Cuvântul lui Dumnezeu

... Vom ajunge să purtăm trâmbiţa cu targa, pentru că e plină de suferinţă, căci suferinţa nu se ia, ci se dă, căci creştinul pune durerea pe ea cu lopata, şi va fi aceasta spre judecată.

... Domnul Iisus Hristos a coborât din cerul sfânt pe acest pământ, nu cu trupul, ci cu Duhul. Domnul cutreieră pământul în lung şi în lat şi lucrează. Prin cuvânt grăieşte peste pământ, şi fericit cine a auzit şi a păstrat acest cuvânt. Cum merge banul din mână în mână, aşa merg cuvintele acestei profeţii în gurile duşmanilor călăi. Vai de acela care a pierdut acest cuvânt! că acela nu va intra întru împărăţia Mea, adică cine a avut şi l-a vândut. O, rămăşiţa unui popor blagoslovit de Domnul Iisus Hristos! O, rămăşiţă, fiţi cuminţi! Până acum aţi umblat şi aţi scris tot ceea ce aţi auzit. Până acum v-a călăuzit cuvântul acesta sfânt, dar acum vă spun: puneţi toate bine, că afară e vreme rea pentru voi, şi bună pentru cei răi. E vremea plăcerilor, a călăilor şi a vânzătorilor.

... Eu voiesc să fie la Mine zece dintre voi, că am avut sute şi mii, dar nădăjduiesc că zece voi avea. Domnul Iisus nu mai stă pe pământ, Se ridică. Îmi pare rău de grâul Meu şi Îmi pare rău de munca Mea, că puţin am să câştig.

... Mai avem un pic şi vom ieşi şi vom controla pământul acesta şi în lung şi în lat şi veţi vedea ce nu au văzut ochii voştri. Bolnavii se vor face sănătoşi; orbii vor vedea; ciungii, cu mâinile lor vor lucra.

... Nu mai e profeţie, pentru că nu ştie creştinul s-o ţină, dar dacă vei fi credincios ca Ilie din pustie, Domnul îţi va da. Apă de vei cere, îţi voi da. Foc de vei cere, îţi voi da, ca să vadă păcătoşii.

... Plângeţi, că sunt hotărâţi oamenii de sus să închidă bisericile şi să trimită preoţii la serviciu, şi la mulţi preoţi le va părea bine.

20-03-1976