit în mijlocul oamenilor mai înainte de patima Mea după ce Eu l-am sculat pe Lazăr din mormânt şi când norod mare Mi-a ieşit înainte pentru că auzise de minunea aceasta şi când fariseii şi cărturarii îşi ziceau între ei: «Vedeţi că n-aveţi nici un spor, că iată, lumea cum s-a dus după El!». Toţi cei care veniseră la praznic să se închine voiau să Mă vadă, iar Eu le-am spus lor: «A venit ceasul să Se preamărească Fiul Omului. Dacă-Mi slujeşte cineva, să vină după Mine, şi unde sunt Eu acolo va fi şi slujitorul Meu. Părinte, preamăreşte numele Tău! „L-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări“, venit-a glasul din cer».


***

Mă doare durerea Ta, căci Eu sunt în Tine, iar Tu în Mine eşti, Fiule scump al Meu, dar durerea Noastră e plină de răbdare, e plină de iubire şi e suspinul Nostru după om, tată. Mă uit acum la ziua cea pomenită azi când Îţi cântau mulţi Osana, tăind ramuri din copaci şi aşternându-Ţi-le în cale şi când s-a cutremurat cetatea Ierusalimului, zicând: «Cine este Acesta?», şi mulţi ziceau: «Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileei», şi au venit la Tine orbi şi şchiopi şi i-ai făcut sănătoşi în clipa aceea, dar s-au întristat şi s-au mâniat pe Tine arhiereii şi cărturarii pentru aceste minuni şi pentru copiii care strigau cântându-Ţi în templu Osana. O, ce blând ai spus lor când ei au zis: «Auziţi ce zic aceştia?», iar Tu le-ai spus: «Au niciodată n-aţi citit în prooroci că din gura copiilor şi a celor ce sug a pregătit Domnul laudă Lui?». O, ce zi măreaţă în Ierusalim a fost atunci pentru cei cu inimă dulce şi mare, şi ce mânie a stârnit ea în inimile celor ce nu Te-au primit de la Mine trimis la ei, Fiule scump al Meu! Te-au răstignit aceştia apoi, dar, vai, n-au ştiut ei că o mai mare slavă va străluci înaintea lor prin Tine, căci lumina învierii Tale i-a judecat apoi pe ei, i-a biruit pe toţi, iar ei au rămas neputincioşi sub vină mare, dar ai fost milostiv cu ei pe cruce şi M-ai rugat să-i iert căci ei nu ştiu ce fac. O, ce mare iubire le-ai dat Tu lor când Mi-ai spus să-i iert pe ei! O, ce mare este iubirea Ta, Fiule scump al Meu! Să nu uite omul iubirea Ta de pe cruce, tată, şi să nu-şi piardă nădejdea cel păcătos, ci să se întoarcă şi să fie viu, căci Tu ai murit pentru fiecare păcătos ca să fie el viu prin întoarcerea lui la Tine, la mila Ta cea pentru omul păcătos, tată.


***

După opt zile de la duminica învierii Mele am intrat la ucenicii Mei cei încuiaţi de teama iudeilor cei răzvrătiţi pe ei pentru învierea Mea dintre cei morţi, şi care au fost învinuiţi de iudei că M-au furat ei din mormânt. Eu însă am stat în mijlocul lor şi le-am spus şi iar le-am spus: «Pace vouă, ucenici!», le-am spus aşa că erau zdruncinaţi şi am dat să-i liniştesc şi să-i încurajez, şi le-am zis lor: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi», şi am suflat apoi şi le-am zis: «Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate, cărora le veţi ţine vor fi ţinute». Aşa am lucrat Eu dacă Tatăl M-a trimis, şi aşa trebuia să facă şi ei prin trimiterea Mea de peste ei, iar ei aşa au lucrat, precum Eu le-am spus lor.


***

Fapte mari, venite cu Mine din cer de la Tatăl ca să le săvârşesc pe pământ în mijlocul oamenilor, aşa am lucrat când am venit din cer pe pământ şi M-am făcut om, născut din Fecioară mamă, şi am crescut apoi până la vârsta de treizeci de ani a omului şi M-am vestit apoi prin semne mari Dumnezeu din Dumnezeu în mijlocul lui Israel, şi M-a răstignit apoi pe cruce poporul Israel, dar Eu, Dumnezeu adevărat cum eram, venit din cer, M-am ridicat viu dintre cei morţi în dimineaţa celei de a treia zi de după ziua răstignirii Mele şi am stat în mijlocul ucenicilor Mei şi M-am mărturisit lor că am înviat, şi mai ales că Eu sunt le-am arătat, căci am luat degetul lui Toma, stând el între ucenicii Mei după opt zile de la învierea Mea, şi am spus: «Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci fii credincios», şi M-a mărturisit el atunci şi a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!», şi iar i-am zis lui: «Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiţi, o, fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!».

Eu când am intrat după învierea Mea în mijlocul ucenicilor Mei şi le-am zis lor: «Pace vouă!», le-am arătat lor mâinile şi coasta, iar ei, văzând că Eu sunt, s-au bucurat, şi iarăşi le-am zis lor: «Pace vouă!», şi i-am trimis pe ei precum M-a trimis pe Mine Tatăl, i-am trimis peste pământ la oameni pentru mărturia Mea.


***

E zi de aducere aminte a întâlnirii Mele cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, zi despre care ucenicii Mei au lăsat scris în Evanghelia Mea cea de atunci. O, e zi cu dar de credinţă în ea şi cu putere de pocăinţă şi cu izvor de dor după Dumnezeu apoi, că mare a fost lucrarea Mea atunci pe pământ! M-am oprit la fântâna din Sihar, oraş samarinean. Plecasem din Iudeea spre Galileea, căci aveam de vindecat pe cineva de neam mare în Cana Galileii, aveam să aşez încă un semn pentru credinţa celor din Cana, care Mi-au văzut la Ierusalim măreţia Mea venind la praznic, şi M-am dus la ei, căci în Iudeea, patria Mea, nu dădea să Mă creadă cineva, şi am spus că proorocul nu este cinstit în patria lui, şi M-au primit şi M-au crezut samarinenii şi galileenii şi M-au luat în casa lor şi Mi-au dat mângâiere, iar Eu le-am plătit lor cu iertarea păcatelor lor şi cu vindecare şi le-am dat apoi lucrarea credinţei, mărturisirea Mea peste pământ la cei mici şi la cei mari, până la cei ce stăteau pe scaune mari peste mulţimi, ca să le dea lor vestea despre Mesia, trimisul Cel de la Tatăl pe pământ în vremea aceea, aşa cum era scris în prooroci despre venirea Mea.

M-am dus din Iudeea spre Galileea din pricina zarvei fariseilor asupra Mea şi, trecând prin oraşul Sihar, am stat pentru odihnit la fântâna lui Israel, şi i-am cerut samarinencei care venise să scoată apă şi i-am zis: «Dă-Mi să beau!», căci eram ostenit, dar văzându-Mă ea iudeu după port, s-a umilit înaintea Mea, ştiind că iudeii nu se îngăduiesc cu samarinenii, şi, grăind Eu cu ea ca să vadă ea în Mine pe Dumnezeu, Mi-a zis apoi: «Doamne, Tu eşti prooroc. Ştiu că vine Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi Acela ne va spune nouă toate!», şi i-am spus ei: «Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine!», şi Mi-a lăsat ea găleata cu apă şi s-a dus în cetate să le spună la toţi să vină să Mă vadă, să-L vadă pe Mesia, şi au venit, iar Eu n-am mai avut apoi răgaz să mănânc cele aduse de ucenici spre hrană, căci aveam să fac voia Tatălui, Care M-a trimis să săvârşesc lucrul Lui, şi le-am spus ucenicilor: «Iată secerişul, iar cel ce seamănă primeşte plată şi adună roade întru viaţa de veci, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră», iar cei mulţi din Samaria au spus şi ei: «Noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii», şi au auzit aceasta ucenicii Mei.


***

Cei plini de semeţie şi de măreţie trecătoare şi de scaune înalte în Israel, făceau aceştia tot ce puteau ca să Mă urască mulţi în Iudeea, dar femeia samarineancă, cea cu care am vorbit la fântâna lui Israel, a făcut aceasta tot ce-a putut ca să Mă iubească samarinenii, ba ea a şi murit apoi pentru dragostea Mea. Avea ea destule păcate, dar n-avea duhul semeţiei această femeie, căci păcatele o mustrau în ea însăşi, chiar dacă nu avea ea putere asupra lor ca să le stea împotrivă în însuşi trupul ei, căci sarcina păcatelor este grea, şi de aceea omul are teamă în el, dar cine să-i spună lui aceasta şi să-i dea dezrobirea? Cei ce s-au smintit întru Mine în Iudeea, aşa au voit ei să facă dacă nu s-au uitat la păcatele lor aşa cum a făcut femeia samarineancă la întâlnirea ei cu Mine, dar cine să le spună celor semeţi păcatul semeţiei lor?


***

O, aşa făceau cu Mine fariseii din vremea Mea. Numai şi numai vină căutau să-Mi găsească în tot ceea ce Eu am lucrat atâta de slăvit în mijlocul lor ca să-Mi dovedesc dumnezeirea şi ca să creadă ei în trimisul Tatălui la ei. Ei însă se bucurau ca să fiu Eu vinovat prin tot ceea ce făceam, ca ei să fie luaţi în seamă mai-mari peste oameni, ca drepţi lui Dumnezeu.


***

M-a trimis Tatăl din cer pe pământ acum două mii de ani şi Mi-a pus prin înger numele Iisus Hristos şi M-am făcut atunci Fiul Omului şi i-am arătat omului cum să fie el fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ajungă el apoi la Tatăl lui, la Tatăl Meu, de unde Eu am venit pe pământ ca să-i trag pe toţi la Tatăl, iar dacă nu-i trag pe toţi e pentru că nu vrea omul să înveţe şi să cunoască el de la Mine calea spre Tatăl, de la Mine, Fiul Tatălui Savaot, Care S-a arătat oamenilor plin de har şi de adevăr şi plin de milă pentru cei ce rătăcesc fără Dumnezeu, fără stăpân peste ei şi peste viaţa lor, peste pacea lor, ca să aibă omul pace şi alin să aibă el, şi nu durere şi nu loviri să aibă.


***

Mi-am făcut cale măreaţă între Mine şi om, între cer şi pământ. Acum două mii de ani s-a născut între oameni pe pământ mama Mea Fecioara, care din fecioria ei M-a născut după ce M-a primit de la Tatăl prin înger vestitor şi dăruitor de Fiu Dumnezeiesc în trupul ei cel fecioresc şi veşnic fecioresc. Măreaţă Mi-a fost calea venirii Mele de la Tatăl la om, din cer pe pământ, că a venit de la Tatăl darul credinţei sfinte peste pământ în zilele acelea şi s-a aşezat prin descoperire cerească peste neamul lui Israel, peste o familie mare şi sfântă şi cunoscătoare de Dumnezeu şi de nădejdea care avea să vină de la Dumnezeu, aşa cum Duhul Domnului a vestit prin prooroci, căci din seminţia lui Iuda a mers din unul în altul până la neamul lui Matan familia din care s-a născut apoi mama Mea Fecioara şi tot neamul care a lucrat în mijlocul lui taina naşterii Mele şi înfăptuirea ei, rudenia cea bine închegată şi bine legată prin încheieturile ei pentru ca să-Mi fie cale a venirii Mele apoi şi a vestirii Mele între oameni.

O, mamă Fecioară, o, mama Mea, e mare sărbătoarea cea de azi, e mare, mamă, e sărbătoare de mântuire, mamă! Ai răsărit în ziua aceasta mlădiţă sfântă şi binecuvântată, din neamul lui Iuda înaintea Mea, o, mamă. Erai calea prin care Eu aveam să vin de la Tatăl pe pământ. Mama ta şi bunica Mea cea după trup, Ana, din fiicele lui Matan, ţi-a dat trup în zilele acelea, te-a născut pe tine pe pământ, mama Mea, şi tot din această familie de rudenie s-a născut neamul care a lucrat şi a împlinit şi a slujit tainei naşterii Mele apoi. O, măreaţă a fost credinţa acestei familii mari cu harul şi cu credinţa, mamă, şi a putut Tatăl împlini în mijlocul ei taina cea din veac ascunsă, mamă! Toţi sunt acum cu Mine şi cu tine în cer, toţi au lucrat şi toţi au suferit pentru tine şi pentru Mine şi suntem toţi acum lângă Tatăl, odihnindu-Ne de truda cea de atunci, dar suferind de pe pământ aşteptări şi dureri, mamă.


***

O, măreaţă a fost pentru cer ziua naşterii mele din cea stearpă şi fără de copii, mama mea, Ana, fiica lui Matan! Am intrat apoi de pruncă în casa Domnului ca să cresc pentru Tine, numai pentru Tine, Doamne Mântuitor, şi toată rudenia mea cea după trup purta taina mea şi a Ta în mijlocul ei, căci aşa a lucrat Dumnezeu atunci şi aşa a binecuvântat să fie. Vremea mântuirii era vremea aceea, dar Israel n-a voit să se trezească din somn, iar Noi am purtat atunci durere mare, durere până la învierea Ta, Doamne, când Israel şi-a văzut necredinţa şi roadele ei.


***

Binecuvântată să fie în cer şi pe pământ lucrarea cuvântului Meu din ziua aceasta de praznic sfânt, praznicul Crucii, pe care Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am dat să fiu aşezat şi bătut în cuie pe ea ca să dau pildă tuturor, pildă de Păstor adevărat şi de oaie bineplăcută lui Dumnezeu, căci ca Păstor adevărat Mi-am pus viaţa pentru oile Mele, iar ca oaie am fost cuminte pentru jertfă şi nu Mi-am deschis gura şi nu M-am zbătut înaintea celor ce M-au dat spre jertfire, căci Eu eram născut din Duhul Sfânt, din Care am luat trup, iar acum două mii de ani am spus că cel ce este născut din trup, trup este, iar cel ce este născut din duh, duh este, şi am spus că omul trebuie să se nască de sus. Amin.


***

Sărbătoarea naşterii Mele e dulce în cer, e slavă dulce, iar Eu Mă mângâi în mijlocul ei, căci am durere, iar durerea aşteaptă mângâiere. Mama Mea Fecioara aduce înaintea cerului şi a pământului ziua ei şi a Mea de acum două mii de ani când îngerii vesteau pe pământ venirea Mea, naşterea Mea, prunc mic, adăpostit într-o iesle caldă, unde Eu am găsit iubire şi primire pentru venirea Mea atunci, şi a fost aşa naşterea Mea ca să fie ea de pildă şi de răspuns peste timp că atât de puţin Mă primeşte omul să fiu cu el şi să stau cu el, să fiu primit în casa lui şi în viaţa lui, că Dumnezeu stă şi aşteaptă îndelung la inima fiecărui om şi la fapta fiecărei inimi care nu se îndură să-I dea Domnului din ea sau să ia de la Domnul pentru ea, căci dorul Meu cel pentru om este sfinţenia lui şi raiul cel ceresc, iar inima şi ochii lui sunt departe de voia Mea cea pentru el.


***

Naşterea Mea din fecioară M-a adus oamenilor pe pământ, iar Eu am crescut sub dulcele duh al ascultării şi M-a făcut Tatăl Meu dulce păstor de suflete şi am iubit aceasta, căci M-am născut pe pământ între oameni ca să le fiu lor Păstor şi dulce Păstor. Am început pe pământ cu naşterea, şi mare este taina aceasta pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu şi se dau Lui, şi am mers apoi cu creşterea şi cu dulcea ascultare cea pentru creştere, şi, iarăşi, mare este şi aceasta a doua taină şi lucrare a ei, iar apoi am păstorit, mergând din loc în loc, după ce mai întâi Mi-a descoperit Tatăl să-Mi aleg pe cei doisprezece ucenici ca să merg alături cu ei, şi încă şaptezeci de ucenici care să meargă înaintea Noastră şi să vestească între oameni vestea împărăţiei cerurilor, venirea Mea cu ea, şi M-am desăvârşit cu ea pe pământ, că Mă aşezam în oameni cu ea, în inimile celor ce auzeau cuvântul Meu cel plin de Duhul Sfânt, şi învăţam pe oameni să se boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi s-a vestit atunci prin păstorirea Mea numele lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar Eu eram Cuvântul şi am unit începutul şi sfârşitul, căci la început tot Eu eram Cuvântul, şi Dumnezeu era Cuvântul, precum este scris.


***

— O, Tu eşti Calea, Tu eşti uşa, Fiule Emanuel, copilul meu Cel în Betleem venit de la Tatăl şi născut prin trupul meu cel fecioresc. Tu eşti uşa, şi ai intrat în trupul meu fără să-Ţi trebuiască intrare, decât voia mea ai cerut ca să intri şi ca să creşti Prunc pentru născut şi ca să ieşi apoi, şi s-a numit aceasta naşterea Ta, căci ai stat în pântecele meu cel atât de încăpător atunci pentru naşterea Ta Prunc mic, Mieluţ mic, căci pentru ca să fii Mieluţ Te-ai născut. Tu eşti uşa, şi ai intrat în pântecele meu prin inimioara mea cea plină de credinţă, şi tot aşa ai şi ieşit şi Te-ai arătat şi Te-ai desăvârşit Dumnezeu adevărat. Ai folosit carnea şi sângele meu numai ca să-i arăţi omului că l-ai făcut pe el după chipul şi asemănarea Ta, căci ai crescut după ce Te-ai născut şi Te-ai arătat oamenilor după măsura cu care l-ai zidit pe Adam la început. Te-ai folosit de trupul şi sângele meu ca să Te naşti din trup omenesc şi să poţi veni pe calea aceasta pe care omul a ales-o, dar nu eu Te-am născut, ci Tu Te-ai născut din trupul meu când ai luat fiinţă din fiinţa mea. Eu n-am născut aşa cum naşte femeia pe pământ, ci doar Te-am găzduit în pântecele meu cu lucrarea Ta de naştere, şi ai fost Unul Născut din Tatăl şi din trupul meu apoi, căci numai Tu Te-ai născut aşa, şi n-ai stricat nimic din trupul meu, iar eu am rămas aşa cum eram şi până ca Tu să sălăşluieşti în mine pentru naşterea Ta.

Nu se poate aduce grai despre taina naşterii Tale între oameni şi între copii, Fiule Doamne, căci Tu ai fost Dumnezeu adevărat şi până să Te arăţi Prunc născut, şi Tu eşti fără de început şi fără de sfârşit, şi nu este pe pământ cineva cu care să putem grăi Noi, cei din cer despre această taină, şi de aceea nu este înţelepciunea cea sfântă în om pentru taina aceasta, iar ucenicii Tăi au spus apoi şi au mărturisit despre Tine că Tu pentru oameni Te-ai coborât din cer şi Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi Te-ai făcut Om. O, ce fericire ar fi pe Noi să se poată grăi între pământ şi cer tot adâncul cel de la Dumnezeu al tainei naşterii Tale! Tu Însuţi Te-ai făcut Om, Tu, Cel născut din Tatăl mai înainte de vecii, născut şi nu făcut, de o Fiinţă cu Tatăl fiind, şi prin Care toate s-au făcut din câte apoi s-au făcut. Tot aşa şi acum faci, iarăşi le faci pe toate, nedespărţit de Tatăl în această facere, care va rămâne, şi cine între oameni este să poată face facerea care va fi şi care va rămâne?


***

Eu Te mărturisesc botezat de mâna mea în apa Iordanului acum două mii de ani când am spus, văzându-Te venind: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii!», şi Ţi-am proorocit atunci suirea Ta pe cruce, Doamne, ca să mori pentru lume, căci Tatăl pentru aceasta Te-a trimis atunci pe pământ. Pentru lumea cea scăldată în păcat trebuia să moară Dumnezeu, Dumnezeul milei, căci ea n-a vrut şi nu vrea să moară pentru El, aşa cum sfinţii au voit pentru numele Lui.

Puţini ştiu că Noi am lucrat mult împreună, Doamne, în pustie până la arătarea Ta şi a mea la Iordan. Ai fost atâta de smerit în cuvânt şi la înfăţişare înaintea mea! A trebuit să-L întreb pe Tatăl, Care m-a trimis să botez cu apă, iar Tatăl mi-a spus: «Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând deasupra Lui, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt», şi Tatăl era în Tine, Doamne, iar eu am văzut şi am mărturisit că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, ca să audă aceasta ucenicii mei şi să meargă după El, după Tine, Doamne.

Trebuia să Te arăţi la Iordan, Doamne Mieluţ. De aceea am venit eu, cel ce botezam cu apă, şi le-am tălmăcit despre Tine iudeilor, ca să rămână mărturia mea despre Tine între ei, şi toţi m-au cunoscut atunci prooroc mare, dar cei plini de pofta păcatului se temeau, aşa cum şi de Tine s-au temut după ce Ne-am arătat ca să Ne începem lucrarea propovăduirii pe când aveam Noi treizeci de ani.


***

O, nu M-a primit Israel nici când M-am născut, nici când am înviat. De la naştere şi până la moartea Mea pe cruce şi până la învierea Mea apoi nu M-a primit Israel, ci M-a condamnat la cruce acest popor. Născusem însă de sus prin cuvântul Meu pe câţiva din mijlocul lui, pe care Mi i-am făcut ucenici ai iubirii Mele pentru om, şi cu ei M-am purtat din loc în loc, făcându-Mi cale cu minunile cele mai presus de fire peste cei neputincioşi ai lui Israel, până în ziua când M-am lăsat prins şi dus de căpeteniile lui pe muntele Golgota ca să fiu bătut în cuie pe cruce şi să stau trei zile în mormânt împrumutat şi să Mă scol apoi biruitor dintre cei morţi, după ce M-am dus în locuinţa lor şi M-am arătat cine sunt, căci eram Cel făgăduit lui Israel ca să vin Mântuitor şi Salvator al omului, şi Mi-am făcut atunci lucrarea pentru care am venit. Mi-am ridicat sfinţi în urma Mea, şi din unul în altul s-a înmulţit apoi neamul sfinţilor Mei şi am păstrat din ei din vreme în vreme neamul creştinesc şi turma lui cea credincioasă Mie, dar în toată vremea păstorii năimiţi au pătruns în turmă şi s-au făcut stăpâni pe ea în locul Meu şi mereu Mi-au tot clătinat ei de la locul lor pe cele aşezate de Mine prin sfinţi odată pentru totdeauna, iar cei binecredincioşi ai turmei Mele, păstori şi oi, au păţit ca şi Mine, au fost scoşi afară şi daţi crucii, şi iată, mai-marii de peste neamul creştinesc au făcut şi fac şi ei ceea ce a făcut cu Mine poporul Israel, ca să domnească ei în locul Meu, iar Duhul Sfânt să tacă sau să nu fie luat în seamă, ca să zică numai ei în numele Duhului Sfânt aşa cum vor ei.


***

Iată, stau în mijlocul bisericii Mele în neamul român cu zi de pomenire a sfintei Cruci, a drumului şi a mersului omului cu crucea aşa cum am mers Eu spre înviere acum două mii de ani când Mi-am dus crucea pe care am fost răstignit pentru ca să înviez apoi dintre cei morţi. Am mers în mijlocul lui Israel treizeci şi trei de ani cu pasul Meu dumnezeiesc, iar la sfârşitul Meu cel de atunci am mers cu crucea şi am mers spre înviere şi i-am arătat omului drumul spre înviere şi i-am spus să-şi ia şi el crucea şi aşa să-Mi urmeze dacă voieşte să vină după Mine cu mersul lui, cu viaţa lui dată Mie şi nu luişi oprită ea. Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, nu Cel cu haine cu fir şi cu mitră bătută cu pietre scumpe aşa cum se poartă înaintea norodului arhiereii lumii spre slava lor pe pământ şi nicidecum spre slava Mea, căci Mie Mi-au înţepat spinii fruntea şi am umplut cununa de spini de sângele frunţii Mele dumnezeieşti şi încununată cu spini de poporul iudeu, şi apoi am vopsit crucea răstignirii Mele cu sângele Meu cel revărsat pe ea din rănile răstignirii, din mâini şi din picioare şi din coastă, căci în coastă M-a împuns ostaşul care M-a ajutat să-Mi dau Duhul pe deplin, că venisem de la Tatăl pentru răscumpărarea omului care a greşit prin femeie, căci femeia a fost luată din bărbat, din coasta bărbatului, şi i-a făcut rău bărbatului ei apoi, iar Eu trebuia să vindec această rană atunci făcută şi să umplu la loc, căci trebuia să vindec tot trupul omului, şi bărbatul, şi femeia, căci femeia a fost luată din bărbat, şi Eu Mi-am dat duhul şi pentru bărbat şi pentru femeie şi M-am aruncat după ei în iad prin moartea Mea pe cruce, prin drumul crucii Mele, pe care M-am lăsat răstignit, şi cu crucea purtată L-am urmat pe Tatăl întru ascultarea Mea, şi apoi am înviat ca să-i plătesc omului învierea, şi M-am aşezat în Tatăl apoi şi sunt de-a dreapta Lui şi sunt lucrarea Lui între cer şi pământ, sunt Cuvântul Lui şi mâna Lui, care este în lucru prin trupul şi prin Duhul Meu Cel lucrător din Tatăl pentru om. Amin.


***

Adam a fost ispitit şi a fost biruit prin ispitire pentru că n-a postit, pentru că n-a ascultat să postească de sinele lui, iar Eu, Domnul Iisus Hristos, am fost ispitit ca un om de către satana patruzeci de zile şi n-am fost biruit de el, pentru că am postit, pentru că M-am aplecat Tatălui şi vremii încercării trimisă de El, şi am stat cu umilinţă înaintea Tatălui şi înaintea lui satana în acelaşi timp, şi nu ştia satana că Tatăl este în Mine, şi Eu în Tatăl sunt, şi de aceea biruinţa a fost a Mea prin umilinţa Mea cea înaintea Tatălui şi prin bărbăţia Mea cea pentru El faţă în faţă cu satana cel ispititor.


***

Am iubit pe Maria şi pe Marta şi pe La­zăr, căci ei Mă ascultau, fiindcă Mă iubeau. Boala lui Lazăr şi moartea lui şi învierea lui la cuvântul Meu, au slujit acestea jertfei Mele pe cruce pentru poporul Israel, care nu M-a primit şi nu M-a ascultat ca să Mă primească şi ca să Mă iubească. Se apropiase praznicul Paştelui iudeilor, şi tot norodul adunat la Ierusalim voia să Mă vadă dacă a auzit de minunea învierii lui Lazăr, iar mai-marii preoţilor au făcut sfat ca să Mă omoare şi să-l omoare şi pe Lazăr, din a cărui pricină mulţi se aplecau şi credeau în Mi­ne. A doua zi norod mult venit la praznic, auzind că Eu vin la Ierusalim, au stat în calea Mea cu stâlpări de finic şi-Mi strigau cântându-Mi ca unui împărat: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!». Am împlinit atunci Scriptura şi am stat pe un asin tânăr şi aşa M-am arătat celor ce-Mi cântau, iar ucenicii Mei au priceput atunci şi şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Mine şi că pe acestea Mi le-au făcut cei ce M-au primit, căci era scris: «Nu te teme, fiica Sionului, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei!». A urmat apoi trădarea lui Iuda şi prinderea Mea şi crucea, şi a urmat apoi învierea Mea, dar toate acestea nu înainte să-Mi întăresc ucenicii, învăţându-i pe ei iubirea cea mai mare şi dân­du-le lor făgăduinţa Duhului Sfânt Mângâietorul, şi răbdarea învăţându-i pe ei, ca să poată ei îndura întristarea care avea să-i cuprindă, dar le-am spus lor că iarăşi Mă vor vedea şi se va bucura inima lor, şi bucuria lor nimeni nu o va lua de la ei, iar apoi, rugându-Mă Tatălui pentru Mine şi pentru ucenicii Mei şi pentru toţi cei ce vor crede în Mine, M-am lăsat spre jertfire, dar a treia zi M-am ridicat, am înviat şi M-am arătat înviat ucenicilor Mei.


***

Pace ţie, popor al cuvântului Meu cel de azi! Pace vouă, măi fiilor! Aşa a fost cuvântul Meu cel de mângâiere peste ucenicii Mei după ce Eu am înviat, şi le-am desluşit apoi că Eu sunt. I-am întărit pe ei şi înainte de durerea lor cea pentru Mine, şi i-am întărit şi după ce M-au privit şi M-au văzut înviat. Cu o săptămână înainte i-am întărit pe ei în taina învierii prin învierea lui Lazăr, iar apoi Eu Însumi M-am arătat lor înviat din răstignire, şi bucuria lor nimeni n-a luat-o de la ei. Le-am spus lor: «Pace vouă!», căci era mare rana inimilor lor, şi le-am dat apoi de lucru pentru învierea multora, şi a lucrat de atunci mult peste pământ şi peste oameni învierea Mea şi taina învierii, iar această nădejde mângâie mult.

O, pace vouă, măi fiilor! Hristos a înviat! Acesta era cuvântul care trecea din gură în gură după ce Eu am sfărâmat puterea morţii şi am înviat. «Hristos a înviat!» se vesteau unii pe alţii ucenicii Mei şi toţi cei ce au fost cuprinşi în taina venirii Mele pe pământ ca să Mă nasc Om şi să cresc şi să ajung la vârsta de Mântuitor pentru mulţi, ca să pătimesc şi să înviez a treia zi dintre morţi.


***

În a doua zi de duminică după duminica învierii Mele şi a celor ce aşteptau în iad pe Izbăvitorul Cel promis lui Adam cel întâi zidit, am intrat din nou în mijlocul ucenicilor Mei, închişi cum stăteau de teama celor ce îi căutau pe ei, şi am zis lor: «Pace vouă!», că aveau nevoie de linişte multă aceste inimi zdrobite şi pline de încordare. Am văzut între ei în ziua aceea pe ucenicul Toma, care lipsise din mijlocul lor în duminica învierii când prima dată M-am arătat lor înviat. Ca nişte oameni lipiţi de cele de pe pământ, ei şi după învierea Mea îşi mai vedeau de ale lor. Eu însă Mă purtam după ei şi Mă arătam lor ca să-şi înţeleagă ei alegerea şi să lase de la ei celelalte îndeletniciri pe pământ, căci îi tocmise Dumnezeu pentru El, iar ei încă mai puteau şi altfel. A venit însă Duhul Sfânt şi S-a dat lor şi au putut ei apoi numai pentru Mine, numai cu mersul Meu, iar Eu am avut lucrul cel mult de lucrat prin ei şi aşezat să fie pe pământ, ca să am Eu casă cu omul pe pământ, să-l am biserică pe om şi să am trup din fii credincioşi întocmit, făcându-Mă Eu un trup cu ei prin trupul şi sângele Meu unit cu ei în însuşi trupul lor, ca să fim una şi să fie ei fii ai Tatălui precum Eu sunt, şi mare a fost această iubire a Tatălui ca să-i numească pe cei credincioşi Mie fii ai lui Dumnezeu!


***

Într-o zi de sărbătoare a iudeilor l-am văzut pe cel slăbănog de mulţi ani cum aştepta la scăldătoare ca să-i vină şi lui vremea vindecării, dar alţii ajungeau întâi şi se vindecau şi mergeau apoi, dar la nici unul din ei nu spuneau iudeii de ce umbla după ce se vindeca, căci îngerul venea la scăldătoare şi o făcuse pe ea vestită între iudei. Când însă Eu am fost Cel care am sculat pe slăbănog apropiindu-Mă şi întrebându-L: «Vrei să te faci sănătos?», o, s-a stârnit atunci împotrivire mare între mai-marii iudeilor, căci este proorocit prin Scripturile care mărturisesc că voi veni, este scris că voi fi ca semn de tăgadă şi că voi stârni împotriviri.

O, poporul Meu, cei care cercetează Scripturile şi mai ales pe cele pentru vremea de apoi, socotesc ei că în ele au viaţă veşnică, şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine şi despre această lucrare că voi veni cu ea pe pământ ca să dau viaţă oamenilor, şi nu vin oamenii spre Mine ca să aibă viaţă veşnică. O, aceasta le-am spus Eu şi iudeilor care s-au sculat cu împotrivire ca să-Mi pună la cale moartea pentru că l-am vindecat în ziua sâmbetei pe cel de mult slăbănog. O, nu Eu am mărturisit despre Mine în ziua aceea, ci fapta săvârşită cu minune mare peste trupul celui slăbănog, căci Eu nu de la om iau mărturie, şi spun aceasta spre mântuirea omului, ca şi acum două mii de ani.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cel vestit de îngeri în noaptea naşterii Mele pe pământ. N-a putut regele Irod să-Mi nimicească venirea, căci îngerul Meu s-a purtat după Mine peste tot şi a vestit pas cu pas ocrotirea Mea, iar ea se împlinea cu ascultare mare şi Mi-a făcut Tatăl loc prin toată strâmtorarea de pe pământ, fiindcă n-aveam Eu unde să Mă aşez cu venirea Mea cea atât de tainică şi în atâta umilinţă păstrată, că nu din lumea aceasta eram Eu, şi de aceea împărăţia Mea nu are nimic în ea, şi Mi-a purtat îngerul naşterea Mea într-o iesle lângă un popas, şi aşa s-a găsit loc pentru venirea Mea pe pământ, şi umilit M-am purtat, căci în cer este umilinţă şi frumuseţe mare prin ea şi slavă mereu şi Mi-au cântat îngerii pe pământ în auzul şi în văzul păstorilor de oi şi au vestit lor naşterea Mea, căci îngerul Meu a stat înaintea lor învăluindu-i în lumină şi le-a spus: «Nu vă înfricoşaţi de această arătare cerească şi bucuraţi-vă voi şi tot poporul, căci în Betleem, oraşul lui David, s-a născut vouă astăzi un Mântuitor, Hristos Domnul, şi Îl veţi găsi culcat în iesle pe El». Oaste mare cerească s-a arătat apoi cu îngerul Meu şi-Mi lăudau fiinţa şi naşterea ei şi cântau zicând: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire!», şi aşa Mi-a ocrotit îngerul Meu fiinţa şi aşa M-a vestit el, împreună cu mare oaste cerească, şi am petrecut apoi pe pământ treizeci şi trei de ani şi am aşezat înaintea oamenilor Scriptura venirii Domnului, a Celui vestit prin prooroci că va veni, şi aşa am împlinit Eu voia Tatălui Meu, căci M-a trimis Tatăl după om.

M-a luat apoi Tatăl prin vestire de înger şi M-a purtat în Egipt ca să Mă ferească de moartea cea de la Irod, care a omorât atunci pe toţi cei mici atunci, şi M-a adus Tatăl iarăşi înapoi prin vestire de înger după ce l-a lovit cu moarte pe Irod, şi M-am aşezat în oraşul Nazaret şi s-au împlinit toate câte cu umilinţă a fost să le împlinesc după datini, şi naşterea Mea s-a aşezat pe pământ cu toată rânduiala ei, iar îngerii M-au slujit.

O, mamă Fecioară, îndurerată ai fost atunci, căci Eu eram Prunc mic, şi toată grija a căzut pe voi şi toată umilinţa cea pentru venirea Mea aţi purtat-o. Mergeaţi cu Mine pribegi, voi, cei ce Mi-aţi însoţit naşterea şi prigoana ei din partea lui Irod, iar tu şi Iosif aţi suferit pribegi cu Mine în braţe, şi peste tot era strâmtorare pentru Noi.

E praznic pentru naşterea Mea în ziua aceasta, o, mama Mea Fecioară, şi e amintirea acelei nopţi măreţe şi slăvite când voi nu găseaţi loc de popas ca să Mă aşezaţi pe pământ pe Mine, Cel născut din pântecele tău fecioresc, mamă. Bucuria ta cea pentru naşterea Mea n-a avut lărgime în inimioara ta, căci umilinţa îţi creştea odată cu toată durerea cea de la neprimire pentru tine şi pentru Mine şi odată cu toată prigoana care venise din partea regelui Irod, şi Ne-am purtat spre Egipt, şi am venit iarăşi înapoi, şi am crescut în Nazaret şi M-am arătat din vreme în vreme lui Israel, căci aveam de împlinit toate proorociile cele despre Mine, o, mamă.


***

— O, Mieluţule al Tatălui, o, cât de mare Îţi este smerenia inimii şi blândeţea Ta din cuvânt şi umilinţa Ta în cer şi pe pământ, toate ca ale lui Dumnezeu! M-am uitat şi de pe pământ la Tine şi la slava Ta, şi m-am uitat şi mă uit şi din cer. Când eu privesc din cer măreţia clipelor toate petrecute cu Tine, Doamne, în crânguri şi în poieniţe, pe malul Iordanului şi în Iordan apoi, când eu acum trăiesc în cer aceste amintiri, la care privesc cu ochi cereşti acum, mă cuprinde uimire mare pentru clipele petrecute cu Tine pe pământ, Domnul meu, şi cu multul ceresc al clipelor, pe care nu-l vedeam atunci. Îmi prinde duhul fiori văzând umilinţa lui Dumnezeu cât a fost de multă şi de mare, dar acum e şi mai mare ca atunci, că numai cuvântul I se poate auzi de pe pământ de atâţia oameni iubitori de cuvântul Lui, iar slava Lui nu.

O, am petrecut cu Tine mult şi frumos pe pământ, şi tainele cereşti erau grăirea dintre noi, iar altceva nu grăiam noi pe pământ când ne întâlneam mai înainte de întâlnirea noastră la Iordan, unde Tatăl ne-a mărturisit-o, şi a fost auzit peste ape şi peste oameni glasul Tatălui nostru, Doamne. Eu nu ştiam să-Ţi citesc taina slavei Tale, pe care Ţi-o ascundeai atunci atât de mult, atât de mult în ochii mei, faţă de cum Te văd acum din cer, uitându-mă acolo unde noi ne întâlneam şi unde mi-ai fost Învăţător mare, luminător mare în pustia cea fără de oameni, unde veneai cu pasul lin şi mă cuprindeai în cuvânt, până ce mi-ai spus că va veni la Iordan Mielul lui Dumnezeu şi Se va îndrepta spre botezul cu apă prin mâna mea de botezător şi-Şi va începe Mielul apoi propovăduirea şi mărturisirea, Doamne. Eu Te ascultam întru totul, ca un şcolar învăţătura, şi ca un ucenic lucrarea, şi am ieşit apoi la Iordan botezător şi am chemat în lung şi în lat prin glas de chemare, prin vestea pocăinţei peste oameni şi veneau mulţi la Iordan şi intrau spre botez sub învăţătura mea şi sub mâna mea botezătoare, iar când a fost să-Ţi cunosc pe deplin umilinţa sub care ai stat până atunci înaintea mea, Dumnezeule Mieluţ, n-am putut să mai fiu nimic, decât cuvânt prin care am rostit împătimit de dragostea Ta: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii!».

O, ai luat chip de rob, Doamne, şi Ţi-ai robit slava sub ochii mei şi sub mâna mea cea omenească apoi, şi au ascultat oamenii de vestea mea şi au crezut unul câte unul în Tine dintre cei pe care-i trimiteam spre Tine când eram în lucru peste ei ca să le pregătesc calea spre Tine când Te vei arăta. Am auzit apoi câtă lucrare împărţeai cu cuvântul peste cei ce se ţineau după Tine, Cel atât de minunat cu măreţia cuvântului, Doamne, şi le-am spus la cei pregătiţi de mine pentru Tine, le-am spus să se ducă ei la Tine şi să Te întrebe cine eşti şi dacă eşti Cel ce va să vină sau dacă altul va veni apoi, după lucrul cu care lucrai vestea despre Cel ce vine.


***

I-am cules dintre oameni pe cei ce Mi-au fost ucenici acum două mii de ani. Am avut nevoie de sprijin de pe pământ când am venit de la Tatăl ca să-Mi desăvârşesc adevărul Meu de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, venit între oameni, căci am coborât din Tatăl Meu şi M-am născut Om din om pe pământ ca să pot să-l îndumnezeiesc apoi pe om şi să-l am de frate şi să am fraţi din Acelaşi Tată, că am venit să-i dau omului naştere de sus, din Mine, iar Eu sunt din Tatăl, şi am lucrarea Lui s-o săvârşesc.


***

O, deschide Scripturile venirii Mele pe pământ acum două mii de ani şi citeşte în ele lucrarea credinţei, măi poporul Meu. I-am ales dintre oameni pe cei cu care am umblat din loc în loc trei ani şi jumătate, hrănindu-le lor credinţa în Mine şi răbdarea cu Mine şi duhul mărturisirii, măi fiilor. Ioan Botezătorul, mărturisind venirea Mea şi dumnezeirea Mea, îi învăţa atunci pe ucenicii lui credinţa în Mine. Stătea cu ei şi grăia lor despre tainele cele de sus, iar Eu, trecând pe acolo, el a rostit: «Iată Mielul lui Dumnezeu!», iar când ei au auzit aşa, au pornit după Mine. I-am întrebat: «Ce căutaţi?». Căutau să vadă unde sălăşluiesc Eu ca să ştie apoi, şi au rămas la Mine în ziua aceea. Andrei era unul din ei, iar el i-a spus lui Petru, fratele său: «Găsit-am pe Mesia, pe Hristos», şi l-a adus la Mine pe Petru, iar Eu privindu-l în faţă i-am spus pe nume: «Tu eşti Simon al lui Iona şi te vei numi Petru». A doua zi am spus şi lui Filip: «Vino după Mine!», căci era şi el din aceeaşi cetate cu cei doi. La fel ca şi Andrei, Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus lui: «Am găsit pe Cel despre Care a spus Moise şi profeţii, pe Iisus al lui Iosif din Nazaret, vino şi vezi!». I-am spus şi aceluia: «Te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme la Mine şi eşti cu adevărat unul fără de vicleşug în Israel», iar el M-a mărturisit cu credinţă: «Rabi, Tu eşti Împăratul lui Israel, eşti Fiul lui Dumnezeu». M-am umplut de dragoste de ei, iar ei de dragoste de Mine şi le-am spus lor: «Mai mari decât acestea veţi auzi şi veţi vedea şi veţi mărturisi. Amin, amin, zic vouă: Veţi vedea de acum cerul deschizându-se şi veţi vedea pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Mine, Fiul Omului!». Am mers apoi la nuntă în Cana şi, văzând minunea pe care am făcut-o Eu acolo când se terminase vinul nunţii şi când le-am făcut lor din apă vin, l-am cuprins în duhul credinţei pe mirele nunţii şi M-a urmat şi el. O, aşa Mi-am cules Eu pe toţi ucenicii şi au crezut ei în Mine şi în venirea Mea pe pământ în vremea lor, după cum era scris în profeţii că voi veni şi că se va cunoaşte venirea Mea şi că va fi ea pe pământ cu oamenii. O, aşa am lucrat şi azi, aşa Mi-am ales şi azi ucenici ai venirii Mele de azi. Aşa cum au crezut cei de atunci şi Mi-au urmat, aşa au crezut şi cei de acum şi M-au urmat şi ei, şi Mi-am întemeiat Eu pe credinţa lor lucrarea Mea cea de azi, lucrarea cuvântului Meu peste pământ şi locul ei de sălăşluire şi pe poporul cel credincios acum, şi pe care Eu, Domnul, Mă sprijin ca să pot să-Mi trâmbiţez pe pământ cuvântul, cuvântul Meu cel de azi.


***

Cobor zi de praznic sfânt şi Mă aşez cu ea în carte. După patruzeci de zile de la naşterea Mea, acum două mii de ani, M-au luat mama Mea Fecioara şi Iosif şi M-au dus după datină la templu ca să Mă închine Domnului după legea întâiului născut. Numai Eu M-am născut din mama Mea Fecioara, numai Eu, şi naşterea Mea a fost minunată, căci aşa cum am fost aşezat în pântecele ei fecioresc prin cuvântul Duhului Sfânt binevestitor prin înger, o, tot aşa M-am şi născut, nestricând nicicum trupul Fecioarei mamă, dar aceasta nimeni n-a putut să înţeleagă atunci, iar dacă Zaharia, căruia îi închinase Dumnezeu această taină, dacă el a crezut aşa, nu l-au mai lăsat în Israel necredincioşii acestui popor, ci l-au trimis la Tatăl, după obiceiul răutăţii şi al necredinţei lor asupra profeţilor, dar Domnul a mers mai departe cu tainele Lui lucrătoare pe pământul lui Israel cel necredincios.

M-a luat mama Mea Fecioara şi M-a închinat Domnului după datină, şi am stat în ziua aceea în braţele dreptului Simeon, căci trebuia să vadă el pe Domnul cu ochii lui, după ce s-a îndoit de naşterea prin Fecioară a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, şi când a primit făgăduinţa că nu va pleca de pe pământ până nu va vedea cu ochii lui minunea acestei taine.

O, cum aş mai fi putut fi Eu, Cel venit, Dumnezeul omului căzut din rai, dacă s-ar fi petrecut întruparea şi naşterea Mea apoi ca şi a omului născut din omul care a fost făcut, şi nu născut? Eu eram Unul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi a fost apoi să vin pe pământ şi să Mă aşez în pântece fecioresc şi să Mă nasc ca în cer, nu ca pe pământ, şi să fiu fără de păcat venit pe pământ, şi tot fără de păcat să fie şi Fecioara pentru naşterea Mea, căci ea L-a purtat pe Dumnezeu în pântecele ei şi L-a născut Om, ca să poată fi răstignit apoi Dumnezeu-Omul şi să răscumpere prin învierea Sa apoi pe omul cel pierdut din Dumnezeu, de două ori pierdut, căci omul şi-a risipit apoi viaţa, smulgându-se de sub Tatăl său şi dându-se duhului vrăjmaş pe Dumnezeu şi pe om, slujbaş făcându-se după pofta acestuia.


***

Acum două mii de ani am ieşit întru întâmpinarea omului, am ieşit prin învierea Mea ca să aibă şi omul înviere. A fost scris să Mă fac Om născut pe pământ şi să fiu răstignit şi să înviez apoi, şi pentru om a fost să fie toate aceste taine săvârşite odată cu venirea Mea în trup pe pământ.


***

Acum două mii de ani ai trecut printre oameni vreme de treizeci şi trei de ani, ai trecut trist. Mergeai din loc în loc, însoţit de ucenicii Tăi, dar erai însoţit de toţi cei din cer în toată vremea, de toate puterile cereşti, Doamne, şi numai Tu ieşeai în faţă, iar cetele însoţitoare Ţie rămâneau în taină, iar Tu plin de durere mergeai văzut de oameni ca să vină ziua să Te laşi prins şi răstignit pe cruce de mâna omului, precum era scris despre Tine în profeţi, şi Te durea mereu, şi Te doare de atunci şi până azi, iar Moise şi Ilie sunt însoţitorii Tăi peste tot, şi e mare lucrarea lor cea de la Tine, mare, Doamne, şi nu ştiu oamenii, şi nici creştinii nu ştiu de însoţirea lor cu Tine în toată vremea şi de câtă lucrare au ei de întocmit înaintea Ta, în calea Ta în toată vremea, Doamne, o, şi cât de încăpăţânat este Israel, şi cel după trup, şi cel după duh Israel!


***

— O, Doamne mângâios, o, Fiule scump al meu, numai cei ce au îndurat dureri de suflet, numai aceia ştiu ce taină mare poartă în ea mângâierea, Duhul Mângâierii, Fiule scump. Grăim în mijlocul celor din cer în această zi de amintire a mea şi a Ta, după ziua de mângâiere a naşterii Tale, ziua când eu am pus sarcina jos lângă mine, şi m-am mângâiat cu ea şi sub ea, sub privirea Ta dumnezeiască de copil mic, de Dumnezeu micuţ, de Cel ce S-a micşorat atât cât a putut trupul meu să cuprindă atunci când Tatăl m-a făcut cale a Ta spre cei de pe pământ, atunci când Tu Te-ai făcut Om, o, Doamne. O, Te-ai făcut Om, când Tu erai Dumnezeu, ca să-i poţi spune omului cât îl iubeşti dacă l-ai zidit la începutul lui, şi i-ai spus aceasta prin micşorarea Ta, că Te-ai micşorat, Doamne scump, ca să Te poată omul cuprinde, ca să poată omul cu Tine, şi de dor ai făcut aceasta, iar eu voiesc în ziua mea de sobor, în a doua zi a noastră a praznicului de Crăciun, voiesc să-i dau omului putere de suflet ca să ne poată pe amândoi cuprinde în sufletul lui şi ca să-L aibă în suflet pe Domnul Cel mic şi pe mama Lui, pe cei îndureraţi, care umblau să găsească loc pe pământ şi să se aşeze pentru naşterea Ta şi pentru îngrijirea Ta apoi, căci noi eram pribegi atunci, pribegi din loc în loc, şi oamenii nu ne cunoşteau.

O, nu ne cunosc oamenii, Fiule prunc, Doamne al meu scump. O, ce dulce eşti şi cât aş vrea să Te simtă omul, dar oamenii nu ne cunosc, Doamne scump! Dacă am deschide cerurile, dacă am da la o parte perdeaua ce ne desparte de lumea cea văzută de om şi Ţi-ar vedea oamenii dulceaţa privirii şi a mângâierii, ar fi atunci să-L vadă el pe Domnul Cel dulce, pe Cel atât de aproape de om, că ai venit pe pământ acum două mii de ani ca să fii cu oamenii, Doamne, ca să le dai mângâieri şi vindecări şi lacrimi după Tine, şi le-ai dat, Doamne, la toţi, câţi Te-au cunoscut de Fiu al lui Dumnezeu venit pe pământ prin pântecele meu cel fecioresc şi îngrijit de mine pentru creşterea Ta apoi, până ce ai aşezat pe pământ dovada dumnezeirii Tale când ai înviat prin cruce şi ai lăsat credinţă în oameni şi căutare după Tine şi mulţi Te-au căutat apoi şi s-au dorit cu Tine, şi au luptat pe pământ ca să rămână ai Tăi în cer, şi iată câtă ceată cerească, o, câtă, Doamne!

Grăirea mea de azi e dulce şi se îndulceşte lucrând şi grăind, că vreau să simtă omul mângâierea cea de la noi şi să ia în el putere de suflet ca să ne poată cuprinde, Doamne, pe amândoi, pe Tine şi pe mine, Fiule scump, pe cei îndureraţi care umblă să găsească loc de popas pe pământ. Umblă Domnul şi caută sălaş care să prindă viaţă şi bucurie de la Domnul, căci păiuţele au prins viaţă când Dumnezeu Făcătorul a fost aşezat pe ele în noaptea naşterii Lui pe pământ, şi era noapte şi era aproape de vremea luceafărului dimineţii, iar zorii acelei zile L-au cuprins pe Domnul şi s-au mângâiat cu El, cu Făcătorul lor, aşa cum toate Îl slăvesc pe Domnul.


***

cei ce rabdă până la sfârșit sunt cei umiliți, sunt cei ce nu-și doresc mărire ca și cei neumiliți care așteaptă de la Domnul bine pentru ei, dar oamenii toți sunt numai niște păcătoși, care ar fi să nu întindă mâna spre Dumnezeu, ci să rabde cu umilință multă, cu fața la pământ și cu duhul rugăciunii de iertare spre Mine pentru nenumăratele lor păcate de care sunt legați, și să le fie milă de Mine pentru ranele Mele de la ei. O, dar cât de mare trebuie să le fie zdrobirea inimii pentru durerea Mea de la ei, de la fiecare om care Îl recunoaște cu inima lui pe Domnul, plin de suferință de la fiecare om, așa cum M-am arătat oamenilor acum două mii de ani, întins pe cruce și bătut în cuie pe ea, și toate de la păcătoși și pentru păcătoși.

O, care din dumnezeii oamenilor care și-au ales dumnezei după voia lor, sau după voia dumnezeilor lor, care dintre acești dumnezei și-au putut dovedi dumnezeirea lor atât de mult și de întreg cât am arătat Eu, Domnul Iisus Hristos, măreața și unica dumnezeire a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Treimea lui Dumnezeu? O, care dintre dumnezeii oamenilor s-au lăsat răstigniți de ai lor și au înviat apoi, așa cum Eu M-am arătat cu însuși trupul Meu cel răstignit și înviat apoi atât de minunat, atât de mărturisitor?

O, câtă lipsă de Dumnezeu, cât de lipsiți de iubire erau cei ce Mi-au umplut capul și fruntea de împunsăturile spinilor făcuți cunună pentru Mine, și încă ce spini! Dădeau cei ce M-au chinuit atât de mult, dădeau să-i facă pe toți să înțeleagă că fac ei aceasta de drepți ce sunt pentru Dumnezeu și pentru oameni, dar ei erau plini de vină, plini de ură, și căutau să-și acopere cu orice preț vina vieții lor, că păcatele lor erau prea mari, iar ura cea oarbă îi stăpânea din plin, ca și duhul minciunii, pe care-l simțeau de folos lor ca pe un adăpost. Când M-au aflat înviat din răstignire le-a fost rușine să se umilească și să Mă recunoască de singurul Dumnezeu, o, le-a fost rușine celor ce M-au zdrobit pentru ei înșiși, numai pentru ca să nu piardă ei mărirea lor înaintea oamenilor.


***

O, cât îi învățam și acum două mii de ani pe cei de atunci! Mereu le puneam mintea la lucru cu învățătura Mea. Nu mai era altcineva pe pământ care să-i învețe ca și Mine și să aibă putere învățătura și să rămână ea mare peste timp până la sfârșitul timpului. Până și cărturarii și fariseii vremii Îmi spuneau Învățătorul din pricina înălțimii cuvântului Meu și a puterii pe care o purta prin lucrarea sa. Chiar și cei ce-Mi iscodeau grăirea ca să Mă prindă pentru judecata Mea, chiar și aceia se vedeau mici de tot înaintea măreției pe care o avea cuvântul Meu, căci grăiam pe cele ce erau atunci de apăsat pe ele și de reparat cumva pe cei fără de minte, dar cei trufași nu se puteau apleca, și tot așa și azi nu se apleacă cei trufași, și rămân aceștia cu ceea ce și-au crescut atât de mult în ei, și aceasta pentru că și-au ales o viață îndulcită prin păcat, căci omul a ales să-și îndulcească inima cu gustul păcatului înșelător, pe care duhul rău l-a făcut plăcut cărnii omului. O, și ce uriciune este aceasta înaintea Domnului, ce despărțire de Domnul Cel sfânt!


***

Sunt venit cu sobor de sfinți, iar între ei samarineanca, cea cu care Eu, Domnul, am stat de vorbă la fântâna lui Israel, unde am poposit pe cale ca să Mă odihnesc, și când ea a venit să scoată apă, iar Eu i-am zis ei: «Dă-Mi să beau!». Ea Mi-a vorbit, și s-a mirat că Eu, iudeu, cer de la ea apă când ea este de neam samarinean, care nu este în pace cu iudeii. Am început să ne vorbim unul altuia, până ce ea Mi-a cerut apa Mea, care țâșnește în viața cea veșnică din cel ce o bea de la Mine. Am ajutat-o apoi să înțeleagă și să se lase curățată de păcate când Eu i le spuneam, iar ea M-a cunoscut de prooroc și a fost cuminte și înțeleaptă în vorbirea ei cu Mine și a deslușit toate în mintea ei, până ce a spus că știe că va veni Mesia, Care va spune toate când va veni, iar Eu i-am spus: «Eu sunt Acela, Eu, Care grăiesc cu tine».

O, ce frumos a crezut această femeie cuvintele lui Dumnezeu, și pe Dumnezeu, Care cuvânta cu ea! O, ce frumoasă a fost vestirea ei apoi peste cei din cetatea Samariei, cărora ea le-a spus: «Nu cumva Acesta este Hristos, Care va să vină? El mi-a spus tot ce-am făcut», iar după ce ei M-au auzit grăindu-le, M-au mărturisit și au spus: «El este Hristosul, Mântuitorul lumii».


***

Stau cu voi la masă de cuvânt, o, ucenici iubiți, și-Mi amintesc acum de zilele cele de atunci, când prin tot ceea ce lucram între voi și cu voi dădeam să vă întăresc credința, o, fiilor, și să-Mi adeveresc taina Mea de Fiu al Tatălui, Fiu venit din cer ca să Mă fac Om pe pământ și să-i trag pe toți la Tatăl, așa cum și în vremea aceasta lucrez, și cu multă taină lucrez, acoperindu-Mi ființa cea trupească de ochii celor de pe pământ, dar cuvântându-le lor cuvântul Meu.

O, fiilor, măreață Mi-a fost lucrarea în vremea Mea cu voi, precum măreață a fost învierea Mea, care M-a dovedit vouă pe deplin. V-am întărit atunci pe deplin credința. V-am însoțit încă apoi până la așezarea Mea în dreapta Tatălui, dar rămânând cu voi acoperit de cele ce se văd, în taină, fiilor, chiar dacă alături lângă voi eram mereu, după cum v-am făgăduit că voi fi cu voi mereu, iar apoi Duhul Sfânt M-a aprins în voi și M-a dat de la margini la margini la toți cei pe care îi făceați să creadă și să se boteze în numele Meu și să-și afle mântuirea și scăparea din groapa păcatului, în care toți oamenii cad și stau.

O, ce drag Îmi era să umblu cu voi și să Mă vadă cei mulți cu voi, ce drag! Nu mai avea nimeni ce aveam Eu, chiar dacă erați câteodată atât de mici, atât de șovăielnici, atât de îndoielnici uneori, căci ca să poată omul cu Dumnezeu e mult prea greu pentru mintea și voia omenească, și de aceea vă doream să puteți pentru Mine, o, fiilor, și erați voi mângâierea Mea și ne întâlneam și cutreieram peste tot pe unde era suferință și suspin și Mă aplecam și vindecam și Mă adeveream vouă Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, și odată cu aceasta se năștea în stăpâni revolta cea asupra Mea apoi, de vreme ce gustul de stăpânire îi biruia cu totul pe ei și îi orbea de tot, și mintea lor cădea cu totul ca și simțirea lor, iar voi erați atunci mândria Mea, bogăția Mea adunată cu trudă, și v-am lăsat pe voi în mijlocul oamenilor bogăția Mea ca să prăsească ea spic bogat, că mergeați din loc în loc și puneați pe făgaș așezare bisericească și pe Mine pe masa bisericii hrană vie, așa cum v-am povățuit pe voi să lucrați și să Mă împărțiți.


***

O, nu poate omul să stea pe picioare față în față cu vederea slavei Mele când ea se descoperă după puterea omului! Cei trei ucenici ai Mei, luați de Mine pe munte ca să-Mi descopăr în fața lor un crâmpei din slava Mea cea mare, au căzut în neputință acești scumpi ai Mei când Mi-au văzut fața slavei Mele, căci Eu am voit să descopăr lor petrecerea Mea cu cei din cer odată cu statul Meu cu ei pe pământ, că făceam sfat cu ei ca și cu cei din cer, și am voit să mărturisească ei aceasta, și au mărturisit strălucirea Mea și statul Meu în sfat cu Moise și cu Ilie pe munte, cu acești doi mari prooroci, cu care atât de mult am lucrat pe pământ înaintea oamenilor puterea Mea, spre adeverirea lui Dumnezeu, a Celui ce este, măi fiilor. Eu sunt Cel ce sunt, așa i-am răspuns lui Moise la întrebarea pusă ca să știe apoi Israel cu cine a grăit Moise sus pe munte din mijlocul focului poruncile vieții și adeverirea lui Dumnezeu.


***

O, Mă purtam cu ucenicii Mei cei de atunci, iar zilele și cărările umblării Mele cu ei au rămas mărturie pentru cei ce Ne vedeau trecând, văzându-și ei pe mai departe de ale lor. Nu trăgeau cu Noi și după Noi oamenii, decât după vindecare cu cei bolnavi ai lor, iar altfel nu căutau, decât ca să Ne stârpească de pe pământ cei mari și tari pe scaunele lor peste oameni. Dureros era pentru Mine și pentru ucenicii Mei necredința și nedragostea de Dumnezeu, până la sfârșit duse cu durere, și nimeni nu căuta să vadă și să înțeleagă și să creadă apoi în Dumnezeu și să treacă de la moarte la viață și să se vindece de păcat. Omul nu știe să vină după Mine, decât pentru vindecare, după ce el caută pe pământ peste tot când i se pare că e apăsat sau bolnăvior sau nedreptățit, căci omul nu poate purta suferința când ea vine de la păcatele din el, și caută el numaidecât să se ia de pe el suferința, iar dacă vede că nu scapă de ea, el caută atunci după Mine, caută pe unde știe el că ar fi mila lui Dumnezeu pe pământ dăruită celor ce caută milă. O, Eu n-am făcut ca omul, căci când a venit peste Mine vremea cea grea a suferinței celei mari, am făcut rugăciune la Tatăl și I-am spus: «Dacă se poate, Tată, să treacă acest pahar de la Mine, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă».


***

Dumnezeu nu a stat niciodată din lucrul Său pe pământ și în cer, dar omul este mult prea mărginit cu credința și cu vederea cea pentru credință și cu iubirea cea de sus, și iată, nu are omul parte de tainele Domnului așa cum au avut magii acum două mii de ani, care au venit de departe, urmându-și credința cea descoperită lor, căci acestora li s-a descoperit odată cu cercetarea stelelor și a mersului lor și li s-a arătat o stea, după ce îngerul a vestit-o pe mama Mea Fecioară că Mă va naște ea din trupul ei fecioresc, iar după ce ea a înțeles și a crezut și s-a aplecat, de am fost Eu zămislit în ea prin lucrarea îngerului vestitor din cer, au văzut acești trei magi că s-a ivit o nouă stea și au urmărit mersul ei în toată vremea, și au mers după ea până în preajma zilei Mele de naștere, când steaua care i-a călăuzit s-a oprit deasupra Ierusalimului și M-au aflat ei născut în iesle și s-au închinat cu credință și au întărit ei apoi pe pământ credința în Dumnezeu, în Pruncul Împărat și Mântuitor al celor ce cred în El de atunci și până azi, și iată, fericiți sunt cei ce au parte de tainele Domnului așa cum au avut magii, care M-au găsit născut pe pământ într-o iesle, unde mama Mea Fecioara și bătrânul Iosif au poposit în vremea și ziua nașterii Mele între oameni pe pământ, și când oamenii mari sau mici nu M-au primit în casele lor cu nașterea Mea și cu taina ei, care s-a descoperit lumii prin cei de alt neam, care au venit de departe pentru închinare înaintea Mea și au lăsat darurile lor la ieslea nașterii Mele.


***

— O, Fiule blând și smerit, ne-am făcut unul pe altul cât ai stat în pântecele meu. Tu pe mine m-ai făcut ca și pe Tine, iar eu Te-am purtat, și blând Te-am îngrijit ca să crești și să ne fii Mântuitor, Doamne. Nașterea Ta mi-a umplut ființa de fior sfânt, care nu m-a mai părăsit apoi și mi-a dat puteri și biruințe mereu pe calea mea cu Tine în brațe în pribegie pe pământ, după ce am plecat din calea lui Irod cel prigonitor de prunci, după ce a aflat el că Tu Te-ai născut și că vei fi mare pe pământ, dar Tu erai încă mic, și nu ar fi fost să se teamă el pentru tronul lui, numai că toți cei care huzuresc pe pământ nu au minte cu care să gândească, ci au altfel de minte și altfel de doruri, o, și mai dulce s-au purtat cu Tine tâlharii de drumul mare, căci în drumul nostru spre Egipt când ne-a ieșit în cale o ceată de tâlhari, a văzut unul din ei frumusețea Ta cerească în brațele mele strânse la piept și s-a minunat și a spus că Dumnezeu dacă ar fi acest Prunc, n-ar fi atâta de frumos cum este cel din brațele mele, și i-a liniștit acesta pe tovarășii lui tâlhari, iar eu i-am spus lui că Tu îl vei răsplăti pe el pentru această bunătate a lui, o, și l-ai răsplătit când a venit vremea să-l răsplătești, și încă ce răsplată, Doamne! Regele Irod însă s-a purtat cu mânie pentru nașterea Ta și a făcut durere peste prunci și peste mame, dar taina lui Dumnezeu a mers înainte și merge mereu, și lumea nu pricepe tainele Tale lucrate prin îngeri și așezate văzut sau nevăzut la locul lor, și dulce ne purtăm între cer și pământ, căci lumea trebuie înnoită, precum este scris, Fiule scump.


***

— Dar eu, o, Doamne, eu, cel ce am ținut mâna mea pe creștetul Tău în apa Iordanului și Te-am arătat că ești Cel mărturisit de Tatăl și de mine, eu cum să nu Te mărturisesc acum pentru ziua Ta cu mine și a mea cu Tine în râul Iordan, pe malul căruia curgeau spre Tine noroadele pentru botezul cu apă, botezul pocăinței, Doamne?

— O, botezătorule al Meu, cum să nu Ne mărturisim unul pe altul în ziua Noastră mărturisitoare prin taina ei cea lucrătoare din cer? O, ce frumos, ce frumos a fost totul! Ce gust ceresc a fost în fiorul cel sfânt din Mine și din tine în ziua aceea! Ce taină sfântă a primit în apa lui Iordanul în vremea aceea sfântă! Ce înfiorați și mirați priveau toți îngerii și toți sfinții Tatălui și toate puterile cerești! O, ce frumos este între cele cerești, botezătorule al Meu! O, de ar crede aceasta cei ce Ne aud pe pământ!

— O, Doamne Mieluț, să-i ajutăm noi pe oameni să creadă. Pe pământ e mare diavolul înșelătorul și sunt slabi oamenii toți, de vreme ce ochii lor sunt ținuți să vadă. Să-i ajutăm noi cu semne cerești, Doamne! A sosit vremea, iat-o! Tu vii pe pământ cuvânt și lumină a lumii prin cuvânt. Pătrunde, Doamne, peste tot cu acest cuvânt de facere peste vii și peste morți! Ia ruga mea și pune-o în pieptul Tău și adu la vedere această împlinire, că este scris să biruiești, să fii Mielul Cel biruitor peste rău și peste toată deșertăciunea care s-a așezat între pământ și cer. Eu sunt martorul Tău de la Iordan de acum două mii de ani. O, umple pământul de dragostea Ta. Adu-i pe toți oamenii cei pribegi, adu-i la Tatăl, o, Doamne Mieluț! Amin.


***

O, fiilor, e praznic de întâmpinare în a­ceastă zi, așa se cheamă praznicul Meu din ziua aceasta. Părinții care M-au crescut și M-au vegheat în vremea Mea de copil M-au dus la templu prunc de patruzeci de zile ca să fiu închinat după porunca legii, iar Duhul Sfânt de peste bătrânul Simeon, bărbat cu viață sfântă, M-a binecuvântat și a zis mamei Mele: «Copilul Acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora din Israel și va fi semn care va stârni împotriviri».

O, Duhul Sfânt M-a binecuvântat, și S-a folosit de un om sfânt, de gura și de glasul omului sfânt, măi poporul Meu. N-au cerut aceasta părinții care M-au dus la templu, n-a cerut nici bătrânul Simeon, ci Duhul Sfânt, Care l-a mânat pe bătrân să vină la templu și să Mă întâmpine din partea Domnului și să spună cursul vieții Mele pământești, ca atunci când se vor împlini cuvintele Duhului Sfânt, să poată crede oricine va vedea împlinirea, și chiar cei de atunci și pâ­nă azi trecuți prin viața cea pământească, după care fiecare s-au dus sau se duc înaintea Domnului cu viața lor și și-o înfățișează ori spre judecată, ori spre mântuire, precum este scris.


***

Hristos a înviat! Eu Însumi rostesc peste pământ salutul învierii Mele dintre cei morți:

Hristos a înviat! Acum două mii de ani a început să se împartă această veste de salut între cei care au crezut că Eu, Domnul, am fost Dumnezeu-Fiul și că am venit din cer pe pământ și M-am așezat prin vestire de îngeri în pântece de Fecioară și M-am născut și am crescut și ca un om M-am lăsat să fiu întins pe cruce ca un vinovat, așa cum Mă vesteau cei ce M-au răstignit pe cruce, cruce pentru cei vinovați de moarte, dar am înviat a treia zi precum am spus că se va petrece cu Mine, căci am spus mai dinainte ucenicilor Mei și celor din Ierusalim că voi învia, și am împlinit așa cum a fost spus, și s-a născut atunci această veste: Hristos a înviat!

O, pace vouă, fiilor! Așa le-am spus și celor cu care am petrecut acum două mii de ani ca să las lor adevărul că am venit din cer și M-am arătat oamenilor ca Fiu al omului. Pace vouă, vă spun și vouă, ca și celor de atunci ucenici ai Mei! Aș spune peste tot și peste toți această urare cerească și M-aș arăta apoi înviat așa cum M-am arătat după înviere ucenicilor Mei timp de patruzeci de zile din timp în timp, iar apoi M-am suit la Tatăl, la locul Meu cel din vecii.

Aveau nevoie de mângâiere ucenicii Mei, de liniște și de pace de sus aveau nevoie după drumul crucii Mele și după toată jalea lor, căci după ce M-am lăsat prins în grădina Ghetsimani ca să le dau lor ocrotirea, iar Eu să merg spre cruce, au fost după aceea plini de jale ucenicii Mei, plini de apăsare și de nedumerire, plini de teamă, o, și ce bine le-a prins când M-am dus între ei fără să deschid ușa, căci ușa era ferecată de ei cu zăvor pentru paza lor, și M-am arătat și le-am spus lor: Pace vouă! O, așa le-am spus, și le-am făcut trimitere peste pământ așa cum Mi-a făcut Mie Tatăl Meu când M-a trimis, și le-am spus lor: «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi». Și suflând peste ei le-am zis: «Luați Duh Sfânt, iar cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate, și celor ce le veți ține vor fi ținute».

O, ce mare misiune am dat Eu în ziua aceea ucenicilor Mei! I-am îmbrăcat pe ei în puteri cerești, i-am umplut pe dinăuntru și pe dinafară de Duhul Sfânt, și tainică a fost lucrarea lor, ca să se împlinească ea peste cei ce aveau să creadă și să se boteze în numele Meu, numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat. În acest nume se botează cei ce se apleacă spre încreștinare, dar sunt străini de puterile cerești cei ce botează oameni, și nu mai sunt aceia ca ucenicii Mei, care lăsau în urma lor din loc în loc neam creștinesc după adevăr, plin de credință și de râvnă pentru calea și Evanghelia păcii și viața cu Dumnezeu în oameni.

În a doua duminică după Sfintele Paști M-am apropiat iar cu ucenicii Mei ca să Mă adeveresc înviat și lui Toma, întâia oară pentru el și a doua oară pentru ucenicii Mei ceilalți, și au mers ei apoi peste pământ și au vestit dumnezeirea Mea așa cum le-am dovedit-o Eu lor.


***

E sărbătoare cu cei din cer în curtea Casei Întâlnirii, iar Eu, Domnul, am fost primit de sfinții Mei la fântână, aici, căci a venit în jurul fântânii femeia samarineancă pe care am întâlnit-o acum două mii de ani la fântâna lui Israel, și a rămas ea din clipa aceea plină de Hristos și M-a dat la toți cei din casa ei și din cetatea ei și le-a umplut lor inima de ființa Mea și de dor de Dumnezeu. Iar dacă Eu Mi-am zidit aici cetatea cuvântului Meu am pus la locul ei mai întâi fântâna, și numai apoi cetatea aceasta de piatră, piatră din cer și de pe pământ, și am numit atunci aici la fântână înger păzitor pe femeia samarineancă, pe cea cu care M-am întâlnit acum două mii de ani la fântâna lui Israel și ne-am grăit unul altuia, iar ea M-a cunoscut într-o clipă cine sunt și cine îi grăiește și Mi-a spus pe nume deodată, o, și minunată a fost clipa aceea pe pământ și în cer, căci cei din cer au stat cu privirea la întâlnirea Mea cu ea, ne-au înconjurat cete de îngeri și au lucrat ei lucrarea Mea, căci s-au purtat cu ea, cu fiica Samariei peste tot apoi, și a fost ea însoțită de îngerii lui Dumnezeu pentru toată lucrarea ei de vestire a Mea, de venire a Mea pe pământ ca să spun toate câte aveam să las scris, să lucrez și să se scrie toate, și toate să Mă vestească peste timp, și să știe oamenii că am venit și că am adus împărăția lui Dumnezeu pe pământ și în oameni, numai să vrea ei să creadă aceasta.


***

Se arată în ziua aceasta în biserică minunea vindecării orbului din naștere orb, iar învățătura care se trage din această lucrare este mare, este adâncă și poate ea să-i dea omului credință în Fiul lui Dumnezeu și în dorul Lui după om, că umblu după om cu pasul și cu Duhul și cu plânsul și cu orice pot să fac pentru el ca să-l iau din nou la sânul Meu și să-l am de mângâiere și de odihnă a Mea în el, dar prea mult s-a depărtat omul, o, prea mult. Nu este om să nu creadă în Dumnezeu, o, nu este, dar este prea mare netemerea de Dumnezeu, prea mare ca s-o mai poată da omul de peste el.

L-am vindecat pe orb, l-am vindecat fără să-Mi ceară el aceasta, dar Mi-au cerut ucenicii să le spun pentru ce păcate s-a născut el orb, pentru ale lui sau ale părinților lui, iar Eu le-am spus că pentru arătarea în vremea aceea a lucrărilor Mele dumnezeiești, pentru aceea s-a născut orbul orb. M-am aplecat și am luat țărână și am muiat-o cu scuipat și am uns ochii orbului și l-am trimis la Siloam la scăldătoare ca să-și spele tina pusă de Mine pe ochii lui, iar dacă s-a spălat și-a spălat nevederea și s-a întors văzând, și a urmat apoi mirarea cea mare peste toți, până ce a fost dus cel vindecat la farisei, iar ei s-au arătat că nu cred și că Eu sunt păcătos și că numai Dumnezeu a făcut minunea vindecării orbului, și ei au rămas sub judecată ca unii care zic că văd, dar ei erau orbi și necredincioși.


***

O, e zi de praznic sfânt în amintirea înălțării Mele la Tatăl după patruzeci de zile de la învierea Mea, și când M-am despărțit de ucenici și i-am îndurerat și i-am umplut de jale și de lacrimi, dar în ziua aceea le-am spus că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului și le-am promis mângâierea care va veni la ei ca s-o împartă ei, și le-am spus să stea în Ierusalim până va veni Duhul Sfânt Mângâietorul, Care va plini lucrarea lui Dumnezeu toată, o, și le-am grăit lor acestea și M-am lăsat apoi luat de nor deasupra lor, și numaidecât le-am lăsat doi îngeri, doi soli cerești, și știți că v-am spus cine erau aceia, o, fii ai poporului cuvântului Meu, și i-au întărit pe ucenicii Mei acești soli cerești, nedespărțiți ei de Mine mereu, și cu care stau la cârmă în cer și pe pământ, iar toiagul de cârmuire este Cuvântul lui Dumnezeu.


***

Le-am arătat ucenicilor Mei cei trei frumusețea Mea cea plină de lumină strălucitoare. M-am suit cu ei pe munte, cu trei dintre ei mai iubitori, mai aprinși de dor pentru ființa Mea de lângă ei, mai apropiați durerilor Mele și tainelor toate, cu care am venit să le lucrez pe pământ. Stăteam de vorbă cu ei despre cele ce aveam să sufăr în Ierusalim nu după multe zile, și pe munte sus Mi-am descoperit fața strălucind ca soarele și îmbrăcat în hainele luminii, având în dreapta și în stânga pe cei din cer însoțitori Mie mereu, Moise și Ilie în grai cu Mine, iar când Petru grăia cu Mine pământește, a venit Tatăl în nor și i-a acoperit pe ei și le-a zis din nor: «Acesta este Fiul Meu prea iubit, în El Îmi găsesc plăcerea, de El să ascultați!». Ei au căzut de spaimă în clipa aceea, iar Eu i-am atins și le-am spus: «Sculați-vă și nu vă temeți!». Rămăsesem cu ei, fără cei doi de sus în vedere lângă Mine, și, coborând, le-am dat poruncă să nu dea de veste nimănui ce au văzut, să nu spună nimănui până după învierea Mea, iar apoi să pună ei mărturie pentru Mine.

Fiilor, fiilor, le eram frumos ucenicilor Mei și i-am adunat însoțitori Mie pe ei. Voiam și ei să fie tot așa de frumoși, și Mi-am arătat lor fața Mea cea slăvită ca să știe de unde sunt Eu cu adevărat, și cine este Tatăl Meu, și să dorească ei apoi frumusețea Mea mereu, mereu și să nu-și mai caute pentru ei altceva apoi, decât pe Mine de Dumnezeu al lor.


***

O, fiilor, nelepădarea de sine a celor care au trecut prin acest popor al lucrării Mele de azi a făcut din ei defăimători, trădători, vânzători, și și-au lucrat aceștia judecata lor, pe care o găsiți voi acum scrisă în dosare păstrate de mărturie, că iată, toate se scriu și toate rămân, toate, așa este scris să fie. Mulți și în vremea Mea de atunci își pierdeau credința și loveau apoi și se sminteau întru Mine de aproape și de departe, și se ocupau de pierzania Mea, dar în vremea aceea am îngenuncheat cu durere și cu jale și M-am rugat Tatălui pentru ucenici, și mai ales pentru Petru ca să nu-și piardă credința din pricina celor îngâmfați și trădători și defăimători și turnători spre mai-marii vremii, și din pricina smintelilor de tot felul, și apoi din pricina vânzării Mele spre răstignire și spre încercarea ucenicilor Mei, și i-am spus din vreme lui Petru să caute după oile Mele să le adune și să le întărească și să nu le lase îndurerate după trecerea vremii crucii Mele, iar Tatăl a lucrat asupra lui la rugăciunea Mea ca să nu cadă el din adevărul cel despre Mine din pricina celor plini de ură asupra Mea ca încercare a credinței celor ce Mă iubeau, căci hulitorii voiau ca Eu să nu fiu adevărat dacă ei n-au mai crezut și au hulit și au defăimat pe Dumnezeu, iar Eu i-am spus lui Petru: ai grijă de oile Mele că nu mai are cine! Cei din clasa de sus, cei dintre conducătorii lui Israel, chiar dacă aveau atâtea motive și semne ca să creadă, o, n-au ales să fie de partea Mea, că erau trufași și se țineau mari, dar și mult prea vinovați față de Dumnezeu și față de ei înșiși, și față de cei din tagma celor cu scaunele sus, dar și față de tot poporul de jos, și de aceea căutau cu orice preț să nu iasă din rânduri, și aceștia întăreau vrând-nevrând necredința peste popor, până ce primeau înapoi ceea ce Îi făceau lui Dumnezeu și adevărului cel scris despre ei. Cei smeriți însă căutau iertarea păcatelor lor și se umileau înaintea puterii Mele de a ierta păcatele și căutau la Mine alinare și scăpare de dureri și de strâmtorări de suflet și de trup, o, și-Mi era milă de ei, și-Mi era milă mare de cei ce Mă disprețuiau, când știam că mai devreme sau mai târziu intriga îi va pierde pe cei ce o zidesc, și iată, cei răi, cei proști n-au stare dacă nu iau în râs pe cineva, și așa erau cei ce disprețuiau ființa Mea.


***

O, pace vouă și în ziua aceasta mare de praznic împărătesc, fiilor, și așezăm în carte tainele lui Dumnezeu cu oamenii și deslușirea lor, că a venit arhanghelul Gavriil la Fecioara care avea să Mă poarte în pântece ca să Mă nasc Prunc și să cresc și să-Și facă Tatăl cu Mine lucrarea Sa cea de acum două mii de ani pentru mântuirea multora din Israel, precum este scrisă în Scripturi vestirea și proorocirea cea despre Mine, o, și M-a primit Fecioara și a așezat Tatăl spre lucru venirea Fiului Său pe pământ între oameni, o, și ce tainic, ce frumos și ce măreț a lucrat Tatăl, că era Fecioara sub oblăduirea bătrânului Iosif, urmaș al lui David, și intrând îngerul, s-a aplecat și i-a urat Fecioarei de bucurie și a vestit-o zicându-i: «Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut har mare! Domnul e cu tine, că binecuvântată ești de El între femei. Nu te teme, îndurarea Domnului coboară peste tine și vei rămâne însărcinată ca să naști un fiu cu numele de Iisus, Fiul Celui Preaînalt, și Domnul Îi va da scaunul Tatălui Său David ca să împărățească peste Israel în veci, cu împărăție fără de sfârșit. O, nu știi de bărbat spui, dar iată, Duhul Sfânt și puterea Celui Preaînalt se vor pogorî și te vor umbri, și de aceea Sfântul pe Care-l vei naște va fi chemat Fiul lui Dumnezeu, și nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere pentru împlinirea lui». Atunci Fecioara s-a supus și a zis îngerului: «Facă-se după cuvântul tău peste roaba Domnului». Apoi Elisabeta, rudenia sa, însărcinată și ea cu Ioan prin același înger, i-a vestit și a spus: «Fericire ție că ai crezut, și toate cele de la Domnul vestite se vor împlini întocmai», și s-a umplut sufletul Fecioarei de supunere și de credință și a zis: «Suflete al meu, mărește-L pe Domnul, pe Mântuitorul tău, Care S-a aplecat spre smerenia mea, și toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Domnul a făcut cu mine lucrare mare, iar îndurarea Lui va fi din neam în neam pentru cei ce se tem de El».

O, fiilor, azi e mare zi de sărbătoare între zilele Domnului, căci în această zi a început Tatăl lucrarea de venire a Fiului Său pe pământ, vestind nașterea Mea și lucrările Lui prin Mine pentru întoarcerea la Domnul a fiilor lui Israel, precum era scris să-Și ridice Domnul un norod bine pregătit pentru El, și a fost scris în ceruri în ziua aceea numele Fecioarei care M-a luat de la Duhul Sfânt în pântecele ei spre nașterea Mea, sub îngrijirea celor cărora Tatăl M-a dăruit spre creștere ocrotită ca să-Mi fac apoi lucrarea de trei ani și jumătate, mai înainte de răstignirea Mea pe cruce și de învierea Mea dintre cei morți.

O, și iată, iată, fiilor, lângă praznicul împărătesc al dumnezeieștii bunei-vestiri s-a potrivit în acest an ziua praznicului învierii Mele, măi fiilor. Însemnăm însă în carte taina amintirii zilei de azi, căci în ziua aceasta, acum două mii de ani, Tatăl M-a vestit prin înger mamei Mele, Fecioara care M-a născut când Tatăl M-a trimis în mijlocul lui Israel ca pe mulți să-i ridice popor pregătit Domnului, precum este scris, iar din neamul lui Israel s-a ridicat atunci ceata primilor creștini, ucenici ai Mei în vremea aceea, și mulți ucenici și ucenițe apoi, căci ei au ridicat ucenici, și ucenici din ucenici au ridicat, credincioși tainei venirii Mele cu înnoirea lumii, cu împărăția cerurilor pe pământ, și al cărei popor este neamul creștinesc, neamul lui Hristos, popor al credinței și al dragostei de Domnul și de viață sfântă, că Eu am venit pe pământ ca să-i învăț și să-i ajut pe cei ce cred și să se facă sfinți, asemenea Mie să fie și ei, iar dacă nu se fac sfinți, nu seamănă cu Mine, ci seamănă cu lumea, iar lumea este păcătoasă, este sub păcat, fiilor.


***

O, fiilor, fii ai cetății cuvântului Meu în mijlocul neamului român, o, cum să nu vin în cetate cu sfinții Mei, cu mama Mea Fecioara, cu ucenicii și ucenițele Mele, toți martori ai învierii Mele acum două mii de ani, o, cum să nu venim la praznic de masă de înviere? O, fiilor, că am ieșit ridicându-Mă din pământ, și învățând firea toată să cânte învierea Mea, căci dacă răstignirea și moartea Mea n-au umplut atunci peste tot de șoaptă pământul, o, învierea Mea apoi a stârnit veste mare peste tot, a umplut facerea toată de cântare de înviere, de s-a împlinit Scriptura zilelor Domnului, căci în zilele acelea Eu am coborât din cer și am umblat pe pământ și s-au scris atunci zilele Domnului, zilele de mântuire, care au fost împodobite la capătul lor cu măreața zi a învierii Mele, iar după ea, înălțarea Mea la locul de unde am coborât ca să vin pe pământ cu zilele Mele, și am stat apoi de-a dreapta Tatălui și stau și azi


***

Fiilor, fiilor, le-am spus ucenicilor Mei cei zbuciumați de jale și de teamă pentru răstignirea Mea, și apoi pentru învierea Mea, de care au aflat numaidecât, și le-am spus: «Pace vouă!», și le-am spus: «Luați Duh Sfânt, ca să iertați păcatele multora sau să le țineți!». În marea Mea iconomie de taină am lucrat minunat lipsa lui Toma dintre ei în ziua arătării Mele lor după înviere, iar apoi, după încă opt zile a venit Toma la ei și iarăși am venit și Eu la locul lor de taină cu ușă încuiată și le-am spus iarăși: «Pace vouă!», și apoi M-am adeverit că Eu sunt cu trupul înviat, că i-am spus lui Toma să-și pună degetul și ochii pe mâinile Mele împunse de cuie și pe coasta Mea înțepată și să creadă că Eu sunt, chiar dacă i-am spus numai lui: «Nu fi necredincios, ci credincios, și pentru că M-ai văzut ai crezut, dar ferice de cei ce n-au văzut și au crezut că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aibă ei viață în numele Lui».


***

Mergeam din loc în loc prin mijlocul poporului Israel, și am trecut într-o zi pe lângă scăldătoarea cea vindecătoare prin îngerul cel milos, trimis de Dumnezeu pentru cei de care Domnul Se îndură în vremi de suferință peste ei. Am găsit acolo pe slăbănogul care tot mergea an de an, zi după zi în așteptarea clipei de vindecare și pentru el. Când am văzut statornicia lui ca să prindă și el cumva venirea îngerului vindecător și coborârea în apă, M-am apropiat și l-am întrebat duios: «Vrei să te faci sănătos?». Îl știam de multă vreme bolnav, iar el Mi-a răspuns blând: «N-am, Doamne, pe cineva să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa, și se pogoară altul înaintea mea mereu». Cu milă duioasă i-am spus lui: «Ridică-ți patul și umblă!». Îndată el s-a însănătoșit deplin și umbla, și era în zi de sabat vindecarea lui.

A urmat apoi răzvrătirea iudeilor la vederea acestui semn minunat, mai ales după ce vindecatul a spus că a venit cineva și i-a spus să se scoale și să fie sănătos. Ducându-Mă la templu l-am găsit și i-am spus: «Dacă te-ai însănătoșit, nu mai păcătui, ca nu cumva să vină peste tine ceva și mai rău». O, și s-a dus el apoi și a spus despre Mine iudeilor, și apoi ei M-au urmărit ca să Mă omoare pentru călcarea sâmbetei și pentru că mărturiseam că Dumnezeu este Tatăl Meu și că de la El iau și lucrez, nu de la Mine, ci tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai, și după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea, și toată judecata a dat-o Tatăl Fiului Său.


***

Au trecut vremi și vremi, și n-am putut să-l opresc pe om din calea lui cea fără Dumnezeu la cârma ei. Apoi am venit Eu, am venit trimis de Tatăl sămânță în pântece de Fecioară și M-am născut Prunc și am crescut și am fost Cel minunat, Cel tainic între oameni. Când Mi-am numărat ani treizeci de la nașterea Mea între oameni M-am arătat la Iordan înaintea lui Ioan ca să fiu botezat ca un om care venea la apa botezului pentru pocăința de păcate. Ioan s-a aplecat și M-a botezat la cuvântul Meu rostit peste el, și a coborât glasul Tatălui pe pământ la Iordan și a spus în auzul tuturor: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care binevoiesc, și de Care omul să asculte ca de Dumnezeu!», și a auzit și duhul rău mărturisirea cea despre Mine a Tatălui la Iordan.

O, fiilor, mai înainte să-Mi aleg ucenicii M-am retras în pustie după ziua botezului Meu și am stat patruzeci de zile și patruzeci de nopți ascuns de toți ochii ca să se liniștească toți, după ce Tatăl a grăit din cer și M-a mărturisit Fiul Său venit pe pământ. În pustie M-a ispitit duhul ca pe un om, căci Eu am luat toată firea omului prin nașterea Mea, și am făcut așa ca să biruiesc în trupul Meu firea și pe diavol și lumea, și să vadă omul și să învețe și el și să creadă că poate dacă voiește să poată, căci le-am spus apoi la toți: «Îndrăzniți și voi, căci Eu am biruit lumea, biruiți-o și voi!».

În zilele ispitirii am trecut ca și omul prin ispite, iar cele trei ispitiri au fost înfrânte, căci am răspuns ispitelor cu cuvântul lui Dumnezeu și am biruit așa. Mai întâi am să vă spun că Eu la Iordan M-am dus în rând cu oamenii care mergeau spre pocăință și spre iertarea păcatelor și spre pregătirea împărăției lui Dumnezeu în inimile lor apoi. O, așa M-am dus și Eu, ca un om, și am primit prin botez doi îngeri, două duhuri, unul bun și unul rău. Cel bun este duhul bun, îngerul bun, iar cel rău este duhul rău, îngerul rău, și fiecare om botezat are împărțit așa, și apoi devine el ostaș de luptă de o parte sau de alta, cum își alege.

O, după patruzeci de zile și patruzeci de nopți când n-am mâncat nimic, am fost ispitit, și duhul Mi-a șoptit ceea ce a auzit de la Tatăl la botezul Meu, și Care M-a numit Fiul Său pe pământ, și a spus duhul: «Îți este foame, dar dacă ești Fiul lui Dumnezeu spune pietrelor să se facă pâini și stâmpără-Ți foamea!», iar Eu din cartea învățăturii am luat și i-am spus: «Omul nu numai cu pâine trăiește, ci și cu orice cuvânt de la Dumnezeu venit». O, așa am biruit întâia ispită, și a venit a doua și duhul M-a suit pe aripa templului și Mi-a șoptit să Mă arunc jos, zicându-Mi: «Domnul va porunci îngerilor să Te țină și să nu Te zdrobești», iar răspunsul a fost pe potrivă tot din cartea învățăturii, și am spus: «Este scris să nu ispitești pe Dumnezeu». Am biruit și a doua ispită și a venit a treia, căci duhul M-a purtat pe munți înalți, de unde am văzut lumea și toată strălucirea ei, și a spus duhul: «Iată lumea, toate sunt ale mele, toate mi-au fost date mie și pe toate Ți le pun la picioare dacă Te închini mie pentru ele». Atunci a venit răspunsul învățăturii cărții Domnului, și am spus: «Mergi, satano, căci este scris pentru om: numai lui Dumnezeu să te închini și numai Lui să-I slujești». O, așa am biruit Eu, Domnul, întreita ispitire după botezul Meu de la Iordan, și am spus acestea toate și au fost scrise. O, și ce am făcut apoi?

O, fiilor, fiilor, așa să faceți și voi când grăiți în voi. Răspundeți cu Dumnezeu, nu din voi, căci duhul omului este slab, și de aceea feriți-vă să vorbiți cu voi înșivă, lucrare prin care satana vă poate doborî de lângă Dumnezeu.

O, fiilor, fiilor, Mi-am ales apoi ucenici, i-am ales ca și pe voi, și veneau mulți după Mine și după ei, veneau cete-cete, și M-am ridicat pe un dâmb de pe munte și le-am spus ucenicilor Mei: «Fiilor, ferice de cei săraci cu duhul, că împărăția cerurilor este a lor, și ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi cei mângâiați. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul, și ferice de cei ce flămânzesc și însetează după neprihănire, căci ei vor fi săturați. O, fiilor, ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă, și de cei curați cu inima ferice, căci ei vor vedea pe Dumnezeu, iar cei împăciuitori se vor chema fii ai lui Dumnezeu. O, și ferice apoi de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci împărăția cerurilor este a lor. Și iarăși, fiilor, ferice va fi de voi când din pricina Mea oamenii vă vor ocărî și vă vor prigoni spunând tot soiul de rele și neadevăruri împotriva voastră, iar voi atunci să tresăltați, să vă bucurați și să vă veseliți, pentru că răsplata voastră e mare în ceruri, așa cum a fost ea și pentru proorocii cei prigoniți mai înainte de voi. O, îndrăzniți, Eu am biruit lumea, și veți fi voi sarea pământului și lumina lumii prin faptele voastre bune și sfinte înaintea oamenilor și vor slăvi și ei pe Tatăl vostru, Care este în ceruri».

O, i-am învățat apoi pe ucenici cum să împlinească ei rând pe rând toate poruncile vieții veșnice. I-am învățat cum să se roage, cum să postească, cum să mănânce, cum să ierte, cum să se păzească de proorocii mincinoși, și am lucrat înaintea lor vindecări de bolnavi, învieri de morți, alungarea demonilor din oameni, și i-am trimis apoi cu binecuvântare să facă și ei asemenea minuni în numele Meu. Le-am vorbit despre Mine, le-am deslușit pilde sfinte cu tâlc adânc, le-am vorbit despre necredința iudeilor. O, le-am arătat lor cine sunt, și M-am dus noaptea la ei pe apă și am liniștit furtuna care izbea în arca lor de pescari. Le-am vorbit despre păcatul care îl spurcă pe om, ca să știe ei să-și păzească limba și inima de păcat. I-am învățat pe ei să ocolească învățătura fariseilor și a saducheilor, ca apoi încet, încet să pot să-i înștiințez despre crucea Mea și despre pătimirea prin cruce, și M-am suit apoi pe munte și Mi-am descoperit lor slava feței Mele, arătându-Mi strălucirea cea tăinuită de ochii lor, și iarăși Tatăl M-a mărturisit lor atunci din cer în mijlocul lui Moise și a lui Ilie stând Eu înaintea lor. O, multe și de toate i-am învățat, și toate le-am spus lor, și le-am spus despre pustiirea Ierusalimului, și le-am spus despre judecata care vine, și le-am descoperit apoi lor pe ucenicul vânzător. Am stat cu ei la cina cea de taină și cea de despărțire între Mine și ei, și M-am lăsat apoi prins și predat de ostașii sinedriului și dus spre cruce, dar nu înainte de a-i pune pe ei la adăpost de dușmani, și învățându-i apoi să nu se smintească întru Mine când vor vedea câte mai sunt de trecut prin însăgetarea de la stăpânitorul acestui veac.

O, M-am rugat apoi Tatălui și i-am lăsat Lui în grijă pe ucenicii Mei, și, făgăduindu-le lor pe Duhul Sfânt Mângâietorul, M-am lăsat întins pe cruce, o, fiilor, iar acolo sus, pe crucea Mea, aveam în dreapta și în stânga două cruci și doi tâlhari răstigniți pe ele, socotit să fiu Eu ca și ei, tâlhar, iar trecătorii Mă batjocoreau, alături cu preoții cei mai de seamă, iar de pe crucea din stânga Mea M-a batjocorit și tâlharul de pe ea și Mi-a zis și el: «Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine, și apoi pe noi!», iar cel din dreapta Mea a ținut de partea Mea și i-a zis: «Nu te temi tu de Dumnezeu? Pentru noi e cu drept ce primim, dar El n-a făcut nici un rău», și a zis el apoi: «Doamne, amintește-Ți de mine când vei veni în împărăția Ta!», o, și am zis lui: «Astăzi chiar vei fi cu Mine în rai, adevărat îți spun».

Fiilor, fiilor, a venit apoi întunericul peste tot Israelul, iar Eu în ceasul al nouălea al zilei L-am strigat pe Tatăl și Mi-am dat Duhul în mâinile Lui, și s-a cutremurat templul și s-au desfăcut mormintele și au înviat sfinții, și a început să se spună și să se audă între oameni: «Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!».

O, am înviat apoi, fiilor, și am trecut de cruce, și a rămas amintirea ei și Duhul Meu îndurerat după om. Sunt grele despărțirile, sunt tare grele, măi fiilor, și Mi-a fost grea de tot despărțirea Mea de ei, și a lor de Mine, a ucenicilor Mei, mai grea decât crucea despărțirea aceasta. Întristat eram din cer și până pe pământ, întristat și înainte de cruce, întristat am stat și pe cruce, întristat și apoi, iar de această jale grea n-am băgat în seamă batjocura și loviturile și scuipările obrazului Meu dumnezeiesc din partea batjocoritorilor lui Dumnezeu, căci Eu gândeam atunci la cei ce Mă știau Învățătorul lor, la despărțirea Mea de ei, atât de durută despărțire, la zdruncinul duhului lor gândeam, la credința lor zdruncinată, o, și-Mi plângea Duhul pentru ei, și eram pe cruce, pe crucea iubirii Mele pentru ei.

O, fiilor, fiilor, cum poate omul să fie vesel, să râdă, să glumească, să bea și să mănânce cu poftă, să-și zidească o viață pe durerea Mea cea de la el, pe jalea Mea mereu de la despărțirea de Mine a lui? O, trupul și diavolul și lumea nu-ți fac decât bucurii mincinoase, omule, iar duhul cel rău, cu care tu vorbești mereu, te aduce tot timpul la voile lui ca să te facă să calci peste mersul tău cu Hristos, Căruia ar fi fost mereu să-I slujești, numai Lui, așa cum El îți slujește când tu Îl asculți pe El.


***