Mărturisiri ale creştinilor:

Ivan Mitrodora

Mă numesc Ivan Mitrodora, sunt din Bucureşti, am 39 de ani. Părinţii mei sunt martori ai acestei lucrări dumnezeieşti începută în anul 1955. Verginica, trâmbiţa aleasă de Dumnezeu pentru vestirea cuvântului lui Dumnezeu peste pământ, a fost o fiinţă simplă cu o fire blândă, cu o nobleţe sufletească aparte. Creştini veniţi din multe regiuni ale ţării se adunau în taină pentru a lua parte la coborârea cuvântului, când mama Gigi, cum îi spuneau creştinii, adormea, iar Domnul grăia cuvântul Său prin glasul ei. Trecând prin multe strâmtorări în vremea cea roşie, lucrarea Domnului a mers cu greu înainte, pentru că erau urmăriţi de securitate creştinii. De multe ori a poposit Domnul cu lucrarea Sa şi la noi acasă, la București, căci mama Gigi ne era naşă de botez, mie şi fraţilor mei, şi se mai acoperea cumva adunarea creştinilor, socotindu-se ca în familie strângerea lor.

Tatăl meu ne povestea un vis zguduitor ca să ne întărească în adevărul acestei lucrări. Domnul este tot o slavă între cele ce se văd şi cele ce nu se văd când vine cu cuvântul Său. Ca prin minune perdeaua lumii văzute s-a dat la o parte şi s-a lăsat descoperită slava Noului Ierusalim, o cetate măreaţă, înveşmântată în lumină, cu porţi de aur, cu străzi strălucitoare, cu cântări îngereşti. Lumea nu avea cum să intre acolo, ci numai cei pregătiţi cu hăinuţa cea nouă. De undeva din faţă un glas de copil striga: „Hai, tăticule, hai, că se închid porţile!” şi el mergea încet înainte. Din urmă se auzeau glasurile celor cu care a lucrat la serviciu: „Nea Ivane, ai ştiut de această taină măreaţă şi nu ne-ai spus şi nouă!” şi aruncau cu pietre în urma lui; iar porţile se închideau una câte una.

Dorul lui Dumnezeu pentru o viaţă nouă, cu adevărat creştinească, încununa fiecare coborâre a cuvântului, prin care Domnul, pe de o parte se apleca la nivelul de înţelegere al creştinului, dar pe de altă parte învăţătura duhovnicească se făcea ca un munte înalt, pe ale cărui culmi strălucea sfinţenia, trecerea din trup în duh.

După ce sfânta Virginia a fost luată de Domnul la cer, lucrarea se continuă prin sora ei, mama Lelica. A fost o perioadă de zece ani de răscruce pentru creştini pentru a se alege nu pentru o viaţă vremelnică, ci pentru lumină, pentru care Domnul atât de mult a stăruit cu cuvântul Său. Mila s-a sădit în sufletul meu ca să îmbrăţişez mai mult pe Dumnezeu cu viaţa mea, căci luând parte la coborârea Domnului prin mama Lelica vedeam atât lacrima Domnului pentru creştinii care n-au stat cu credincioşie şi cu iubire statornică numai pentru El, cât şi mângâierea pentru cei ce pot să-şi lase părinţi şi fraţi pentru a fi alături de crucea Domnului cea grea de acum, la sfârşit de timp.

Un alt punct de mers înainte pe acest munte de taină a fost marcat de Dumnezeu prin împlinirea cuvântului de a se zidi mănăstirea Noului Ierusalim, în timp de trei luni, în anul 1991. La poartă stă de strajă hrisovul care arăta cum trebuie să fie vieţuirea celor ce vor să facă parte din această cetate: sfinţenia trupului, hrană curată, port creştinesc. După o perioadă de patruzeci de ani de la începutul acestei lucrări apare prima carte, care cuprinde în ea cuvintele Domnului, adunate de la creştinii care le-au scris şi le-au păstrat cu multă credincioşie până la zi. Mulţi chemaţi, puţini se aleg pentru a continua pe mai departe cu aşa viaţă cu urcuş, căci neîmplinirile vieţii creştine i-au făcut pe unii să se retragă, pe alţii să vândă sau să trădeze pe ceilalţi fraţi, aşa cum am văzut că s-a petrecut. 103

Slava Noului Ierusalim a ieşit la lumină, căci peste tot pământul s-a vestit cuvântul Domnului, prin ziare, televizor, expoziţii, acţiuni profetice. Am luat parte la mai multe ocazii de vestire spre oameni a cuvântului lui Dumnezeu, prin sărbători creştineşti, organizate pentru a le deschide oamenilor o cale spre cer, o viaţă detaşată de cotidianul lumii. Din loc în loc s-au făcut obşti pentru a putea creştinii adunaţi să poată împlini mai desăvârşit cuvântul Lui de a se ieşi din lume, de a avea mâini curate, pentru a putea să fie de folos mai adevărat cu viaţa şi cu trăirea cea lăuntrică. În 1996, alături de sora mea Minodora am intrat în viaţa de obşte, unde am căutat să adâncesc în mine dorul şi ascultarea de Dumnezeu. Cuvântul Domnului a lucrat minunat peste sufletul meu cum ploaia cade peste ogor şi face să răsară din el sămânţa cea bună care a fost pusă la încolţit, aşa s-a înfiripat în mine căutarea după cele din cer şi dăruirea.

Peste încă zece ani, anul 2006, îşi face apariţia la tipar o a doua carte, când se împlineau cincizeci de ani de coborâre a cuvântului. O adevărată operă a Duhului Sfânt, plină de cuvinte de învăţătură, de mustrare a greşelilor, de proorocie privind România, neamul acesta ales încă de la început pentru a avea loc pe vatra lui coborârea cuvântului Domnului, sau cuvinte adresate bisericii române, sau celor din fruntea ţării, şi către fiecare suflet care ştie sau nu de prezenţa lui Dumnezeu tot timpul între cer și pământ. Acum, când se împlinesc şaizeci de ani de cuvânt, o altă carte se va deschide, o adevărată comoară de suflet, o mână întinsă peste marea lumii de azi.

Urmez cu credincioşie această şcoală a Duhului Sfânt, în care avem tot timpul de învăţat, de curăţat, de albit la fiinţa noastră. Într-un cuvânt al Domnului, la sărbătoarea sfintei Parascheva din anul 2012, Dumnezeu Tatăl rostește acest cuvânt: «Când omul se va schimba în umilinţă ca şi Dumnezeu, atunci nu va mai fi despărţit de Noi, şi Ne va vedea, și va vedea omul pe cele ale Domnului, care au fost și sunt și vor fi, și care vor rămâne pe vecii, o, Fiule scump». Amin.

Această măreață lucrare de mântuire a neamului omenesc, în care suntem cuprinși, poartă greutatea atâtor lovituri și piedici, care au dat să-i slăbească mersul înainte. Durerea despărțirilor de cei cu care am ținut pasul mult timp, fiind ei cu viața mărturisitori ai lui Dumnezeu, a fost purtată de toți cei rămași în staul, căci unii frați s-au tras în lături din pricina nemulțumirii, a orgoliului, a neîmplinirilor la zi a cuvântului ce ne creștea trăirea duhovnicească, și s-au făcut ei defăimători, împotrivitori. Lucrarea lor dezbinatoare a dat să clatine pe tot poporul, să-i strice credința și viața cea curată, spre care Domnul ne-a călăuzit. Aceștia au murdărit cu cuvinte dușmănoase fața acestei lucrări în fața lumii prin intermediul internetului, dar credința și iubirea de Dumnezeu, care arde în inima fiecărui creștin alăturat acestei lucrări, nu s-au putut stinge, iar Dumnezeu este slavă și lumină și adevăr pe acest pământ românesc, și în marea Lui bunătate îi așteaptă și îi cheamă pe toți spre pocăință.